man Model National Opinii

Corneliu Vlad: După o viață de 31 de ani, actualul stat ucrainean dispare. Ce-i va urma? Cotroceniul încă tace și bine face, dar să nu adoarmă

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

S-ar putea să ne trezim la graniță cu
cea mai întinsă, mai neliniștită și mai imprevizibila țară
europeana. S-ar putea. Dar nu e o glumă. Și nu, nu e vorba de
Rusia, fiți pe pace. (Căci 1. Rusia nu este nici europeană, nici
asiatică, nici eurasiatica. Rusia e Rusia, spunea mai anii trecuți
un înalt demnitar de la Moscova.

Și 2. cu Rusia suntem oricum din
nou vecini. Prin Marea Neagra, Insula Șerpilor și poate, cine știe,
mâine-poimâine, și prin frontiere pe uscat.)

Politica europeană și cea
internațională încep din nou să o ia razna. Se refac state
divizate (Germania, nu și altele), apar state (Kosovo), se sparg
state (URSS, Cehoslovacia, Iugoslavia) iar din ele se nasc sau renasc
altele etc.

Și hărțile par să o fi luat razna.

Se plănuia, pe la sfârșitul secolului
încheiat, ca Europa să devină o Casă Comună (Gorbaciov). Ba mai
mult, ca arealul boreal, de la Vancouver la Vladivostok (al statelor
semnatare ale Actului Final de la Helsinki) să devină un spațiu
geopolitic securitar. Iluzii amare.

Și acum, un nou proiect bombă, lansat
de un important, dar cam prea avântat politician polonez: Radoslaw
Sikorski, fost ministru de externe. El a propus, nici mai mult, nici
mai puțin, într-un interviu din octombrie 2014 pentru săptămânalul „Politico” o nouă configurare a Poloniei.

Putin – susținea el – i-ar fi spus în
2008 lui Donald Tusk, premierul de atunci al Poloniei, că Ucraina
este un stat artificial, că Liov este un oraș polonez și ce-ar fi
să cădem la o înțelegere. Neted spus, că Vladimir Puțin i-ar fi
propus premierului polonez împărțirea Ucrainei.

Două precizări: 1. Încă la summitul
NATO de la București președintele Putin i-a spus omologului său
american că Ucraina nu e o țară. 2. Sikorski a revenit ulterior
pentru a bâigui că povestea sa „a fost interpretată excesiv”.
(Iar cu riscul de a-mi face de rușine propria breaslă gazetărească,
e de spus că Sikorski a mai fost, între altele, și corespondent de
război.)

Cel mai întins stat european ar putea fi
oare un construct statal polono-ucrainean? Ar putea părea de
incredibil, dar proiectul nu e doar o excentricitate. E enunțat
public, ba chiar la cel mai înalt nivel, și la Varșovia, și la
Kiev. Are cumva și antecedente istorice. E drept, nu prea
încurajatoare.

Teritorii din vestul Ucrainei au făcut
parte în trecut din Polonia și teritorii altădată poloneze sunt
acum ucrainene.

144.000 de polonezi trăiesc în Ucraina
(2001) și 1.200.000 de ucraineni locuiesc în Polonia (2017). După
declanșarea războiului cu Rusia, peste 3,5 milioane de refugiați
ucraineni au ajuns în Polonia și circa 80 000 s-au angajat în
câmpul muncii.

Dar în timpul celui de al doilea război
mondial, sub ocupația hitleristă a Ucrainei sovietice, naziștii
ucraineni de sub comanda lui Bandera (astăzi celebrat ca erou
național la Kiev) au comis atrocități abominabile asupra
populației poloneze din zonele ocupate de Wehrmacht.

O rana adâncă, nici până azi închisă
și pe care cele doua capitale încearcă să o vindece cumva.

Ar ajuta oare un stat polono-ucrainean să
închidă această rana?

