Mare este praznicul de astăzi, căci prăznuim pe doi dintre cei mai rîvnitori și mai curajoși apostoli, pe Petru cel foarte rîvnitor și pe Pavel, vasul alegerii, cum îl numește Hristos. Petru era un pescar galileean sărac, chemat de Domnul împreună cu fratele său mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și îndată, lăsînd mrejele, au mers după El (Marcu 1, 17-18).
Vedeți că n-au mers singuri la apostolie, ci după ce i-a chemat Hristos? Vedeți că nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot și propovăduitor al Sfintei Evanghelii, dacă nu este chemat, ales, sfințit prin hirotonie și trimis de Hristos? Astăzi sînt mulți care se socotesc predicatori și propovăduitori ai cuvîntului evanghelic, fără a fi chemați de nimeni, fără a fi hirotoniți, adică fără a primi harul Duhului Sfînt. Păziți-vă de acești falși apostoli care fac aceasta din mîndrie sau pentru laudă și scopuri pămîntești și care răstălmăcesc învățătura Sfintei Evanghelii.
Apoi vedeți cît de repede au lăsat Petru și Andrei toate și au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gîndit Petru la tatăl său, nici la corabie, nici la femeia și soacra sa din Capernaum, căci el era căsătorit, ci un singur gînd avea: să urmeze și să slujească lui Hristos pînă la moarte, să învețe de la El tainele credinței, să deprindă de la Mîntuitorul smerenia, blîndețea, răbdarea, suferința, iubirea de oameni și iertarea. Să învețe în școala lui Hristos adîncul teologiei, puterea rugăciunii, meșteșugul predicării cuvîntului, adică al „vînării de suflete” pentru împărăția lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie și să primească darul facerii de minuni. Și ce credincios a fost Sfîntul Petru față de Hristos! Că cel dintîi dintre toți îi urma și lua cuvîntul în numele celorlalți, și împlinea poruncile Lui.
Trei ani a stat Sfîntul Petru cu ceilalți Apostoli lîngă Mîntuitorul pentru a se pregăti să vestească Evanghelia în lume. Dar, pînă „nu s-au întărit cu putere de sus”, adică pînă nu s-a coborît peste Apostoli harul Duhului Sfînt în chip de limbi de foc în ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic și pregătit îndeajuns să-L vestească pe Hristos pe pămînt și să-și dea viața pentru El. Că nu-i de ajuns numai să vezi minuni, să vorbești de Hristos, să auzi și să știi Sfînta Scriptură, ci trebuie să și trăiești Sfînta Evanghelie, să ai viață cît mai curată, să împlinești poruncile și să primești de sus, prin Biserică, harul Duhului Sfînt. Numai așa poți vesti cu adevărat și cu mult folos cuvîntul mîntuirii în lume.
Odată a întrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a întrebat din nou: Dar voi cine ziceți că sînt? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvîntul înaintea celorlalți și a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Și i-a răspuns Mîntuitorul: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sînge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Și Eu zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pămînt, va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pămînt va fi dezlegat și în ceruri (Matei 16, 17-19).
Aceasta este cea mai mare mărturisire de credință făcută de Petru. Pe piatra acestei credințe, adică numai pe temelia credinței adevărate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici „porțile iadului”, adică gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o altă temelie, decît temelia sau piatra dreptei credințe, pusă de Apostoli. Apoi să înțelegeți că „cheile împărăției cerurilor” nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor și urmașilor lor, episcopi și preoți. Care sînt aceste chei? Sînt cele șapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfîntul Mir, Spovedania, Sfînta Împărtășanie, Nunta, Preoția și Sfîntul Maslu. Acestea sînt cheile date de Hristos Apostolilor și Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, conștiințele, raiul și împărăția cerurilor. Iar fără acestea rămînem afară de Biserică, afară de fericire și de împărăția lui Dumnezeu, pentru că ne lipsește harul mîntuirii, ne lipsesc cele șapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul și ușa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinți Părinți spun că cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru și celorlalți Apostoli o formează puterea Duhului Sfînt, dată lor și preoților de a lega și dezlega păcatele oamenilor prin spovedanie.
Ce vor face acei creștini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos și s-au dus la alte grupări creștine care n-au Biserică și cele șapte Taine? Cine le va dezlega păcatele? Cine și cu ce li se va descuia Biserica cea adevărată, împărăția cerurilor și ușa milei Domnului?
