
CHIȘINĂU, 1 feb – Sputnik. Președintele țării, Maia Sandu, a propus unele modificări la legislația națională. Mai exact este vorba despre punerea în practică a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție. O inițiativă legislativă ce are ca scop îmbunătățirea cadrului legal în domeniu a fost expediată astăzi Parlamentului.Maia Sandu a mai declarat că legea actuală conține un obstacol ce îngreunează procedura de confiscare a bunurilor celor care s-au îmbogățit ilicit și le dă posibilitatea să-și păstreze averile. Astfel, aceștia rămân în posesia averilor prin transferul lor către persoane terțe. Proiectul de lege propus Parlamentului vine să elimine lacuna dată.