
CHIȘINĂU, 9 feb – Sputnik. Pe la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, ar putea începe semănatul culturilor agricole. Până atunci însă agricultorii vor efectua încă cel puțin alte trei etape de lucrare a solului.Într-un comentariul pentru Sputnik Moldova, directorul executiv al Asociației producătorilor agricoli „Agro Prut Leova”, Ion Plămădeală, a precizat că prima procedură se referă la oprirea umidității în sol, cunoscută în popor ca boronitul de primăvară.În funcție de cât de dese și mari sunt buruienile de pe terenul pe care se vor semăna culturile de primăvară se va efectua fie cultivatul, fie semănatul, iar ulterior tratarea cu erbicide.Pentru toate aceste lucrări, agricultorii folosesc motorina, care la data de 8 februarie a ajuns să coste 20,36 lei, de aproape două ori mai mult față de aceași perioadă a anului trecut.Chiar și așa, Ion Plămădeală spune că riscul ca agricultorii să nu prelucreze terenurile nu există.Potrivit lui, agricultorii sunt în dialog constant cu autoritățile și se încearcă găsirea unor soluții pentru a putea interveni cu suport pentru acest sector.Ion Plămădeală ne-a spus că o mai mare atenție se atrage la o altă problemă a agricultorilor, majorarea prețurilor la îngrășămintele minerale, și mai apoi la cea ce ține de creșterea prețurilor la motorină.La moment se analizează solicitarea agricutorilor privind implementarea unui mecanism de scutire a agricultorilor la accizele la motorină. În context, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare s-a adresat Ministerului Finanțelor cu o scrisoare prin care solicită modificarea bugetului în perioada următoare și să fie stipulată și chestiunea ce ține de restituirea accizelor la motorină. Potrivit lui Plămădeală, deocamdată nu este clar mecanismul prin care accizul la motorină ar putea fi restituit agricultorilor, tocmai deaceea nu poat spune cu cât exact s-ar micșora prețul pentru un litru de motorină pentru producătorii agricoli.„Dacă e să comparăm situația agricultorilor din Republica Moldova cu situația celor din statele vecine, la noi situația este mai dificilă. Agricultorii din țările din regiune beneficiază de suport într-o cantitate mai mare din partea statului. Acolo însă și economiile sunt mai dezvoltate. La noi situația este complicată. Cu regret, noi nu putem avea aceleași condiții ca și colegii noștri din alte țări, dar sperăm că în viitorul apropiat vor fi întreprinse unele măsuri pentru a schimba situația în agricultură”, a mai spus directorul executiv al Asociației producătorilor agricoli „Agro Prut Leova”, Ion Plămădeală.Secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban a declarat pentru Sputnik Moldova că autoritățile sunt în proces de identificare a soluțiilor pentru a putea oferi sprijin producătorilor agricoli în contextul majorării prețurilor la carburanți, dar și la fertilizant.În context, secretarul de stat spune că Republica Moldova depinde totalmente de inputurile de peste hotare (inputurile sunt definite ca produse permise pentru utilizare în agricultură). Astfel, dacă la nivel global prețul la aceste produse crește, atunci creșterea este inevitabilă și pentru țara noastră. Totodată, Vasile Șarban a precizat că Republica Moldova este în imposibilitate să se alinieze unor state precum Polonia sau alte state europene în vederea acordării unui suport esențial pentru agricultori.Potrivit oficialului, implementarea unui mecanism de restituire a accizului la motorină pentru producătorii agricoli este în discuție la nivel de platforma parlamentară. Deși încă nu există o decizie finașă în acest sens, Vasile Șarban a dat de înțeles că un astfel de mecanism se va implementa.Doar în raionul Leova sunt înregistrate în jur de 35 de mii de hectare de teren agricol. Potrivit secretarului de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, în medie, pentru lucrările necesare pentru un hectar de teren agricol se consumă 110,7 litri de motorină. Astfel, o reducere la motorină pentru agricultori ar fi un sprijin.L-am întrebat pe Ion Plămădeală de unde vor lua agricultorii bani pentru a lucra terenurile, în contextul în care s-a majorat prețul și la carburanți, dar și la îngrășămintele naturale. Acesta a menționat că de fiecare dată agricultorii s-au descurcat.Dacă în 2021, producţia agricolă totală a Republicii Moldova a crescut cu aproape 50 la sută în faţă de anul 2020, însă pentru anul curent prognozele nu sunt atât de optimiste. Seceta din toamnă-iarnă a dus la degradarea stării grânelor de toamnă. Ion Plămădeală a precizat că dacă agricultorii nu vor alimenta culturile de toamnă cu îngrășăminte minerale riscăm să recoltăm mai mult grâu furajer decât alimentar.În context, secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, ne-a spus că în problema fertilizanților au fost identificate mai multe posibile scenarii de intervenție din partea statului. Potrivit acestuia, din punct de vedere economic, toate intervențiile se pot face atunci când există mijloace disponibile sau cel puțin o sursă de itentificare a acestor mijloace.În concluzie, după cum ne-au comunicat și producătorul agricol și secretarul de stat la Ministerul Agriculturii, la moment autoritățile sunt în proces de identificare a unei soluții optime care ar putea fi aplicată pentru diminuarea costurilor.