Sfîntul Apostol Petru a făcut și el, ca om, două păcate mari. Cînd a auzit că Hristos va primi de bunăvoie moarte de cruce pentru mîntuirea lumii, el, neînțelegînd taina mîntuirii și adîncul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte și i-a zis: Milostiv fii Ție, Doamne! Să nu-ți fie Ție aceasta! Atunci Domnul, știind că Satana l-a amăgit, l-a mustrat, zicînd: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi ești, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).
Mare păcat este a crede cineva că se poate mîntui pe sine și pe alții fără jertfă, fără osteneală, fără răbdare și chiar moarte. Mare păcat fac și acei creștini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viața și faptele lor rele; sau îi sfătuiesc la păcate, la lepădarea credinței și la fuga de jertfă. Nimic bun nu putem face în viață pînă nu ostenim, pînă nu răbdăm, pînă nu lepădăm mîndria, egoismul, îndoiala, frica și toate patimile care ne stăpînesc.
Al doilea păcat al lui Petru este lepădarea de Hristos în timpul mîntuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Că îi spuneau iudeii, cînd erau în curtea lui Caiafa: Și tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepădat, zicînd: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cînd a cîntat cocoșul și-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului și, ieșind afară, a plîns cu amar.
Cumplit este păcatul lepădării de Dumnezeu, al lepădării de credință, de Biserică, de Cruce, de icoane, de sfinți și de Sfintele Taine! Cumplit este păcatul și amară suferința celor ce se leapădă de dreapta credință și merg la secte. Cînd și cine le va da lacrimi să-și plîngă acest păcat cu amar?
După înălțarea Domnului la cer, Sfinții Apostoli au primit puterea Duhului Sfînt și au plecat în toată lumea să vestească Evanghelia mîntuirii și credința în Iisus Hristos. Atunci și Sfîntul Petru a început să semene cuvîntul Evangheliei, mai întîi în Ierusalim și în Samaria. Apoi, după ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos în Bitinia din Asia Mică și mai ales în Italia, pe timpul împăratul Nero, care l-a răstignit pe cruce. De la el ne-au rămas două sfinte epistole, prin care ne învață calea mîntuirii și voia lui Dumnezeu.
Sfîntul Apostol Pavel nu făcea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credință și la apostolie printr-o vedenie înfricoșată, cînd mergea spre Damasc, în Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule – căci așa îl chema mai înainte -, de ce Mă prigonești? Iar el a întrebat: Cine ești, Doamne? Eu sînt Iisus, pe care tu îl prigonești. Apoi din nou a întrebat Pavel: Doamne, ce voiești să fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, căruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta cîte trebuie să pătimească el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).
Așa a fost vînat Pavel de Hristos pentru Biserică și pentru neamuri. El a fost trimis să vestească Sfînta Evanghelie la popoarele păgîne, numite „neamuri”. Și a vestit pe Hristos întîi în Siria, înființînd prima Biserică creștină în orașul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia în toată Asia mică, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea și Bitinia. Apoi a trecut în Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns în Atena și Corint, apoi în Sicilia, Italia, Roma și pînă în Spania.
Sfîntul Pavel a semănat întîi credința creștină pe pămîntul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi în peninsula Balcanică, și pînă la nord de Dunăre. Iar la gurile Dunării a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfîntului Petru. Predicile și învățăturile Sfîntului Pavel sînt moralizatoare, adînci, pline de mîngîiere și foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atît prin viața sa sfîntă, smerită, îngerească, cît și prin minunile care le făcea și prin frumusețea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea întoarce, scria credincioșilor epistole frumoase, duhovnicești, din care toți se hrăneau și se întăreau în dragostea lui Hristos. Din acestea învățăm și noi astăzi.
Uneori învăța pe creștini, zicînd: Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat; dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alungă întristarea din inimile noastre. Creștinii care au pe Hristos și nădăjduiesc în viața viitoare, nu trebuie să fie triști, nici să deznădăjduiască în necazurile vieții. Altfel, prin ce se deosebesc de păgîni și de cei păcătoși, care nu au nici o nădejde? Creștinii trebuie să fie blînzi, smeriți, iubitori de aproapele, cu gîndul mereu la Dumnezeu, cu rugăciunea neîncetată pe buze și în inimă, făcînd bine tuturor și mulțumind pentru toate. Celor leneși le spunea Sfîntul Pavel: Cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănînce (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care amînau pocăința, le spunea: Răscumpărați vremea, că zilele sînt rele.
Așa ne învață Sfîntul Pavel și pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care vă îndemnăm să le citiți, măcar cîte o pagină sau două pe zi.
Iubiți credincioși,
About Post Author
