man Model National Opinii

Efectul Socrates: Statele Unite își vor pierde Supremația în fața Chinei în mai puțin de 10 luni

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Regimul de la Washington urmează o
paradigmă total greșită în cursa cu China pentru supremația mondială, afirmă un
expert al serviciilor de informații americane.

Un interviu realizat de John Mac
Ghlion cu expertul serviciului de informații al Pentagonului, Michael Sekora, publicat de The American Conservative și pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

În timpul administrației Reagan,
Michael Sekora a contribuit la crearea Proiectului Socrates, un program
clasificat al US Defense Intelligence Agency.

Programul avea un dublu scop: întâi,
să identifice motivele pentru care Statele Unite au mari dificultăți în a-și
conserva avantajul economic față de restul țărilor lumii; al doilea, să
remedieze situația cât mai rapid posibil.

În 1979, cu doi ani înainte ca Reagan
să devină al 40-lea președinte al Statelor Unite, Sekora fusese recrutat de
CIA. A lucrat ca ofițer de informații în cadrul Biroului de Servicii Tehnice.

Era fizician de formație, intrând la
vârsta de 15 ani la Universitatea din Michigan, apoi la Universitatea din Miami
pentru studii superioare.

În 1983, Sekora a fost transferat de
la CIA la Defense Intelligence Agency și Proiectul Socrates a luat ființă.

Deși el și colegii săi din cadrul
Proiectului Socrates identificaseră și definiseră pentru Reagan amenințarea
chineză, mi-a spus Sekora, și lucrau  la
elaborarea de strategii pentru a o contracara, atunci când președintele Bush
și-a început mandatul, administrația sa „a desființat Socrates pentru a-și
liniști unii aliați”
.

Sekora a acceptat să îmi răspundă la
câteva întrebări susținând că Statele Unite greșesc atunci când se concentrează
pe o planificare și o strategie bazate pe finanțe în locul unora bazate pe
tehnologie pentru a face față provocării reprezentate de China.

Dialogul nostru este prezentat într-o
formă editată, din motive de lungime și claritate.

Amenințarea chineză a crescut mereu în
ultima perioadă. Astăzi, spune Sekora, China câștigă pentru că acordă
prioritate tehnologiilor strategice.

„Practică un abil joc de șah
ofensiv/defensiv în ce privește exploatarea tehnologică mondială. În
consecință, China va continua să depășească Cercetarea și Dezvoltarea (C&D)
Statelor Unite, indiferent cât de mulți bani ar cheltui acestea. Este ceea ce a
permis Chinei să devină o superputere mai rapid decât oricare altă țară în
istoria lumii.”

Și Sekora a adăugat:

„Creșterea puterii Chinei nu se
bazează pe o mână de lucru ieftină, pe manipularea devizelor și furtișaguri de
tehnologie americană, așa cum susțin toți experții. Dacă ar fi făcut doar asta,
atunci China ar produce și astăzi doar bibelouri asamblate manual, așa cum
făcea în aniii 1950 și nu s-ar bate de la egal la egal cu Statele Unite în
materie de cuantică, de inteligență artificială, de biotehnologie etc.”

În relațiile sale cu Congresul, cu
Departamentul Apărării și cu comunitatea de informații americană, Sekora s-a
declarat profund frustrat de ce vede și aude, deoarece „nimic din ceea ce fac
sau propun aceste organizații nu are nici cea mai mică șansă de a contracara
China”.

În anumite cazuri, spune el, reacțiile
propuse „vor grăbi de fapt declinul Statelor Unite și ascensiunea Chinei”.

Am întrebat de ce.

„Pentru că (reacțiile SUA) se bazează
pe premise profund eronate. Prima este că Statele Unite se află într-o întrecere
de alergare cu China. Amândouă părțile se ascund în laboratoarele lor pentru a
descoperi tehnologii cheie, iar prima care ajunge la linia de sosire a
progresului C&D dobândește un avantaj competitiv și câștigă.”

Conducerea americană crede că mijlocul
pentru a învinge China pe linia de sosire este de a cheltui mai mulți bani
decât competitoarea sa, spune Sekora.

„În prezent, sporirea cheltuielilor
pentru C&D nu doar că nu va reduce, dar va accelera ritmul declinului
Statelor Unite.”

Iată o afirmație paradoxală. I-am
cerut lui Sekora să se explice,

„Dacă Statele Unite continuă cu
actuala sa abordare de a-și însănătoși economia și a-și redresa puterea
militară pentru a rămâne o superputere și a contracara China, ele vor deveni o
țară săracă și îndatorată, într-o lume în care China rămâne singura superputere.
Iar acest lucru se va petrece în mai puțin de zece luni. Cauza fundamentală
este că, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au
început să treacă de la o planificare bazată pe tehnologie la o planificare
bazată pe finanțe.”

Astăzi, a continuat el, planificarea
bazată pe finanțe este în continuare omniprezentă în economie și în ecosistemul
militar din Statele Unite, de la industria privată la Departamentul Apărării și
Casa Albă.

Diferența între cele două este că, în
planificarea bazată pe finanțe, „baza tuturor deciziilor este cum să exploatezi
tehnologiile mai eficient decât competitorul/adversarul, pentru a genera un
avantaj competitiv real pe piață sau pe câmpul de luptă”.

Planificarea bazată pe tehnologie a
ajutat Statele Unite să devină o superputere înainte de cel de-Al Doilea Război
Mondial, spune Sekora.

Aceeași metodă a fost folosită de
Japonia după Al Doilea Război Mondial pentru a se transforma într-un colos
industrial în numai 20 de ani.

Și rivalii noștri au folosit-o.

„Este ceea ce sovieticii au făcut în
timpul Războiului Rece pentru a egala puterea militară a Statelor Unite cu o
economie  mult mai slabă.”

Iar China „o utilizează de decenii
pentru a deveni o superputere mai rapid decât orice altă țară din istoria lumii”
.

Astăzi, declară Sekora, Statele Unite
folosesc o planificare bazată pe finanțe pentru forța economică și puterea
militară, care formează baza acțiunilor și puterii noastre politice.

În schimb, China utilizează o
planificare bazată pe tehnologie. Datorită acestui lucru, susține el, „China
își va continua creșterea, iar Statele Unite își vor continua declinul rapid”
.

Pare evident că Sekora nu este câtuși
de puțin optimist în privința șanselor de succes ale actualei strategii a
Americii.

Ce face greșit actuala administrație?,
am întrebat.

„Întrebarea corectă ar fi «Ce face
BINE actuala administrație?»”
, a răspuns Sekora. „Tot ce fac și propun
administrația și Congresul este bazat pe planificarea financiară.”

Concentrându-se pe sistemul financiar,
actuala administrație întărește și mai mult China pe cheltuiala Statelor Unite.

„China poate efectiv să neutralizeze o
inițiativă de multe miliarde de dolari a Statelor Unite cu incomparabil mai
puțini bani”, spune Sekora, „asigurându-se că are avantajul competițional pe
piață sau pe câmpul de luptă”.

Sekora și colegii săi lucrează în prezent larecrearea Proiectului Socrates.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *