JUSTIȚIA: GUNOIUL LUMII. CU CÎȚU LA TRIBUNAL

Comentariu
la o Sentință de ultimă oră a Judecătoriei Sectorului 1

Sentința
a fost dată, în apărarea cu orice preț a fostului prim-ministru
și a Guvernului, prin încălcarea și aplicarea greșită a
normelor de drept material.

Subsemnatulm-am adresat instanței de judecată în legătură cu aceste două
declarații publice ale numitului Florin Vasile Cîțu, la data
faptelor prim-ministrul Guvernului României:

– atitudinea
persoanelor care „se
împotrivesc acțiunilor pe care le ia Guvernul de a opri pandemia
sunt similare cu acțiunile unor teroriști”

– „Ceea
ce facem noi acum este sa eliminam acele voci care mai exista
impotriva acestei campaniei de vaccinare”.

În
calitate de publicist colaborator al publicației ActiveNews, care
printr-un număr de articole am adus critici unor măsuri luate de
Guvern în perioada pandemiei, am reclamat că declarațiile de mai
sus m-au vizat inclusiv pe subsemnatul în mod discriminator,
ofensator și intimidant. Am indicat drept temei legal norma specială
a art. 2 alin. (1) și art. 15 din Ordonanța nr. 137/2000:
„Constituie
contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră
sub incidența legii penale (…), acel
comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori
crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare
sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane (…) și legat
(…) de convingerile (…) acesteia.”Prin
încălcarea normelor de drept indicate, subsemnatul am fost în mod
evident discriminat în raport cu ceilalți colegi publiciști, care
au avut alte „convingeri”
și care au exprimat alte opinii decât subsemnatul, favorabile
tuturor măsurilor Guvernului.

Am reclamat de asemenea
instanței faptul că am fost vătămat în dreptul la demnitate,
drept garantat oricărei persoane prin art. 72 din Codul civil: art
72 – „Dreptul
la demnitate (1) Orice persoană are dreptul la respectarea
demnității sale. (2) Este
interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei
persoane”.

Cu
pretenția unei soluționări imparțiale a cauzei, d-na judecătoare
Cristina Alexandra Belu a procedat, în mod vădit interesat, la o
răsturnare caricaturală a realității de fapt și de drept din
dosar. Avocat din oficiu a prim-ministrului, dânsa s-a preocupat
practic exclusiv de justificarea declarațiilor inacceptabile ale
fostului prim-ministru, declarații nemaiîntâlnite în vreo
societate democratică. Constituie un
fals susținerea din Sentință (pag. 11 paragr. 2) potrivit căreia: „Reclamantul
susține că prin exercitarea dreptului la liberă exprimare garantat
de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale, pârâtul i-a adus atingere
dreptului său la viață privată garantat de art. 8 din același
act normativ”.
Subsemnatul am reclamat nu ce pretinde instanța, ci, în mod
inechivoc, cele arătate în precedentele două paragrafe: anume că,
prin violarea legii, am fost supus unei discriminări și că mi-a
fost adusă atingere onoarei și reputației.

Instanța
susține că declarațiile prim-ministrului s-ar fi încadrat în
limitele libertății de exprimare, sens în care se pretează la un
alt fals,
de data aceasta cu privire la jurisprudența
CEDO în materia limitelor în discuție. Astfel – așa cum instanța
reține în mod corect, dar printr-o răsturnare caricaturală a
raționamentului jurudic – CEDO a stabilit ani mulți la rând că
limitele libertății de exeprimare sunt într-adevăr mai largi și
că „acoperă
nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu
indiferență ori considerate inofensive, dar și pe acelea care
ofensează, șochează sau deranjează”.
Numai că CEDO a decis astfel în beneficiul libertății presei,
deci al ziariștilor, care se impun apărați de abuzurile
„conducătorilor
politici”,
iar nu pentru a-i apăra (cum tocmai face în prezenta speță
judecătoarea Cristina Alexandra Belu) pe politicienii abuzivi,
care-și insultă, amenință și discriminează proprii cetățenii
și ziariști.

Desigur, că și politicienii, asemeni oricăror
persoane, au garantată libertatea de exprimare. Însă în
exercițiul acestei libertăți ei nu-și pot permite orice – deci
nici să discrimineze, să intimideze alte persoane, și nici să le
insulte iresponsabil, să le prejudicieze onoarea și reputația.
Aceste restrângeri ale libertății de exprimare decurg din textele
de lege pe care le-am indicat mai sus, dar și din Constituția
României și Convenția europeană (art. 10 alin. 2): Exercitarea
acestei libertăți „comportă
îndatoriri și responsabilități și pentru protecția reputației
sau a drepturilor altora”).
Acestui argument, pe care l-am adus și prin cererea de chemare în
judecată, d-na judecătoare pretins imparțială nu
a răspuns în pretinsa ei Sentință.

A
făcut însă altceva, la fel de oribil în fond și nelegal în
formă. A susținut că insultele și amenințările politicianului
ar putea fi justificate de gravitatea „pandemiei,
care la nivel mondial afectează milioane de vieți, generând o
criză globală de sănătate, economică, socială și umanitară
fără precedent”.
Însă, dincolo de această lozincă politică găunoasă, pentru ca
faptele fostului prim-ministru să nu constituie tot atâtea
încălcări ale legii („fapte
ilicite”,
deci), d-na judecătoare ar fi trebuit să spună dacă în România,
pe timpul pandemiei, a fost adoptată vreo lege prin care să se fi
restrâns vreunul dintre drepturile violate subsemnatului prin
declarațiile iresponsabile ale prim-ministrului; pentru că atât
Convenția europeană cât și Constituția României (art. 53)
stabilesc că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate
fi restrâns numai prin lege. Iar o asemenea lege n-a existat în
România!

Dar doamna judecătoare s-a
fofilat să clarifice nu doar acest aspect, crucial și el în prezenta
cauză, dar și spună în ce mod insultele și amenințările
proferate de politician la adresa ziariștilor și cetățenilor
proprii, pe care ea le-a justificat servil,
au ajutat în lupta cu „criză
globală de sănătate, economică, socială și umanitară fără
precedent”.

În
sfârșit, criteriul pe baza căruia am fost discriminat, și pe care
d-na judecătoare pretinde în mod necinstit că „instanța
nu-l poate identifica”
este cel al „convingerilor”
(potrivit textului citat mai sus din art. 15 al Ordonanței nr.
137/2000), criteriu pe care l-am indicat ca atare, inechivoc, și
prin cererea de chemare în judecată.