man Model National Opinii

Dreptatea Incomodă a lui Kissinger: Cum se prăbușește Occidentul – Un editorial „putinist” pentru scandalizarea Opiniei Publice

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

La Forumul de la Davos, discursul lui Kissinger a provocat scandal. Însă,
pe cât a fost scandalul de mare, pe atât presa s-a străduit să ascundă ce a
afirmat fostul secretar de stat american.

Pentru că ce a spus Kissinger a deranjat teribil. Kissinger s-a poziționat
în răspăr cu actuala strategie americană și europeană în Ucraina. A arătat că
este o strategie falimentară. Ba chiar catastrofală pentru Occident.

Kissinger nu este un „conspiraționist”. Dimpotrivă. El face parte din
Sistem. Dovadă, invitarea sa și la reuniunea Grupului Bilderberg din aceste
zile.

Bătrânul politician nonagenar dorește și el o Nouă Ordine Mondială. Însă nu
una „chinezească”, spre care pare să ne împingă actuala strategie din Ucraina,
ci una occidentală. O prelungire a „pax americana”.

Kissinger este și autorul faimoasei teorii a Diplomației Triangulare.Rezumată în două cuvinte, ea recomandă ca Washingtonul să facă tot ce poate pentru
a împiedica o apropiere a Moscovei de Beijing.

Statele Unite trebuie să manevreze în așa fel încât să fie MAI APROAPE de
Rusia sau de China, decât sunt cele două, UNA DE ALTA.

Or, ceea ce constatăm acum este că planul occidental din Ucraina a împins
efectiv Rusia în brațele Chinei. Efectul? O prăbușire previzibilă și rapidă a
Occidentului, deja slăbit după doi ani de restricții sinucigașe.

Editorialul de mai jos, scris de Mike Whitney pentru The Unz Review și pe
care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews, reprezintă o înșiruire de
argumente care ar putea fi catalogate drept „putiniste” .

Celor care preferă etichetele prestabilite de alții în locul judecății
proprii le recomandăm să nu citească mai departe. Să se oprească aici, pentru
confortul lor mintal.

Dar să nu uite totuși că „putinismul” este noul „conspiraționism”. Și că,
după doi ani de pandemie, cea mai mare parte a „teoriilor conspirației” s-au
dovedit reale.

Știți de ce discursul lui Henry Kissinger la Forumul Economic Mondial a
iscat un scandal atât de mare?

Kissinger nu a criticat nici modul în care Războiul din Ucraina este dus,
nici lipsa de progrese pe câmpul de luptă.

Ce a criticat Kissinger a fost chiar strategia, adică planul pentru care a
fost declanșată pălălaia.

A aruncat o căldare cu apă rece în capul celor care au avut această idee stupidă,
spunându-le în față că „s-au înșelat”.

Și într-adevăr s-au înșelat, deoarece strategia pe care o aplică și în
prezent lovește în aliații Statelor Unite și în interesele Statelor Unite.

Aceasta este unitatea de măsură prin care stabilim dacă o strategie anume este
stupidă sau nu și, din păcate, strategia din Ucraina a trecut cu brio testul stupidității.

Dați-mi voie să vă explic: strategia noastră principală este de a „slăbi”
și „izola” Rusia, rupând legăturile sale economice cu Europa și aruncând-o
într-un viespar lung și costisitor, în Ucraina.

Acesta este planul.

Ați putea crede că e destul de ingenios, însă, potrivit lui Kissinger, este
un plan greșit.

De ce?

Pentru că, potrivit Strategiei Naționale de Securitate a Statelor Unite,
China este rivalul numărul unu al Americii (ceea ce este cu siguranță). De
aceea, în mod natural, orice strategie care face China mai puternică este contrară
intereselor strategice ale SUA.

Ați înțeles? În acest caz, întrebarea este: Războiul nostru prin interpuși
în Ucraina face China mai puternică?

Iar răspunsul este: evident că da! Face China mult mai puternică deoarece
obligă Rusia să își consolidere relațiile cu China.

Ce înseamnă acest lucru, practic?

Înseamnă că relațiile dintre cea mai mare putere manufacturieră din lume
(China) și al doilea mare producător mondial de hidrocarburi (Rusia) s-au
îmbunătățit mult din cauza războiului păgubos din Ucraina.

Și mai înseamnă că, pe măsură ce relațiile dintre cele două țări devin mai
bune, ritmul de declin al imperiului american se va accelera pe măsură ce Zona
Non-Dolar se va extinde și comerțul bilateral Rusia-China va înlocui progresiv
sistemul comercial mondial actual dominat de Statele Unite.

Deja ați înțeles ce se petrece.

Războiul din Ucraina a declanșat o prăbușire șocantă a comerțului mondial,
perturbări grave ale lanțurilor de aprovizionare esențiale, crize alimentare și
energetice fără precendent și cea mai mare reîmpărțire a lumii de la prăbușirea
Uniunii Sovietice.

Washingtonul a decis să își riște viitorul său și pe cel al poporului
american într-un nesăbuit gambit geopolitic, care s-ar putea dovedi cea mai mare
catastrofă geostragică din istoria Statelor Unite.

Kissinger a înțeles gravitatea situației și de aceea a decis să vorbească.
Însă el a făcut mai mult decât să critice strategia: a lansat un avertisment
sumbru, care a fost ignorat aproape total de presă.

Iată ce a spus:

„Trebuie ca negocierile să înceapă în următoarele două luni, înainte ca
situația să nu creeze tulburări și tensiuni care nu vor putea fi depășite ușor.

„În mod ideal, linia de despărțire ar trebui să fie o revenire la stau quo
ante…

„Continuarea războiului dincolo de acest punct nu va mai fi despre
libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei înseși.”

Iată lucrurile spuse cât se poate de clar. Să le despărțim totuși în două
părți, pentru a înțelege mai bine ce spune:

1.   Strategia este greșită.

2.   Strategia trebuie schimbată imediat sau pagubele provocate Statelor Unite
și aliaților lor vor fi grave și de durată („Trebuie ca negocierile să înceapă
în următoarele două luni”
).

Poate că pentru unii sună prea apocaliptic, dar Kissinger știe ce spune.
Priviți doar la colosalele schimbări care au avut deja loc în lume de când a
început conflictul: pertirbări ale lanțurilor de aprovizionare, penurie de
hrană și energie și pași înapoi făcuți de planul globalizării.

Aceste mari schimbări sunt probabil doar vârful aisbergului. Ce e mai rău
de-abia urmează.

Cum va fi iarna care vine când facturile la încălzire vor exploda, când
industriile din toată Europa vor sucomba ca urmare a costurilor energetice tot
mai mari, când șomajul se va duce și el în sus până la nivelurile din timpul
Marii Crize iar penele de electricitate vor deveni o caracteristică obișnuită a
vieții în Occident?

Asta rezervă viitorul Europei și Americii dacă strategia actuală nu este
oprită și nu se ajunge rapid la o soluție negociată.

Putin a declarat deja că Rusia nu se va pune într-o poziție în care să
devină din nou dependentă de Europa. Acele zile au trecut. În schimb, el
redirecționează fluxurile energetice importante către China, India și mai
departe.

Europa nu mai este un client prioritar. S-a dovedit o amenințare la adresa
supraviețuirii Rusiei, ceea ce înseamnă că Rusia va continua să își reorienteze
producția spre Est.

Ce impact va avea acest lucru asupra Europei?

Este simplu. Țările europene vor plăti mai mult pentru energie mai mult
decât orice altă țară din lume. Este alegerea pe care ele au făcut-o, ignorând
cererile legitime de securitate ale Rusiei, iar acesta este rezultatul cu care
vor trebui să trăiască multă vreme de acum încolo.

Aici, trebuie să știți următoarele:

În 2021, Rusia a livrat 40% din tot gazul consumat în UE.

În 2021, Rusia a livrat 25% din tot petrolul consumat în UE.

Dacă vă gândiți că asemenea cantități de hidrocarburi pot fi înlocuite de
producători din Nigeria, Iran, Arabia Saudită sau o altă zonă îndepărtată, vă
aflați într-o gravă eroare.

Europa se îndreaptă orbește cu capul înainte spre cea mai mare criză
energetică din istoria sa. Iată mai multe detalii dintr-un articol de pe Russia
Today:

„Actuala criză energetică ar putea fi una dintre cele mai grave și mai
lungi din istorie, mai ales țările europene putând fi afectate grav”
, a
declarat șeful Agenției Internaționale de Energie, Fatih Birol, marți. Într-un
interviu pentru revista germană Der Spiegel, Birol a declarat că evoluția
evenimentelor din Ucraina riscă să facă actuala criză mai gravă decât crizele
din anii 1970.

