Corneliu Vlad: Ucraina, trezește-te!

Ucrainenii
au în sfârșit, din nou, un stat al lor. Dar sunt un popor – sau
o populație – fară noroc.

De
ce oare? Din cauza altora? Din cauza lor?

Nu
au o țară, sau mai drept spus o patrie, dar unii dintre ei și-ar
dori-o. Iar când au izbutit să-și înjghebeze una, constructul n-a
durat.

Nu
au reușit, de secole, să-și limpezească încrengătura de sânge
cu rușii. Sunt ei o altă țară, un alt popor sau „o altă
Rusie”? Sunt un alt popor decât rușii sau doar o ramură a
rușilor ce vorbește un dialect al ei, asemenea moldovenilor,
oltenilor, ardelenilor, care sunt și rămân tot români.

Gogol,
pe care îl numesc cel mai mare scriitor ucrainean, a scris în rusește. Bulgakov a fost rus sau ucrainean?

Cu
niciun popor sau stat din vecinătate n-au reușit ucrainenii să
întemeieze o prietenie statornică și de încredere. Familiile
ruso-ucrainene sunt… un adevărat popor. Mai apropiați par a le fi
și polonezii, care le-au influențat puternic și limba, dar dacă
acești vecinii vor doar să-i asimileze și să-i absoarbă?

Cu
neamurile cu care conviețuiesc de secole sunt mai degrabă
învrăjbiți, îi urăsc și autoritățile îi oprimă.

Coeziunea
și identitatea națională, religia, nu sunt îndeajuns de puternice
pentru a-i uni într-o națiune viguroasă, unitară. Deși se vor,
în mod firesc, națiune.

S-ar
zice că ar fi neam năpăstuit, blestemat (de cine, de Dumnezeu sau
de diavol?).

Și
acum s-a prăvălit peste ei o mare, fatală, existențială
nenorocire: războiul cu Rusia.

Nu
și-au făcut-o ei, cu mâna lor. Nu cred că ei și-au dorit război
cu Moscova. Mai degrabă au fost ațâțați și împinși de la
spate, dinafară.

Și
li s-a făgăduit ajutor până vor reuși să se desprindă și
chiar rupe tranșant de ruși. Chiar daca au legături istorice și
familiale cu rușii, legături cu rădăcini adânci în trecut, de
la începuturile istoriei lor comune, istoria slavilor de Răsărit.

Dar
se pare tot mai mult că nu se pot despărți intru totul de Rusia,
sunt legați organic.

Nu
e momentul potrivit să căutam cine și cu ce este de vină.

Dar
tragedia e mare. Au primit munți de armament și de bani, dar
degeaba. Degeaba? Mai rău, mai dureros. Au primit arme și bani fara
numar, dar nu pentru a se elibera cumva, ci pentru a se autodistruge,
pentru a muri în război și a-și face din ținuturile natale sau
primite un tărâm de nelocuit.

Acum
Ucraina se împânzește de hecatombe, cimitire și Cernobaluri, fie
ele nucleare sau nenucleare. Armamentul care li s-a dat cu dărnicie
este unul sinucigaș.

Ucraina
este exemplul, poate unic, din istoria omenirii de națiune și stat
imposibile. Aș vrea să mă înșel. Dar oricum, deocamdată, este
un experiment istoric neizbutit, dureros și tragic. Repet: aș dori,
ne-am dori să ne înșelăm.

Noi,
românii, ne-am dori la Răsărit un vecin bun, cu care să conlucram
și să ne întrajutorăm spre binele și al lor, și al nostru. Încă
nu se poate, după cum se vede.

Președintele
lor vremelnic îi mână dezinvolt la moarte cu discursuri cinice și
iresponsabile. Iar ei îl ascultă, căci cred în palavrele lui
sinistre de comediant malefic, care împroașcă insanități și
față de cei cu care se bate, și împotriva celor care îl ajută
în misiunea lui (cine i-o fi dat-o, se cam știe) de a-i mâna la
pieire, ca pe o gloată docilă.

Să-i
trimiți la moarte sigură pe cei care te-au ales în fruntea lor
să-i cârmuiești, să le distrugi bunurile și țara, să
primejduiești pacea vecinilor si a lumii, parcă e prea mult.

Ucraina,
trezește-te, judecă înțelepțește și salvează-te, pentru
Dumnezeu!