Un om de știință din Olanda pune la îndoială argumentele „științifice” de la baza politicilor climatice ale guvernului olandez. „Acum tratăm fermierii ca fiind poluatori, ceea ce este o perspectivă foarte ciudată!”

Omul de știință Jaap Hanekamp, profesor asociat de chimie la Colegiul Universitar Roosevelt din Olanda, este deosebit de sceptic cu privire la calculele și argumentele „științifice” ale guvernului olandez referitoare la poluarea cu amoniac și oxid de azot – calcule care stau la baza agendei climatice a acestuia, prin care urmărește să reducă numărul de animale din ferme și care ar lăsa un număr mare de fermieri fără muncă. Potrivit profesorului, această agendă se bazează pe definiții vagi, pe o importanță excesivă acordată opiniei „experților” și pe un accent limitat asupra costurilor, în locul unei analize care să calculeze atât costurile, cât și a beneficiile.

„În 118 din 162 de rezervații naturale olandeze, nivelurile de azot depășesc acum pragurile de risc ecologic cu o medie de 50 %. În dune, mlaștini și șesuri, care găzduiesc specii obișnuite cu lipsa de azot, diversitatea plantelor a scăzut, în timp ce ierburile, arbuștii și copacii iubitoare de azot le iau cu asalt.”

Hanekamp a subliniat: „Substanțele chimice cu azot sunt nutrienți – este nevoie de ele pentru creșterea plantelor”.

Omul de știință consideră că guvernul și-a concentrat atenția asupra azotului exluzând aproape total alți factori care afectează natura, cum este localizarea apelor subterane în raport cu suprafața.

De asemenea, Hanekamp pune la îndoială faptul că modificările asupra ecosistemului determinate de nivelurile mai mari de azot sunt definite corect ca fiind „daune”.

„Este o schimbare a biodiversității dăunătoare în sine sau este doar o schimbare?”, se întreabă el.

Profesorul a subliniat că Olanda este departe de a fi o sălbăticie imaculată. O parte considerabilă a pământului este artificială, recuperată din mare în ultimele secole datorită ingeniozității omului.

Hanekamp a analizat și un termen folosit în cercetarea ecologică guvernamentală: „încărcătură critică de azot”.

Se consideră că o substanță aflată în concentrații sub un nivel „critic” nu reprezintă o amenințare semnificativă pentru mediu.

Cei doi oameni de știință nu cred că definițiile referitoare la încărcăturilor critice de azot sunt suficient de precise. De asemenea, ei consideră că nu au existat suficiente studii pe scară largă și pe termen lung privind creșterea concentrației de azot.

Hanekamp a subliniat că modelele pot fi utile – efectuarea a 100.000 de măsurători în toată țara nu ar fi o muncă tocmai ușoară și ieftină. Totuși, incertitudinea legată de modelare face dificilă traducerea activității dintr-o anumită fermă în modele exacte ale concentrațiilor de azot.

Acest lucru nu l-a împiedicat însă pe ministrul olandez al Naturii și Politicii referitoare la azot să dezvăluie, în iunie, planurile detaliate, vizând zone specifice, de reducere a azotului. Dezvăluirea acestor obiective ale guvernului a dat impuls ultimului val de proteste ale fermierilor.

„Am creat o certitudine iluzorie în ceea ce privește emisia și concentrația [de azot]. Acesta este cu siguranță un miraj al acestei politicii. Problema este că guvernul olandez a decis că aceste încărcături critice sunt definitorii pentru calitatea habitatelor pe care le avem. Iar aceasta este o abordare foarte ciudată a acestei probleme”, a spus Hanekamp.

Omul de știință este îngrijorat că nu a avut loc o analiză amplă a raportului riscuri-beneficii pentru societate. El consideră că rezultatul final al acestor propuneri guvernamentale privind clima rămâne profund incert.

„Dacă le-am implementa și am da afară, să zicem, o treime dintre fermieri, încă nu știm care ar fi rezultatul legat de aceste concentrații critice, ceea ce nu are niciun sens. Da, [am] ști că o treime dintre fermieri au fost înlăturați și că, practic, ne reducem producția și veniturile ca țară, dar care sunt beneficiile asupra naturii vizate? Nu avem nicio idee”, a conchis Hanekamp.