Răzvan Ionescu: PU(Ț)TIN CEAIKOVSKI

Zilele
trecute mi-am amintit de acest text pe care l-am scris în urmă cu
14 ani și care a apărut în „Gazeta de Transilvania” din 29
martie 2008. Vi-l supun atenției fără să îmi arog virtuți de
Cassandră.

Când
eram copil și părinții m-au dus pentru întâia oară la „Lacul
lebedelor”, odată cu primele acorduri ale uverturii lui Piotr
Ilici Ceaikovski, iar mai apoi cu deschiderea faldurilor grele ale
cortinei, am pătruns în uluitoarea lume a basmului unde, printre
regi și regine, costume fastuoase și brocarturi aurite, scuturate
de clinchetul clopoțeilor unui bufon năzdrăvan, prințesele
prefăcute în lebede fremătau albe sub vraja lui Rotbart,
vrăjitorul cel rău. Dar iubirea tumultuoasă a prințului Siegfried
pentru Odette avea să sfărâme în cele din urmă legăturile
răului. O lumină dulce și tainică, o lumină despre care mi-am
închipuit că de atunci înainte îmi va aparține doar mie, m-a
însoțit mult timp după aceea. Îmi aduc aminte că o vreme am mers
ținând ochii închiși, luptându-mă cu soarele acelui început de
vară, să păstrez neatinse unduirile albe ale lacului cu lebede și
foșnetul verde întunecat al pădurii. În cele din urmă am cedat
asediului modernității, întruchipată la acea vreme de mireasma
tradiționalelor pricomigdale savurate în îmbrățișarea molcomă
de vișiniu tapisat a Cofetăriei Capșa.

De-atunci
teatrul, opera, concertul le-am păstrat ca pe un privilegiu al
întâlnirilor eleganței și rafinamentului de un gust aparte,
privilegiu ce se cuvine pregătit, așteptat și mai cu seamă
păstrat în memorie. Vremile și vremurile mi-au purtat pașii prin
multe păduri cu lacuri și lebede fermecate, cu prinți și bufoni
năzdrăvani. Pentru generația mea ei s-au numit Ileana (Luly)
Iliescu și Gelu Barbu, Irinel Liciu și Gabriel Popescu, Magdalena
Popa și Ion Tugearu sau Petre Ciortea, ori nume care au sfâșiat
lumina din stele, precum Margot Fonteyne și Rudolf Nurejev, Mihail
Barâșnikov și Uliana Lopatkina sau aripile-val ale Mayei
Plisetskaya. Pentru nostalgici ca mine, internetul păstrează încă
în memoria imaginii cu „Moartea lebedei” de Camille Saint Saëns
în unduirea Mayei Plisetskaya la 30 de ani, la 50 de ani și la 67
de ani!!!

Din
repertoriul de astăzi al Operei Române, prin cine știe ce tainic
miracol post-decembrist Lacul lebedelor… lipsește!Noroc cu faimosul Teatru Balșoi din Moscova. De acolo nu a lipsit
niciodată. Da-a lungul anilor „Lacul lebedelor” nu a devenit
numai cel mai faimos balet rus, ci și cel mai „politizat” balet
al lumii. A fost deopotrivă „cenzurat” sau folosit ca instrument
de „propagandă”. Lui Vladimir Ilici Lenin bunăoară, nu i-a
plăcut pentru că în general nu se dădea în vânt după muzica
clasică. „Slăbește puterea de a munci și a gândi”- zicea el.
În plus, muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski i se părea întruchiparea
sonoră a spiritului burghez. Stalin însă, și-a dat seama cât era
de important să păstreze „Lacul lebedelor” în
repertoriul Teatrului Balșoi în anii celui de-al Doilea Război
Mondial. În pofida faptului că Moscova suferea de pe urma
bombardamentelor (una din bombe căzând chiar în proximitatea
intrării în teatru), spectacolul a fost prezentat de 150 de ori în
anii războiului. Apoi, Kremlinul a transformat baletul într-un
puternic simbol de stat. În programul vizitelor la Moscova al
politicienilor străini, „Lacul lebedelor” de la Balșoi era
evenimentul cultural cheie. Povestea prințesei Odette, transformată
în lebădă de către Rotbart, cucerea inimile tuturor celor care
vizitau URSS. Astfel, din anul 1941, când a fost trimis pentru prima
oară la Moscova ca Secretar II al Diplomației americane și până
în 1967 când și-a încheiat cel de-al doilea mandat de ambasador
al SUA, Llewellyn E. Thomson jr. a văzut spectacolul de 132 de ori!
Cu prilejul a două dintre aceste reprezentații a avut „fructuoase
discuții” cu Nikita Hrușciov în legătură cu criza cubaneză a
rachetelor și tot la „Lacul lebedelor” a pus cele dintâi „baze”
ale întânirii din anul 1967 dintre Președintele SUA Lyndon Johnson
și Primul Ministru al URSS, Alexei Kosâghin. Tot la Balșoi, în 15
noiembrie 1957, Nikita Hrușciov și Mao Tse-tung s-au întâlnit
pentru a anunța lumii întregi prietenia dintre URSS și China. La
29 martie 1963 Fidel Castro a aplaudat spectacolul în faimoasa
coregrafie Petipa & Ivanov fără să știe că, doar câteva
zile mai târziu, președintele SUA, John F. Kennedy, avea să facă
același lucru.

Nu
știu dacă spectacolul de astăzi de la Balșoi mai păstrează ceva
din somptuozitatea și luxurianța de odinioară. Probabil că da,
deși putem bănui o oarecare degradare fie și numai dacă luăm în
seamă distanța pe care a luat-o la un moment dat faimoasa Maya
Plisetskaya față de impardonabile concesii coregrafice. În orice
caz reprezentația cu care astăzi, câțiva soliști de la Balșoi,
însoțiți de trei pânze ponosite și două candelabre amărâte,
străbat plaiul mioritic, pare a fi destul de palidă în comparație
cu originalul. Iar dintre protagoniști doar prințul lui Andrei
Uravov și pe alocuri fragilitatea fremătătoare a Elenei Andrienco
mai păstrează din amplele contururi originare. E semnul că în
școala rusă de balet mai palpită încă amintirea lui Diaghilev și
a Annei Pavlova. Mereu aceași însă, dar de fiecare dată altfel,
rămâne muzica lui Ceaikovski, o excelentă propagandă rusească în
această perioadă a Summit-ului NATO de la București, când fostul
„țar” Vladimir Putin, și el un mare iubitor de „Lacul
lebedelor”, va fi prezent. Piotr Ilici Ceaikovski, alături de
Turgheniev, Dostoevski, Cehov, Soloviov, Tarkovski, Mihalkov și
atâți alții ne aduc aminte că civilizația și cultura poporului
rus nu înseamnă doar „Pe Donul liniștit” de Mihai Șolohov ori
„Tragedia optimistă” de Vsevolod Vișnevski. Doar că și la ei,
ca și la noi, acolo unde nu s-a ales, măcar s-a așternut praful.

Chiar
dacă ne aflăm în prag de Prier, marți seară, la ieșirea din
teatru și de sub vraja lui Rotbart, ningea răzbit cu fulgi mari și
repezi, astfel încât, lebede zgribulite și cenușii, am luat-o
grăbiți care-ncotro, fiecare în căutarea Palatului său de Iarnă.
La urma urmei nu strică nimănui, preventiv, în loc de puțin gaz,
Putin Ceaikovski!