
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
„Un alegător de-al meu vrea ca eu să mă interesez cu privire la interferențele externe în democrația noastră”, a declarat Colin Carrie, deputat de Oshawa, care a continuat spunându-i președintelui Camerei Comunelor că Schwab, șeful Forumului Economic Mondial, a recunoscut că FEM „a infiltrat mai mult de jumătate din cabinetul canadian”.
„Mă întrebam, în interesul transparenței, dacă domnul deputat ar putea să numească ce miniștri din cabinet susțin agenda FEM. Îngrijorarea mea este… ”, a spus el, înainte de a fi întrerupt de președinte.
„Liniște, ordine. Domnul deputat a pus o întrebare foarte bună, dar sunetul e foarte, foarte slab, iar calitatea imaginii video este și ea foarte, foarte slabă. Și îmi cer scuze, nu știu dacă membrul – ok, să încercăm din nou”, s-a bâlbâit președintele, făcând fețe-fețe, deși nu era nicio problemă cu sunetul, întrebarea auzindu-se foarte bine. Oricum, a renunțat imediat să mai încerce ceva, după cum se vede în imaginile video.
Charlie Angus, deputatul de Timmins-James Bay, a criticat remarcile lui Carrie: „Domnule președinte, acel membru promovează în mod deschis dezinformarea. Asta nu este dezbatere!”. Zău așa!
Afirmația lui Carrie privind „infiltrarea” FEM în „guvernele din întreaga lume” se referea la declarația lui Schwab din 2017, potrivit căreia diverși lideri ai guvernelor lumii sunt „lideri” formați de FEM.
„Când menționez numele noastre, ca de exemplu al lui Merkel, chiar și al lui Vladimir Putin, toți au fost tineri lideri globali ai Forumului Economic Mondial, a spus Schwab. „Dar acum suntem foarte mândri de o generație tânără, din care fac parte premierul Trudeau, președintele Argentinei și așa mai departe.”
„Deci, noi penetrăm în cabinete. Ieri am fost la o recepție în cinstea premierului Trudeau și știu că jumătate din cabinetul său, sau chiar mai mult de jumătate din cabinetul său, este format din tineri lideri globali ai Forumului Economic Mondial”, s-a lăudat Schwab. „Și de asemenea în Argentina și în Franța”, a mai continuat Schwab. VIDEO cu ambele situații:
„Cine ar putea reprezenta o astfel de lume mai bine decât dumneavoastră, domnule prim-ministru?”, a spus el, adresându-se lui Trudeau.