
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Luni, colegii de serviciu, alături de rude și apropiați l-au petrecut pe tânărul ofițer pe ultimul său drum, respectând ceremonialul funerar și onorul militar stabilit.
Înmatriculându-se în 2015 la Academie, Valentin Cojocari își propusese o carieră de succes în cadrul MAI moldovean. La scurt timp după absolvirea studiilor, a fost numit în funcția de ofițer al Secției mobilitate academice a Centrului studii și asigurare a calității, fiind apoi promovat în funcția pe care a deținut-o până în prezent.
În toată această perioadă, el a fost parte a Gărzii de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, fiind selectat de tânăr student pentru calitățile sale deosebite, sârguință, disciplină și devotament.
Inspectorului superior Cojocari Valentin i-a fost conferită post-mortem Crucea „Pentru Merit” a Academiei „Ștefan cel Mare” clasa I prin ordinul rectorului instituției nr.11 ef. din 7 februarie 2022. Distincțiile nu țin însă locul elucidării cauzelor reale ale morții tânărului ofițer și nici nu aduc vreo consolare familiei îndoliate, inclusiv pruncului de un an, rămas orfan de tată.