Oricum, după tot ce se întâmplă acum
în Răsăritul apropiat al României, Ucraina nu va mai fi ce a fost
după ce și-a proclamat independența, în 1991. Ori va fi
reinglobata de Rusia, ori va deveni stat neutru, ori va fi ciopârțită
sau împărțită. Liderul de la Kremlin a avertizat clar că dacă
se va ajunge la război, Ucraina va dispărea ca stat.

Oricum, un stat polono-ucrainean nu are
șanse, cu tot tam tamul tobelor de la Varșovia și Kiev. Moscova
nici nu vrea să audă de așa ceva. Și nici marile puteri europene
nu-și vor un posibil nou competitor.

Cine ar pierde și cine ar câștiga din
asta?

Marele perdant ar fi mortul, actualul
stat ucrainean.

Rusia ar putea pierde și ea o parte din
sfera sa de influență în zona limitrofă frontierelor ei vestice.

Iar în mereu frământata și exploziva
fâșie continentală dintre Baltica și Marea Neagră, de fapt
dintre Rusia și Germania, adică de unde au izbucnit cele doua
războaie mondiale, se va redeschide o cutie cu șerpi ai
geopoliticii care vor învenina atmosfera europeană și mondială și
se va cutremura până în străfunduri stabilitatea continentului.

Polonia și Ungaria nu-și ascund deloc
intențiile de a prelua bucăți de teritorii în prezent ucrainene.

Înca din mai 2014, premierul Ungariei
Viktor Orban anunța că va presa Ucraina, rămasă fără Crimeea și
o parte din estul țării, să acorde autonomie etnicilor maghiari,
scrie „Politico”. El voia ca acestora să le fie permisă dubla
cetățenie, pentru ca „să primească oportunitatea pentru
autonomie”.

Dintre toți vecinii Ucrainei, Polonia a
fost cel mai vocal și activ susținator al Kievului în combaterea
operațiunilor militare ale Rusiei. Varșovia a sprijinit armata
ucraineană, a facilitat apropierea instituțională a Kievului de structurile europene și euroatlantice și este unul dintre cei mai
fermi susținători ai sancțiunilor UE împotriva Moscovei. Polonia
a acceptat să fie principala rută pentru armamentul pe care
Occidentul îl livrează Ucrainei.

Iar președintele ucrainean Volodimir
Zelensky a promis omologului său polonez Andrzej Duda pentru
cetățenii polonezi din Ucraina aceleași drepturi pe care le au în
prezent refugiații ucraineni în Polonia.

Statul polonez a insistat ca UE și NATO
să ofere Ucrainei arme grele. Și același Sikorski a cerut ca în
Polonia să fie amplasat armament nuclear.

Polonia ar avea de gând să preia
controlul asupra „teritoriilor sale istorice” din Ucraina,
folosindu-se de slăbirea statului ucrainean, afirmă șeful
spionajului rus, Serghei Narîșkin.

El a explicat că Polonia încearca sa repete „afacerea” istorică pentru după Primul Război Mondial
când Occidentul colectiv, reprezentat de Antantă, a permis
Varșoviei să ocupe o parte din Ucraina pentru a o apăra de
„pericolul bolșevic” și apoi să includă aceste teritorii în
componența statului polonez.

Prima etapă de „reunificare” va fi
apariția armatei poloneze vestul Ucrainei pentru „apărarea de
agresiunea rusă”.

Polonezii, a spus Narîșkin, caută acum
membri ai elitei ucrainene care să colaboreze cu Varșovia la acest
plan. Varșovia crede că acest pas va determina inevitabila
destrămare a Ucrainei, iar Polonia va rămâne cu teritoriile
ocupate de „pacificatori”.

Lideri de la Moscova, începând cu
președintele Putin, declară că și Romania ar putea să revendice
teritorii ucrainene, de fapt care le aparțin de drept (dar Moscova
nu o spune).

Bucureștiul deocamdată tace. Să zicem
că nu e rău. Dar va trebui să se pronunțe, hotărât și temeinic
argumentat când va fi momentul. Moment pentru care trebuie să fie
de pe acum pregătit.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *