Irina Bazon: Dacă ar fi trăit astăzi… Soluțiile din scrierile economice ale lui Eminescu. Cât va mai trece până când vom lua aminte, măcar în al 12-lea ceas, la avertismentele sale?

Cum
scria Mircea Eliade, Mihai Eminescu „a luat parte la tragedia
neamului românesc”, identificându-se deplin cu durerile,
năzuințele și drama poporului român și devenind vocea acestui
popor – lucidă, intransigentă, incomodă –, în care s-au
regăsit toți românii însetați de dreptate și adevăr, nu numai
din vremea sa, dar din toate timpurile.

Cum
spunea criticul literar Dimitrie Vatamaniuc, scrisul lui Eminescu
este o „expresie a demnității naționale”, iar Constantin Noica
nota: „Eminescu este conștiința noastră cea mai bună”.
Astfel, întoarcerea
la Eminescu înseamnă pentru noi revenirea în sine, refacerea
legăturii cu propria noastră identitate și demnitate, cu ceea ce
este cu adevărat viu și curat în ființa românească. Mai
înseamnă și aflarea soluțiilor potrivite cu specificul,
realitatea și trebuințele noastre. Fiindcă soluțiile potrivite
pentru România nu trebuie căutate aiurea, în afara noastră, ciși prin recursul la memorie, cercetând tocmai ideile unor mari
personalități care au analizat realitățile românești și au
iubit România, mulți dintre ei sacrificându-se pentru ea.

Întrucât
cunoștea profund, mai bine decât oricine din timpul său,
realitățile românești (economice, sociale, culturale), precum și
istoria și tot ceea ce ține de spiritul românesc, a înțeles cel
mai bine situația în care se afla țara noastră. Prin opera sa
jurnalistică surprinzător de actuală, marele
analist a abordat cele mai grave probleme ale României de atunci,
iar multe dintre aceste probleme sunt și ale României de azi.

Analizele
sale lucide și riguros documentate nu numai că par a reflecta fidel
situația vremurilor noastre, dar sugerează și soluții la fel de
valabile astăzi ca atunci.

Ne
întrebăm, oare cât va mai trece până când vom lua aminte, măcar
în al 12-lea ceas, la avertismentele lui Eminesc? Cât timp le vom
mai acoperi cu indiferență și uitare?

În
scrierile sale, Eminescu denunță formele și tendințele
„liberalismului cosmopolit” pe care „pătura superpusă”
(clasa de politicieni corupți slujind interese străine, „uzurarii”,
„clasele improductive” orientate spre „avere fără muncă”)
le importa și promova în țara noastră. Pe de altă parte, prin
scrierile sale, el a dat expresie desăvârșită unicității și
frumuseții sufletului românesc, anticipându-i pe cercetătorii de
mai târziu, din perioada interbelică, interesați de identitatea și
spiritul românesc.

Teoriile
lui Eminescu sunt atat de valabile astăzi tocmai pentru că sunt
ancorate profund în realitățile românești, afirmându-se prin
ele „adevărul
nației românești pentru care a trăit și pentru care a fost
sacrificat” (Zoe Dumitrescu Bușulenga). Prin ele, a anticipat
evoluții ulterioare ale societății românești și putem spune cu
îndreptățire că marele jurnalist a fost un mare vizionar. El a
afirmat acest „adevăr al nației” până la capăt,
intransigent, fără să se lase în vreun fel influențat de
interese politice, personale sau de diverse ideologii la modă care
aveau un efect dizolvant asupra ființei naționale și a unității
românilor.

Eminescu
nu a fost tributar vreunei ideologii, fie că vorbim de socialism, de
„liberalismul cosmopolit” sau chiar de ideologia Partidului
Conservator, care, nu de puține ori, nu a scăpat nici el de
condeiul său nemilos.

Fiindcă,
după cum el însuși mărturisește, neîntrecutul jurnalist român
s-a situat mereu de partea „poporului istoric”: „…era o
datorie de-a fi și de-a rămânea în partea poporului istoric, din
care însumi fac parte, și în contra păturii superpuse de
venetici”. Un jurnalist integru, o conștiință, plin de forță
și imbatabil în argumentele sale!

Dacă
ar fi să ne oprim asupra unor probleme grave abordate de Eminescu,
probleme cu care se confrunta România vremii sale, dar care nici
astăzi nu și-au găsit rezolvarea și au rămas la fel de presante,
conducând la o situație chiar mai gravă decât cea din timpul
marelui gazetar, credem că problema cea mai stringentă și
apăsătoare este cea economică.

Teoriile
economice ale lui Eminescu anticipă scrieri ale unor economiști,
sociologi și politicieni din perioada interbelică, cum sunt Virgil
Madgearu, Mircea Vulcănescu, Dimitrie Gusti. Aceștia au înțeles
că situația economică a țării nu se va putea ameliora fără
susținerea țăranilor, a micilor gospodării rurale, fără măsuri
pentru ridicarea materială și culturală a țăranilor, „clasa
productivă a țării”, „temelia casei” (Eminescu).

În
scrierile sale economice, Eminescu atrage atenția asupra unor
probleme grave precum vinderea pământurilor, împilarea, și
„proletarizarea” țăranilor (care, din cauza sărăciei și a
lipsei de instruire, cădeau ușor în capcana „uzurarilor” și a
speculatorilor de tot felul), „înmulțirea claselor consumatoare
și scăderea claselor productive”, „importarea mărfurilor
străine de tot soiul”, ruinarea proprietarului (în special a
micului proprietar), „ale cărui interese sunt identice cu ale
țăranului”, negoțul „încăput pe mâini străine”,
îmnulțirea „claselor improductive” (funcționari, negustori,
samsari), a „claselor parazite”, de „mijlocitori”, care fac
„avere fără muncă” pe spezele țăranilor și a producătorilor
autohtoni – care munceau din greu și abia supraviețuiau -,
simplificarea muncii, ceea ce nu mai permite ca „totalitatea
aptitudinilor unui popor să se dezvolte”, reducerea până la
dispariție a breslelor și meseriilor, crearea unor condiții
favorabile străinilor, dar care nu permit existența unei piețe
interne diversificare pentru produse românești, devalorizarea
muncii, „singura creatoare a tuturor drepturilor”, emigrarea
românilor etc. („românii părăsesc țara lor, ca șoarecii o
corabie care arde” (Timpul, 18 iunie 1881).

Prin
urmare, observăm că o idee centrală în scrierile sale economice
este aceea potrivit căreia scăderea și sărăcirea claselor
producătoare, importarea a tot mai multor mărfuri străine,
„necesitatea de-a esporta productele într-o formă crudă,
nepregătită” etc. conduc inevitabil la regresul economic grav al
unui stat. Potrivit marelui român, sărăcirea și împilarea
țăranilor, „clasa productivă a țării”, reprezintă, în
fond, o amenințare la adresa securității statului. După cum
vedem, Eminescu pune un accent special asupra necesității muncii
susținute, însă o muncă în care să fie angrenate toate forțele
productive ale națiunii.

Necesitatea
unei munci diversificate, nu unilaterale, prin care „totalitatea
aptitudinilor unui popor să se dezvolte” constituie un punct
esențial al teoriei eminesciene a statului organic, care afirmă că
legile, departe de a fi o copie după cele străine, trebuie să fie
cu totul în acord cu „natura poporului”, cu realitățile și
trebuințele țării.

Măsurile
pentru combaterea speculei, necesitatea dezvoltării unui comerț
intern, care să fie protejat, încurajarea meseriilor,
diversificarea producției, educația, punerea în mișcare a
„tuturor resorturilor intelectuale și morale” ale poporului,
pentru dezvoltarea de aptitudini, talente și activități noi „a
căror sumă constituie puterea colectivă a poporului” – sunt
soluții detaliate de Eminescu în analizele sale. Dacă soluțiile
propuse – în mod lucid, realist și minuțios documentat – de
Eminescu ar fi fost aplicate, nu ne-am mai fi confruntat astăzi cu
criza economică și alimentară, cu starea de umilință și
subjugare economică pe care o cunoaște azi România.

Eminescu
denuță deseori în articolele sale faptul că liberalii
introduseseră forme și legi străine, menite să favorizeze
afacerile străinilor în România în dauna populației autohtone și
să transforme țara într-o colonie, în care românii devin
„salahori”, țaranii sunt exploatați, înrobiți, păcăliți de
speculatori și nevoiți să-și vândă pământurile, clasa de
mijloc e sărăcită, iar România nu se mai poate dezvolta în mod
neatârnat.

