
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Carlo Maria Vigano este probabil cea
mai puternică, lucidă și articulată voce în lupta împotriva Noii Ordini
Mondiale.
Monseniorul Vigano a acordat un ampluinterviu ziaristului italian Aldo Maria Valli, în care abordează o sumedenie de
subiecte cruciale: organizarea și rezistența în fața Marii Resetări, legătura
dintre COVID și războiul din Ucraina, criza politică din Statele Unite,
controlul gândirii, cum trebuie să reacționeze un creștin în aceste momente de
cumpănă etc.
Însă cea mai fierbinte temă abordată
este situația din Biserica Catolică sub pontificatul lui Francisc.
Monseniorul Vigano acuză direct și
fără menajamente și Biserica și pe actualul Papă de complicitate la instituirea
Tiraniei Sanitare și la instaurarea Noii Ordini Mondiale
El a vorbit despre degradarea
sistematică la care a fost supusă Biserica de la Roma după Conciliul Vatican
II, de la jumătatea anilor 1960.
Atunci, spune Vigano, „în loc ca Lumea
să fie convertită la Biserică, s-a convertit Biserica la Lume”.
Curajosul prelat susține că nu va
putea fi vorba de o înnoire la Vatican până când nu se va face lumină asupra
demisiei misterioase a lui Benedict XVI și alegerii sulfuroase a lui Francisc.
Moment din care a fost accelerată
schimbarea ordinii mondiale.
Vigano este catolic, de aceea este firească ezitarea lui de a se referi la Biserica Ortodoxă.
Însă nu e greu de intuit că, dacă
Vaticanul a fost o țintă pentru forțele globaliste, care i-au anihilat opoziția
și l-au anexat la căruța Marii Resetări, o țintă similară este și Biserica
Ortodoxă. Rămasă ultimul bastion de rezistență în fața tăvălugului globalist.
Nu poate fi o întâmplare că, după
COVID, noua criză din Ucraina sfâșie unitatea și sobornicitatea Bisericii
Ortodoxe.
Reproducem mai jos fragmente ample din
interviul acordat de Monseniorul Vigano.
Excelență, aici, în Italia, devine tot
mai evident că există un vid politic. Tot mai mulți italieni nu se mai simt
reprezentați de actualele partide politice. Pe de altă parte, există diferite
mișcări politice care se pregătesc, într-un fel sau altul, să umple acest gol.
Această chestiune îi privește pe
catolici, poate mai mult decât pe alții, așa cum a fost evident cu ocazia
primei ședințe publice a Comitetului Liberi in Veritate (Liberi în Adevăr),
format ca răspuns la apelul anti-globalist pe care l-ați lansat, pornind de la
constatarea că, de doi ani încoace, trăim efectele unei lovituri de stat
globale.
Am două întrebări:
1. Credeți că există loc pentru o
acțiune politică a celor care doresc să se opună gândirii aliniate dominante și
să lupte pentru libertatea omului, așa cum l-a creat Dumnezeu?
2. Mai este folositor să învestești
încredere într-un angajament național, în condițiile în care s-a demonstrat că
deciziile cele mai importante sunt luate la nivel supranațional de către niște
persoane puternice, capabile să influențeze și să orienteze opțiunile
națiunilor individuale?
Catolicii, în calitate de cetățeni, au
dreptul și datoria de a influența societatea prin implicarea lor civică și
politică. A sta deoparte și a-i lăsa pe ceilalți să participe la viața politică
a țării, mai ales într-un moment în care principiile legii naturale și ale
moralei sunt ignorate sau combătute fățiș, ar fi o iresponsabilitate.
Este adevărat că sistemul democratic
are punctele lui slabe, deoarece oferă puterea guvernării majorității numerice
în loc să o dea celor buni și drepți.
Totuși, trebuie să recunoaștem că,
odată cu farsa pandemică și acum, cu criza ruso-ucraineană, înțelegem că voința
majorității, în ciuda manipulărilor presei, este din ce în ce mai puțin
convinsă de discursul oficial. Aceasta arată că există un clivaj între clasa
politică conducătoare și cetățeni.
