Ce se petrece? Dă înapoi Marea Resetare?

Mașinăria de propagandă occidentală
pare că își schimbă toate reglajele din mers. Dacă am fi în 1989, am spune că „trece
de partea poporului”.

A fost mai întâi schimbarea de ton privind
Războiul din Ucraina.

Presa mainstream a început să
recunoască o altă realitate decât cea pe care a prezentat-o luni în șir: armata
rusă deține o superioritate zdrobitoare în teren și este pe cale să câștige
războiul, iar colosalele ajutoare militare și financiare ale Occidentului se pierd
fără urmă și fără efect.

Pare să fi venit acum rândul utopiilor
ideologice care stau la temelia Marii Resetări să fie desființate.

În foarte stângistul ziar americanNewsweek a apărut alaltăieri un editorial devastator care pornește de la
protestele agricultorilor olandezi pentru a ajunge rapid la esența crizei
actuale: ruptura dintre clasele conducătoare și popoarele lor.

Multe sunt meritele acestui articol al
lui Ralph Schoellhamer, pe care nu mă feresc să îl numesc excepțional.

Unul dintre ele este teribilul
avertisment că, de dragul unor scopuri ideologice, poate fi distrusă întreaga
civilizație occidentală.

Al doilea merit este că scrie negru pe
alb și apăsat că aceste găselnițe ideologice – cum este schimbarea climatică –
nu se bazează pe nici o dovadă științifică, fiind prin urmare niște utopii
sinucigașe.

Găsim aici și o menționare a modului
în care a fost folosită politic pandemia COVID pentru a interzice protestele, a
controla masele și a grăbi agenda Marii Resetări.

Celor care ar fi tentați, în mod
firesc poate, să comenteze că nu se face primăvară cu un articol, le
răspund  că nu este vorba doar de acest
articol (repet, realmente excepțional): în toată presa mainstream se constată o
înmulțire semnificativă a pozițiilor critice la adresa țelurilor Marii
Resetări, a arhitecților și zidarilor ei.

Cum presa aceasta este în continuare
controlată strâns de corporații angrenate până deunăzi în aceeași fantasmagorică
operă de Distrugere și Reconstrucție (Build Back Better) ca și politicienii,
ideologii și miliardarii din spatele lor, este greu de crezut că această
schimbare de ton este rezultatul unei „eliberări de conștiință” spontane a ziariștilor
din marile trusturi.

Logica ne spune că este vorba, mai
degrabă, de o indicație DICTATĂ de sus.

Cât de SUS, e greu de spus. După cum
sunt greu de apreciat semnificațiile acestei metamorfoze și efectele ei asupra
agendei elitelor mondiale.

Dă înapoi Marea Resetare? Își schimbă chipul
și strategia? Încearcă să treacă de partea poporului, încercând să-l facă
părtaș/complice? Este o manevră de diversiune, un hocus pocus mediatic care să
distragă atenția de la  alte manevre încă și mai toxice? Asistăm la o luptă intestină în rândul
globaliștilor, așa cum o indică pozițiile recente ale lui Henry Kissinger șiJoseph Stiglitz?

Un lucru este cert: actualele mișcări
sociale din Olanda împotriva Dictaturii Climatice, după cele înregistrate
împotriva Dictaturii COVID în întregul Occident, nu sunt inutile.

Dictatura nu este o fatalitate. Omenirea
nu este condamnată fără speranțe. Dimpotrivă, oamenii pot și au datoria să
lupte pentru Libertatea lor.

Orice reacție de împotrivire îi sperie
pe Marii Resetatori. Îi face să își realizeze condiția precară: lupta cu
propriul popor este riscantă și poate sfârși rău. De cele mai multe ori, în băi
de sânge.

Citiți mai jos articolul din Newsweek
al lui Ralph Schoellhamer, „O revoltă populară împotriva elitelor se întinde în
toată lumea”, pe care l-am tradus integral pentru cititorii ActiveNews.

O revoltă populară a clasei muncitoare
împotriva elitelor și a valorilor lor se află în curs de desfășurare și se
întinde în toată lumea.

Se înregistrează o rezistență tot mai
mare din partea claselor de mijloc și de jos împotriva a ceea ce Rob Henderson
a numit „credințele de lux” ale elitelor, în timp ce oamenii obișnuiți percep
tot mai clar răul pe care aceastea îl provoacă lor și comunităților lor.

Primele semne ale acestei revolte populare
au apărut în februarie, când Canadian Trucker Convoy i-a opus pe șoferii de
camioane din clasa muncitoare „clasei purtătorilor de laptop” care dorea să
impună măsuri COVID-19 tot mai restrictive.

Ați văzut aceste semne și în victoria
guvernatorului statului Virginia, Glenn Youngkin, care s-a prezentat în
campania electorală ca un apărător al drepturilor pe care părinții trebuie să
le aibă în educația copiilor și care a câștigat zdrobitor la periferii și în
zonele rurale.

Puteți vedea aceste semne și în
susținerea tot mai mare a alegătorilor americani hispanici pentru Partidul
Republican, care se poziționează tot mai mult ca anti-progresist și pro-clasa
muncitoare.

Cea mai recentă manifestare este cea
din Olanda, sub forma protestelor agricultorilor împotriva noilor reglementări
de mediu care îi vor ruina.