Dacă
ar fi trăit astăzi, Eminescu ar fi fost un critic necruțător al
neoliberalismului, al corectitudinii politice și globalismului, după
cum se vede și din aceste extrase: „Liberalismul
și umanitarismul ne priește foarte bine: în numele libertății se
face camătă fără margine; în numele egalității și
fraternității deschidem brațele tutulor elementelor stricate pe
care le rejectează chiar societățile ipercivilizate” (Timpulla 23 mai 1879); „Avem pe străin cu puterea strivitoare a
capitalului bănesc, față cu românul care amenință a cădea în
robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea
capitalului lui” (Timpul, 1 decembrie 1881); „Fiinta
inteligenta a omului redusa la rolul unui surub de masina e un produs
admirabil al liberalismului in materie de economie politică”;
„nu-s
dezmoșteniți acei cari iubesc trecutul poporului lor, cei cari au
în suflet tezaurul de amintiri care îl face pe omul singuratec să
se simță și el o parte, un rezultat al istoriei țării sale.
Dezmoșteniți sunt acei ce nu mai cred în nimic, dezmoșteniți
sunt acei cetățeni ai universului întreg, ce, neavând patrie, își
aleg pe cea mai ieftenă din toate: universul; cei cari neavând
popor, își aleg pe cel mai lesne de avut: omenirea toată”
(Timpul, 16 septembrie 1878).

Astăzi
România are nevoie, mai mult decât oricând, să-și recupereze
demnitatea națională, iar pentru aceasta trebuie mai întâi să se
cerceteze pe sine și, cum spunea Nicolae Steinhardt, „a vorbi
despre Eminescu înseamnă pentru un român a se cerceta pe sine”.

Astfel
am reuși să înțelegem de ce, „dintr-o țară înzestrată cu
atât de multe condiții de dezvoltare sănătoasă”, țara noastră
a ajuns într-o stare de degradare economică și morală descrisă
cu atâta luciditate de Eminescu. Într-o lume în care identitățile
se „topesc” sub tăvălugul dizolvant al globalizării, e
necesară această „întoarcere la trecut, la elementele lui bune,
sănătoase, proprii, de dezvoltare” (Timpul, 25 octombrie 1881).

Redăm
câteva extrase din analizele lui Eminescu:

„Ausustras
muncii naționale piețele noastre”,„La
țară putrezesc grânele omului nevândute, în oraș plătești
pânea cu prețul cu care se vinde la Viena sau la Paris”

„Factorii
de căpetenie ai tranzacțiunii economice sunt atât de despărțiți
printr-o lume întreagă de intermediatori încât nu se simt
reciproc; producțiunea se-aruncă în rangul al doilea, și, în
rangul întâi intră mijlocirea și clasele mijlocitoare” (Timpul,
15 iulie 1882); „(…)
siguranța că
România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul
Europei lângă Dunăre, siguranța că poporul nostru nu mai e în
stare de-a-și recâștiga vreodată pământul patriei sale din
mâini străine,
pe această siguranță că viitorul e al lor în această țară, ei
creditează guvernului” (Timpul, 1 decembrie 1882), „Matei
Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe
mâini străine; astăzi trei din patru părți ale acestor pământuri
sunt în asemenea mâini. Se
înțelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea
Parlamentul, cu Parlamentul puterea” (Timpul,
3 decembrie 1882); „populațiile
noastre orășenești au pierdut — prin importarea mărfurilor
străine de tot soiul — pânea zilnic[ă] și sânt reduse parte la
proletariat”;
„de la țăran începând, pentru care toți pretextează a se
interesa și care cu tot interesul platonic a ajuns ilot și la sapă
de lemn, și sfârșind cu proprietarii mari, cu negoțul, cu
meseriile, toată țara, și anume elementele românești dintr-însa
au apucat pe clina unei continue și repezi înapoieri”;„au sustras muncii naționale piețele noastre,încât astăzi am ajuns ca până și obiecte de primă necesitate,
precum făina, să se importe din străinătate”; „La țară
putrezesc grânele omului nevândute, în oraș plătești pânea cu
prețul cu care se vinde la Viena sau la Paris”.

„Omul
devine din ce în ce mai mult sclavul aproapelui său”

„Avem
la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o
scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât și a
breslașilor, o despoiere mai neîndurată a țăranului (…), negoț
și meserii în mâni străine”(23 decembrie 1877, Opere X).

„Semibarbaria
noastră este mult mai rea decât barbaria deplină. Oriunde
manufactura dispare, precum dispar la noi pe zi ce merge industriile
de casă și meseriile, și unde crește necesitatea de-a esporta
productele într-o formă crudă, nepregătită, omul recade în
barbarie. În asemenea țări averea scade an cu an, scăzând
necontenit și valoarea omului, care devine din ce în ce mai mult
sclavul aproapelui său. Și când o națiune a căzut prin inepții
economice atunci i se scoate ponosul că e leneșă, fatalistă,
ignorantă”
(„Timpul”, 31 octombrie 1881);

„Toate
țările cari n-au comerț înăuntru și cari sunt avizate la esport
la piețe depărtate decad
intelectual, economic, moralicește chiar” (Ibidem).

„(…)
dacă [poporul] e necivilizat și nu poate concura,atunci se sting, prin introducerea de mărfuri străine, toate
ramurile sale proprii de producțiune și el e redus la [o] singură
ramură …
producțiunea devine unilaterală, nația lucrează cu un singur
braț, iar celalt i se taie; o singură clasă e condamnată la
muncă, celelalte
sunt avizate a se hrăni în mod cu totul improductiv prin speculă,
tertipuri și șarlatanerie politică”(„Timpul”, 14 mai 1882).

„Îi
vezi creand drumuri nouă de fier, tot atâtea canaluri pentru
scurgerea industriei si prisosului de populatie din strainatate, pe când adevarate masuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile
cari sunt în germene în chiar poporul românesc”;
„Mania de a trata pe om ca simplă mașină, ca unealtă pentru
producere, este, întâi, tot ce poate fi mai neomenos; al doilea,
dezastruoasă prin urmările ei”;

„Vom
avea de-acum înainte dominația
banului internațional, impusă de străini; libertatea de muncă și
tranzacțiuni; teoria de luptă pe picior în aparență egal, în
realitate inegal. Și, în această luptă învinge cel pentru care
orice mijloc de câștig e bun. Urmare
ei, capitalul, care ar trebui să fie și să rămână ceea ce este
prin natura lui, adică un rezultat al muncii și, totodată, un
instrument al ei, e,
adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate,
a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate și fără
trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii”;

„Libertatea adevărată
și neatârnarea economică sunt două
noțiuni identice”;

„Pentru
încurcarea judecății profanilor se
clădește un labirint de cifre și fraze pseudoștiințifice, fără
cap și fără coadă, în care nu se vede esprimată clar nici o
idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenția guvernului
vătămătoare intereselor Statului”;
„producțiunea
numeroasă, bănoasă, ieftenă, iată singura țintă ce-o urmărim.
De aci apoi o împărțeală a muncii după națiuni; una să producă
numai un lucru și să fie absolut ineptă și incapabilă de-a
produce altceva; altă, alt lucru. În adevăr imens, ieften, bănos. Ființa inteligentă a omului,redusă la rolul unui șurub de mașină,
e un produs admirabil al liberalismului în materie de economie
politică”;
„Să nu ne facem iluzii. Prin
atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună
ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puțin de înrâuriri
străine”;

„Cestiunea
economică la noi nu e numai o cestiune a mișcării bunurilor; ea e
mai adâncă, e socială și morală. Fără
muncă și fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există
libertate.Celui care n-are nimic și nu știe să se apuce de nici un meșteșug
dă-i toate libertățile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui,
robul celui dintâi care ține o bucată de pâine în mână”;

„…
țăranul este temelia casei. Ori, slăbindu-se necontenit această
temelie, edificiul întreg al statului român poate să se
prăvălească.
Dacă aceia cari au în mână soarta și viitorul țării nu văd
primejdia, atât rău pentru ei, atât mai rău mai cu seamă pentru
cetățenii cari-i sufăr încă în fruntea afacerilor publice”;
„libertatea
adevărată și neatârnarea economică sunt două noțiuni identice.Și când vorbim de neatârnarea economică înțelegem eliberarea
continuă, prin cultură și prin împroprietărire, a clasei celei
mai numeroase și esclusiv productive, a clasei țăranilor”.

„Conservarea proprietății
mici în
mâna proprietarului român”;

Un
„român care vrea să aibă o țară românească” urmărește „conservarea
mai cu seamă a proprietății mici în mâna proprietarului român,
conservarea meseriilor în mâna meseriașilor români”;
„Cu invidia, cu veninul dizolvant al scepticismului și al
calomniei, cu egalitarismul celor ce n-au nimic de pierdut ei au
târât în mlaștina lor morală poporul crescut puternic în umbra
Basarabilor și a neamului Mușatin, i-au împestrițat limba, i-au
sustras istoria și datinile, i-au escamotat șira spinării, comoara
de idei și înclinări abituale cari făceau ca poporul nostru să
semene în toate cu strămoșii lui.”