De îndată ce oamenii vor înțelege că
ceea ce trăim acum este o lovitură de stat globală, vor trebui să reacționeze
și să se opună dictaturii înainte înainte de a fi deposedați de alte drepturi
fundamentale.
În Apelul dvs. pentru o Alianță
anti-globalistă, i-ați chemat pe conducători, pe liderii politici și religioși,
pe intelectuali și pe toți oamenii de bine să se unească și să lanseze un
manifest anti-globalist. Ne puteți comunica ultimele informații despre această
inițiativă în Italia și în alte părți ale lumii?
Am lansat un Apel ca reacție la
tirania globalistă și observ că interesul și sprijinul pentru el crește peste
tot în lume.
Cred, totuși, că evidența responsabilității
crizei ruso-ucrainene și nebunia de a insista cu provocări în loc de a căuta
pacea îi vor face pe mulți oameni să înțeleagă pericolul care îi amenință dacă
nu se organizează pentru a rezista în fața loviturii Statului Paralel.
Știu că în Statele Unite inițiativa a
fost primită cu căldură nu doar de Republicani ci și de numeroși alegători
Democrați care sunt dezgustați de scandalurile și de corupția clanurilor Obama,
Clinton și Biden.
În Apel vorbiți despre crearea unor adevărate
„mișcări populare de rezistență și comitete de eliberare națională” pentru o
reformă radicală în politică. Totuși, după părerea unora, în situația actuală,
nu există o tensiune morală suficientă, deoarece opinia publică este în mare
parte blazată și amorțită. Cum ați răspunde la această obiecție pe baza
contactelor pe care le aveți în lumea întreagă?
Majoritatea oamenilor sunt puțin
înclinați să se mobilizeze pentru acțiune, mai ales dacă au fost manipulați și
sedați de experții în psihologie socială.
Adevărata rezistență și formarea
Comitetului pentru Eliberare Națională vor reuși dacă vor fi coordonate de
intelectuali și politicieni care știu să pună bunul simț și apărarea dreptății
înaintea propriului avantaj politic.
Avem nevoie de lideri curajoși, cu
simțul onoarei, care sunt animați de principii morale puternice: exemplul lor,
împreună cu trezirea conștiințelor și cu renașterea demnității în rândul
judecătorilor, al polițiștilor, al oficialilor publici, toate acestea ar putea
cu adevărat împiedica instaurarea unei Noi Ordini Mondiale.
Implicarea politică și socială trebuie
evident combinată cu o perspectivă mistică, unind acțiunea cu rugăciunea
încrezătoare în Pronia divină. Preoții, tot clerul și toți credincioșii sunt
deci chemați să fie spiritual alături de frații și surorile lor în lupta cea
bună, nu doar prin rugăciune ci și prin pocăință,
post și împărtășire deasă.
Mila lui Dumnezeu și mijlocirea
puternică a Maicii Domnului așteaptă de la noi un gest concret de credință
adevărată pentru a revărsa un noian de daruri asupra sărmanei umanități.
Astfel, inferioritatea noastră
numerică și lipsa noastră de mijloace în fața dușmanului vor oferi lui Dumnezeu
ocazia de a arăta adevărul cuvintelor Sale: „Fără Mine nu puteți face nimic”
(Ioan, 15.5).
Unul din motivele pentru care lovitura
de stat globalistă a avut loc și continuă să se desfășoare este că cel mai
înalt nivel de autoritate al Bisericii Catolice nu mai este garantul libertății
în respect față de demnitatea umană. În schimb, este aservit Noii Ordini
Mondiale, vorbește aceeași limbă ca globaliștii și urmează aceleași interese ca
elitele dominante.
Această aservire în fața agendei
globaliste, care este o sursă de mare suferință pentru atâția catolici, pare să
anuleze orice speranță a unei renașteri creștine. Factorul timp joacă aici un
rol foarte important. Cu cât durează mai mult acest pontificat, cu atât Biserica
Catolică se aliniază mai mult la proiectul global, până la auto-distrugere.
Credeți că este posibilă o revenire după domnia lui Bergoglio? Ce întrevedeți
la orizont?
Complicitatea Bisericii bergogliene și
a Episcopatului din lumea întreagă cu farsa psiho-pandemică a constituit unul
din punctele cele mai de jos ale Ierarhiei din toată istoria Bisericii.
Însă aceasta este consecința logică a
unei ideologii corupte și corupătoare care își are bazele în Conciliul Vatican II,
așa cum creatorii ei continuă să o repete cu mândrie.
În urmă cu doar câteva zile, pe 25
martie, alți conspiratori s-au strâns la Chicago pentru a coordona o operațiune
de marketing care să sublinieze că oricine i se opune lui Bergoglio se opune
Conciliului.
Dincolo de proasta reputație a acestor
conspiratori – printre care se disting curtenii și favoriții lui McCarrick
(fost cardinal și arhiepiscop de Washington, forțat să demisioneze în 2018 din
Colegiul Cardinalilor ca urmare a acuzațiilor de abuzuri sexuale asupra
minorilor – n.tr.), nu putem decât să fim de acord cu ei în privința legăturii
intrinseci dintre cancerul conciliar și metastaza bergogliană.
Este evident că apostazia Ierarhiei
catolice reprezintă pedeapsa pe care Pronia divină o aplică omenirii rebele și
păcătoase, pentru ca aceasta să recunoască drepturile suverane ale lui
Dumnezeu, să se convertească și să revină în sfârșit sub jugul blând al lui
Hristos.
Și atâta vreme cât episcopii nu își recunosc
trădarea și nu se pocăiesc, nu este posibilă nici o speranță pentru lume, dat
fiind că mântuirea nu poate fi obținută decât în Turma unică și sub un unic
Păstor.
Recent, printre membrii Colegiului
Cardinalilor a circulat un memorandum semnat cu pseudonomul Demos, care enumeră
dezastrele provocate la toate nivelurile (doctrinal, pastoral, managerial,
economic, legislativ) de pontificatul lui Bergoglio.
„Mai bine mai târziu decât niciodată”,
au comentat unii, în timp ce alții au spus: „Nu mai folosește la nimic să
închizi ușa la grajd după ce caprele au fugit”.
Ce credeți despre acest memorandum?
Credeți că a fost scris de un cardinal? Este el un simptom a unei treziri
târzii a conștiinței?
Acest memorandum enumeră ororile
„pontificatului” bergoglian. Este deja un pas înainte de la ridicarea lui în
slăvi. Dar ororile și erorile argentinianului și ale curții sale nu au apărut
de niciunde, ca și cum în pontificatele anterioare totul ar fi fost perfect și
minunat.
Această criză a început odată cu
Vatican II: a deplânge simptomele unei boli fără a-i înțelege cauzele este o
operațiune inutilă și dăunătoare.
În cazul în care Colegiul Cardinalilor
nu este convins că este nevoie de o revenire la ceea ce Biserica a crezut,
învățat și slăvit până la Pius XII, întreaga opoziție față de actualul regim va
fi sortită eșecului.
În opinia dvs., există cineva acum în
Colegiul Cardinalilor care este catolic în mod credibil și autentic și căruia
cardinalii i-ar putea da voturile într-un conclav, pentru a produce o schimbare
radicală în comparație cu actualul pontificat?
Să nu uităm că unii papi sunt HĂRĂZIȚI
(Bisericii), iar alții sunt IMPUȘI (ca o pedeapsă pentru Bserică). Dar, înainte
de a discuta despre un nou conclav, este necesar să facem lumină în privința
abdicării lui Benedict XVI și a manipulării conclavului din 2013, care, mai
devreme sau mai târziu, vor trebui să facă obiectul unei anchete oficiale.
Dacă se dovedește existența unor
neregularități, conclavul ar trebui anulat și alegerea lui Bergoglio anulată de
asemenea, la fel ca toate numirile sale, toate decretele și declarațiile
magisteriale.
Ar fi o revenire la Zero, o
reîntoarcere providențială la un statu quo ante, cu un Colegiu alcătuit doar
din cardinali numiți până la epoca lui Benedict XVI, excluzându-i pe toți cei
făcuți după 2013, care sunt în mod notoriu ultraprogresiști.
Desigur, situația actuală, cu toate
zvonurile care circulă despre demisia lui Ratzinger și alegerea lui Bergoglio,
nu ajută corpul eclezial și creează confuzie și dezorientare printre
credincioși.
Și în acest caz, catolicii pot implora
Pronia divină să scutească Biserica Sa de noi umilințe, dându-i un Papă bun.
Dacă există un cardinal care vrea cu
adevărat o „schimbare de ton”, să se arate și – pentru numele lui Dumnezeu
– să înceteze să mai facă referire la
Vatican II și să se gândească mai mult la sfințirea clerului și credincioșilor.
În Statele Unite, administrația Biden
are tot mai multe probleme, iar președintele își arată tot mai mult
incapacitatea. Cu toate acestea, din cauza alianțelor și a intereselor la cel
mai înalt nivel, pare imposibilă dărâmarea acestui castel din cărți de joc.
Ce face Trump? Ne puteți ajuta să
înțelegem mai bine situația americană, în care sunteți expert? (Vigano a fost
nunțiu papal la Washington, în 2011-2016 – n.tr.)
Administrația Biden este o oglindă a
corupției care domină treburile publice, fără nici o legătură cu principiile
imuabile ale Evangheliei.
Iar dacă un politician care promovează
avorturile, eutanasia, ideologia de gen și cele mai teribile devieri îndrăznește
să se numească pe sine catolic, trebuie să ne întrebăm care este responsabilitatea
profesorilor, educatorilor și preoților de către care acest politician a fost
format.
Ce l-a învățat preotul său de parohie
la lecțiile de catehism? Ce l-au învățat profesorii săi de la universitatea
catolică? Ce sfaturi i-a dat mentorul spiritual viitorului lider politic?
Și asta ne aduce la punctul de unde am
plecat: Vatican II, care, în loc să convertească Lumea la Biserică, a convertit
Biserica la Lume, făcând inutilă evanghelizarea.
Se vorbea mult despre „Biserica
misionară”, însă, în același timp, propovăduirea devenea propagandă pentru
niște idealuri futile, pentru niște ideologii de stânga obosite și pentru niște
sloganuri pacifiste golite de conținut.
Și iată ce a ieșit din școlile
iezuite, crėme de la crėme a Conciliului Vatican II: indivizi precum Biden și
Pelosi, care nu au nimic catolic în ei, dar vin fără nici un fel de impunitate
să se împărtășească în aplauzele episcopilor și chiar ale lui Bergoglio însuși.
Episcopii americani, prea grijulii
să-i fie pe plac lui Bergoglio, au fost atenți să nu condamne programul
Partidului Democrat, deși nu au ezitat să se năpustească asupra președintelui
Trump care, cu toate contradicțiile sale, a apărat principiile legii naturale
și ale caracterului sacru al vieții într-un mod mult mai convingător și
eficient.
Criza ruso-ucraineană ne arată un
Biden care este o marionetă a Statului Paralel, opunându-se cu încăpățânate
păcii în acest conflict, deoarece este prea preocupat să acopere scandalurile
proprii și pe cele ale fiului său, Hunter: mă gândesc de pildă la Burisma și la
interesele americane legate de biolaboratoarele din Ucraina.
Dacă dovezile vor duce la punerea sub
acuzare a lui Hunter Biden și vor demonstra implicarea tatălui său, Joe,
destituirea va fi inevitabilă și perfect justificată, iar acest lucru l-ar
putea readuce pe Trump la putere.
Dacă, între timp, anchetele în curs
demonstrează că în 2020 a avut loc o fraudă electorală, Trump ar putea fi
proclamat președinte.
Ar fi o lovitură mortală pentru Statul
Paralel și pentru Marea Resetare.
Afacerea COVID și acum afacerea
războiului din Ucraina au scos la lumină existența unor diferențe profunde – am
putea spune diferențe antropologice, înainte chiar de a fi culturale și
politice – între cei care percep problema condiționărilor cu care am fost
subjugați ca pe o acțiune constantă și coordonată a „stăpânilor gândirii” și
între cei care acceptă discursul public dominant și se supun de bună voie
dogmelor impuse.
În fața acestor diferențe, care produc
fracturi între oameni, chiar uniți prin legături familiale sau de prietenie,
cum ar trebui să ne comportăm noi, în calitate de credincioși, pentru a
mărturisi Adevărul, fără a ceda ispitei de „militarizare” a conștiințelor?
Manipularea conștiințelor constituie o
adevărată încălcare a libertății individuale, care duce la slăbirea
capacităților omului și care, la rândul ei,
poate afecta moralitatea acțiunilor sale.
Psihologia socială ne învață că
oricine este supus unei condiționări mentale, conform unor tehnici specifice,
va sfârși prin a reacționa cu ezitare sau chiar prin a se abține de la a-și evalua
moral acțiunile: gândiți-vă la forța motrice a maselor populare, la forța pe
care judecata socială o exercită asupra comportamentelor noastre, la forța amenințării
sancțiunilor care ne face să „respectăm regulile”. Și, invers, la seducția prețurilor
și recompenselor care ne fac să acționăm „socialmente responsabil”.
Este, de exemplu, temelia pe care a
fost construită farsa pandemică, în care toate principiile de manipulare a
maselor au fost puse în practică cu mare succes, fără să existe o reacție de
masă echivalentă de împotrivire din partea celor care au fost lipsiți de drepturi,
de muncă, de salariu și de posibilitatea de a călători.
Credincioșii, în calitate de membri ai
societății, au suferit și ei propaganda regimului în timpul COVID, cu
circumstanța agravantă că autoritățile civile au beneficiat de acordul și
sprijinul autorității ecleziastice.
Acest lucru i-a determinat pe catolici
să se supună fără crâcnire izolărilor, măștii și administrării unei terapii
genetice experimentale, inacceptabilă moral.
Trebuie așadar să recunoaștem că
responsabilitatea acceptării psiho-pandemiei și a campaniei de vaccinare le incumbă
aproape în întregime păstorilor Bisericii, și în special lui Bergoglio, care nu
își ascunde supunerea necondiționată față de Noua Ordine Mondiale, de Forumul
Economic Mondial și de ideologia globalistă.
Vorbiți despre „militarizarea”
conștiințelor ca și cum ar fi ceva deplorabil. Mântuitorul a zis:
„Căci de acum înainte cinci dintr-o
casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Dezbinați vor
fi: tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și
fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii și nora împotriva soacrei.”(Luca, 12, 52-53).
Și încă:
„Va da frate pe frate la moarte și
tată pe fiu, și se vor scula copiii împotriva părinților și îi vor ucide.”(Matei, 10, 21-22).
Cum se poate crede că în fața unei
asemenea desfășurări a forțelor Răului și a atacului Noii Ordini Mondiale
împotriva societății și a lui Hristos se va putea evita „militarizarea”
conștiințelor noastre?
Iar prin această expresie înțeleg să
îl mărturisim cu curaj pe Hristos.
Adevărul nu este o bâtă pentru a le da
în cap celor care îl ignoră, ci mai degrabă o lumină ascunsă sub obroc, o
lumină care poate orbi la început, dar care nu poate fi ignorată de persoanele
de bună și dreaptă credință.
Cel care nu poate să vadă această
lumină – care este o rază din unica Lumină a lumii care este Hristos – se așază
pe sine în tabăra întunericului și trebuie ajutat, cu Milosârdie, să iasă din
tenebre.
Acest lucru este cu atât mai adevărat
pentru apropiații noștri: convingerile lor greșite se fisurează adesea atunci
când se lovesc de răspunsul nostru răbdător, fără agresivitate, și, cu timpul,
sfârșesc prin a înțelege că a noastră „teorie a conspirației” a constat doar în
anticiparea cu rațiune și perspicacitate a unor evenimente care, după scurt
timp, devin de notorietate publică.