man Model National Știri

La Mulți Ani Femeii Creștine! Un buchet fotografic de flori de la ActiveNews și un poem de Traian Dorz. EXPOZIȚIE VIRTUALĂ de Buna Vestire – 25 Martie

Buna Vestire este, după cum se știe, Ziua Femeii Creștine, a mamei, bunicii, străbunicii, sorei, fiicei, soției. Când spui „femeie”, spui viață și binecuvântare, scrie Traian Dorz. Iar un cititor fidel al ActiveNews oferă tuturor româncelor, împreună cu noi, un buchet înmiresmat de fotografii, disponibil mai jos, în Galeria Foto. La Mulți Ani!

Când spui „femeia”, ai spus „mama”, și-ai spus „soția”, „fiica”, „sora”,

și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,

și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care

ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.

Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile

când nu era în Rai femeia, pe toate luminându-i-le,

iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,

ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.

E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,

dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,

n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele,

și ce-ar fi lumea fără-acestea, și ce-ar fi viața fără ele?

Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o,

iar fața mamei și-a soției adie-o și sărut-o,

pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării,

cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.

N-o întristați, ci mângâiați-o și-ajutați-o cu iubire

să-și ducă sarcina și crucea, frumos, și ea, spre mântuire

căci când ea plânge, toate, toate-s chinuite și-ntristate,

iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate!

…Fii binecuvântată, dulce și scumpă mamă și soție

și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie,

cu lacrimi sărutam obrajii și ochii voștri-n sărbătoare,

și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.

Traian Dorz

Expoziția fotografică a cititorului nostru, căruia îi mulțumim în mod deosebit, poate fi admirată în Galeria Foto de mai jos:

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *