
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
România nu este în pericol, în contextul tensiunilor de la granița Ucrainei, declară ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD). Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu: „Se face un plan defensiv pentru a ne asigura de ceea ce este mai rău”.
NATO tună și fulgeră: Posibilele agresiuni vor fi contracarate prin… sancțiuni!
Aliații din cadrul NATO au avertizat, vineri, Rusia că un atac asupra Ucrainei va atrage sancțiuni masive, anunță Guvernul de la Berlin, după conversația pe care președintele SUA, Joseph Biden, a avut-o cu lideri ai țărilor europene, printre care cei din Germania, Franța, Marea Britanie și România. Rusia este deja subiectul unor sancțiuni economice reînnoite anual de Uniunea Europeană, la îndemnul Germaniei, încă de la anexarea Crimeei în 2014. Ceea ce nu a schimbat deloc atitudinea Rusiei față de Ucraina, așa că mai multe sancțiuni nu garantează, practic, mai multe schimbări în bine. Nici măcar vreuna, în ce-i privește pe ruși.
Posibilii refugiați de război din Ucraina ar putea fi cazați de Arafat în Botoșani. Nu se spune nimic despre Rădăuți, pentru că rimează cu „Cernăuți”, iar autoritățile române n-au suflat nici măcar o vorbuliță despre interesul național în toată afacerea ucraineană, pe care o tratează strict în numele NATO, nu și în cel al poporului român.
Responsabilii din Botoșani verifică toate locațiile care ar putea fi transformate în spații de cazare pentru refugiați, în cazul unui război în Ucraina. Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a declarat că verificările, care sunt făcute de angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IGSU), au loc la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Președintele Republicii va convoca o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAȚ). Ciolacu crede că Iohannis ar putea decreta starea de urgență dacă situația din Ucraina va degenera.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD), susține că președintele Klaus Iohannis va convoca o ședință a CSAT și ar putea decreta stare de urgență dacă va fi declanșat un conflict militar în apropierea granițelor României. Marcel Ciolacu a declarat că totul depinde de situația dintre Rusia și Ucraina.
Potrivit OUG 1/1999, starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social și de origine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale, în următoarele situații:
a) existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate;
b) iminenta producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora.
Instinctul ne spune, însă, că o eventuală declarare a stării de urgență în România ar avea cu totul alte motivații decât situația de la granița ucrainiano-rusă, aceasta fiind urmărită de regimul Iohannis mai degrabă ca o metodă de înnăbușire a protestelor tot mai ample împotriva stării de alertă și a restricțiilor pandemice, mai ales că în aceste zile se află în desfășurare pe drumurile și prin orașele patriei un Convoi al Libertății foarte asemănător cu cel din Canada, țară în care premierul Justin Trudeau e la un pas de a decreta echivalentul stării de urgență.
Pe de altă parte, nu toți decidenții din Canada se pronunță pentru o înăsprire a dictaturii. Prim-ministrul provinciei canadiene Ontario, epicentrul mișcării de contestare a restricțiilor covidiene din țară, a anunțat luni că de la 1 martie se va renunța la pașaportul de vaccinare, acceptând să îndeplinească una dintre principalele revendicări ale protestatarilor.