Peste 30.000 de agricultori olandezi
s-au ridicat pentru a protesta împotriva guvernului, ca urmare a noilor limite
de azot care îi obligă să reducă radical emisiile de azot cu până la 70% în
următorii opt ani.

Aceasta i-ar forța pe agricultori să
folosească mai puține îngrășăminte și chiar să reducă numărul șeptelului.

În timp ce marile ferme au
posibilitățile ipotetice de a îndeplini aceste obiective și pot trece la
îngrășăminte fără azot, acest lucru este imposibil pentru micii agricultori,
care au cel mai adesea asociații familiale.

Noile reglementări de mediu sunt atât
de extreme încât ar obliga numeroase persoane să pună lacătul pe fermele lor,
inclusiv unele care fac această meserie de trei sau patru generații.

În semn de protest, agricultorii
blochează drumurile și refuză să își mai livreze produsele lanțurilor de
supermarketuri.

Acest lucru a dus la penurii grave, în
special de ouă și lapte printre alte produse alimentare.

Însă efectul va fi unul global. Olanda
este al doilea mare exportator agricol mondial, după Statele Unite, ceea ce
face din țara cu aproximativ 17 milioane de locuitori o superputere alimentară.

Date fiind lipsurile de produse
alimentare deja existente pe plan mondial, rolul agricultorilor olandezi în
cadrul lanțului mondial de aprovizionare nu a fost niciodată mai important ca
acum.

Dar dacă credeți că guvernul olandez
ține cont de asta și își ia toate măsurile pentru a asigura ca oamenii să aibă
ce să pună pe masă, vă înșelați.

Între securitatea alimentară și lupta
împotriva „schimbării climatice”, guvernul olandez a optat în favoarea celei
din urmă.

Cel mai frustrant este că guvernul
este perfect conștient că ceea ce le cere agricultorilor îi va lăsa pe mulți
dintre ei fără mijloacele de a-și mai câștiga existența.

De fapt, inițial, guvernul avea de
gând să aplice aceste măsuri într-un ritm mult mai lent – până când un proces
intentat de grupările ecologiste în 2019 a determinat o accelerare a agendei.

Reacția membrilor din sectorul agricol
a fost masivă și continuă din 2019 încoace, însă apariția pandemiei de COVID-19
a permis guvernului premierului Mark Rutte să interziscă manifestațiile în 2020
și 2021.

Odată cu reluarea protestelor anul
acesta, autoritățile au trecut și ele la o atitudine mai agresivă. S-au
înregistrat arestări și chiar focuri de armă trase de poliție, dintre care unul
a fost foarte aproape de a ucide un protestatar de 16 ani.

Majoritatea olandezilor simpatizează
cu agricultorii, nu cu guvernul. Sondajele actuale arată că Partidul
Fermierilor, format cu doar trei ani în urmă, ca reacție la noile reglementări,
ar câștiga 11 locuri în Parlament, dacă alegerile ar avea loc astăzi (în
prezent, nu deține decât un loc).

În plus, Uniunea Pescarilor Olandezi
s-a alăturat public protestelor, blocând porturile cu nave de pescuit și
afișând pancarte pe care scrie: „Eendracht maakt Kracht” („Unirea face
puterea”).

În timp ce olandezii obișnuiți sunt de
partea agricultorilor, elitele olandeze se comportă cam la fel cum au făcut-o
în Canada sau în Statele Unite. Și nu doar elitele din guvern.

Presa refuză până să și relateze
despre manifestații și, atunci când o face, îi numește pe agricultori
extremiști.

De unde această ruptură?

Orice sondaj serios din redacțiile europene,
din Germania până în Olanda, arată că schimbarea climatică este un subiect mai
important pentru ziariști decât pentru oamenii de rând.

Asta nu înseamnă că cetățeanul
obișnuit nu este interesat de schimbările climatice, ci doar că are bunul simț
de a înțelege că distrugerea fermei lui pentru ca obiectivele climatice să fie
atinse în 2030 în loc de 2035 nu va influența în mod real clima planetei.

La urma urmei, Olanda nu reprezintă
decât 0,46% din emisiile mondiale de CO2, și deși o reducere ar fi de dorit, ea
nu ar fi decisivă în lupta contra schimbării climatice în următorii opt ani.

Poate că asta dă satisfacție elitelor,
dar face și ca mari părți din populație să își vadă nivelul de trai prăbușindu-se
și existența economică pusă în pericol de Stat pentru rațiuni ideologice.

Occidentul se află în prezent într-o
situație critică, din cauza faptului că obiectivele ideologice sunt puse în
aplicare pe seama claselor de mijloc și de jos.

Fie că e vorba de șoferii de camioane
din Canada, de agricultorii din Olanda, de companiile de petrol și gaze din
SUA, ideologia, iar nu știința sau dovezile clare, este cea care dictează
agenda, răsplătind elitele și sărăcind clasa muncitoare.

Până la urmă, există riscul ca
politicile climatice să facă din Europa ce a făcut marxismul din America Latină.
Un continent, unde există toate condițiile pentru o prosperitate generală și un
mediu sănătos, va sărăci și se va ruina din niște motive ideologice.

Când se va trage linie, și oamenii și
climatul se vor afla într-o situație mai proastă decât în prezent.