„Atunci, era vorba exclusiv despre petrol. Acum, avem o criză a petrolului,
o criză a gazului și una a electricității în același timp”
, a declarat Birol
pentru publicația germană.

El a adăugat că, înaintea evenimentelor din Ucraina, Rusia era o „piatră
unghiulară în cadrul sistemului energetic mondial: cel mai mare exportator
mondial de petrol, cel mai mare exportator mondial de gaz, unul dintre
principalii furnizori de cărbune”
.

În cadrul sancțiunilor sale legate de Ucraina, UE a introdus restricții
asupra combustibililor fosili din Rusia și s-a angajat să îi elimine progresiv.

Birol a avertizat că țările europene care sunt cele mai dependente de gazul
rusesc se așteaptă la o „iarnă grea”, iar „gazul ar putea fi raționalizat”,
inclusiv în Germania.

Comentariile lui Birol au fost făcute după ce Gazprom a întrerupt
aprovizionarea unora din companiile energetice din Germania, Danemarca, Olanda
și din alte țări, după ce acestea nu au plătit pentru carburant în ruble, conform
noilor condiții.

(Articolul „Raționalizarea combustibililor ar putea fi introdusă în Europa”– RT.

Declarațiile lui Fatih Birol pentru revista Der Spiegel pot fi citite în
original, pentru a fi verificate, AICI.)

Să îngheți pe întuneric este mai bine decât să dorești ca Ucraina să rămână
neutră și să oprească uciderea etnicilor ruși în Est? Asta alege Europa?

Dacă e așa, atunci e o alegere proastă.

Iată încă ceva la care să meditați: știați că nu toate tipurile de petrol
sunt la fel și nu se pot amesteca?

De ce este acest lucru important?

Pentru că, în acest moment, Germania importă 34% din petrolul folosit de ea
din Rusia. Iar petrolul rusesc, s-a dovedit, este un amestec de cea mai bună
calitate, provenit din Urali și livrat prin conducta Drujba către rafinăriile
germane, care au fost fabricate în așa fel încât să îndeplinească anumite condiții
necesare rafinării.

Tipuri de petrol diferite de la alți producători ar avea efectul unei chei
de 14 aruncate în angrenajul întregului proces de rafinare.

Un petrol diferit ar necesita o „modificare importantă a noilor linii de
materii prime și a infrastructurii, o instalație de distilare atmosferică, un
sistem de distilare sub vid, o unitate de cracare, un dispozitiv de reducere a
vâscozității, o unitate de alchilare, un reformator catalitic, o unitate de
izomerizare și un dispozitiv etil-terțiar-butil-eter. 
Plus unități complet noi de stocare și echipamente de manipulare pentru
instalația de alimentare de la Rostock, care să înlocuiască aprovizionarea
uniformă 24x7x365 realizată prin conducta Drujba. („Germany
’s Refinery Problem”
,
The Saker).

Așadar, nu toate tipurile
de petrol sunt la fel?

Nu, nici pe departe. În
plus, experții din această industrie estimează că modificările la rafinării ar
dura circa 6 (șase) ani pentru a fi terminate.

În acest timp, creșterea
economică a Germaniei – care este strict dependentă de consumul energetic – se va
prăbuși dramatic, afacerile se vor închide, șomajul va crește, iar cea mai
puternică și productivă țară din UE va fi îngenuncheată.

S-a gândit cineva la asta
înainte de a decide boicotarea petrolului din Rusia?

Ceea ce vrem să spunem este
cât se poate de simplu:

Kissinger are dreptate, iar
bufonii neoconi care au pritocit strategia păguboasă din Ucraina se înșală
amarnic.

Și, dacă „negocierile nu
încep în două luni”
, așa cum îndeamnă Kissinger, atunci ruptura cu Rusia va fi definitivă
și ireversibilă.

În acel moment, uriașele resurse
rusești energetice, minerale și agricole vor fi pentru totdeauna redirecționate
spre est, către țări mai prietenoase.

Iar acest lucru va avea
efecte dureroase pentru Statele Unite și aliații lor din Europa.

Singurul curs rezonabil al
acțiunii este propunerea unui acord imediat de încetare a focului, astfel încât
negocierile de pace să poată începe cât mai curând.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *