
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Joi, la câteva minute după ce președintele Joe Biden l-a atacat pe fostul președinte Donald Trump pentru ceea ce s-a întâmplat la Capitoliu anul trecut, cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite a ripostat.
„Biden, care ne distruge națiunea cu politici nebunești de Frontiere deschise, Alegeri corupte, politici energetice dezastruoase, mandate (măsuri obligatorii) neconstituționale și închideri devastatoare de școli, s-a folosit astăzi de numele meu pentru a încerca să divizeze și mai mult America”, a declarat fostul președinte într-un e-mail adresat susținătorilor săi.
Acest teatru politic este doar o diversiune pentru faptul că Biden a eșuat complet și total. Țara noastră nu mai are Frontiere, a pierdut total și complet controlul covidului (număr record!), nu mai este independentă energetic, inflația este galopantă, Armata noastră este în haos, iar ieșirea noastră, sau capitularea, din Afganistan a fost poate cea mai jenantă zi din lunga și distinsa istorie a Statelor Unite – și multe altele”, a mai spus el.
„Acum, administrația Biden vorbește din nou despre închiderea școlilor și chiar despre obligativitatea vaccinării elevilor”, a adăugat el. „Acest lucru este un scandal, iar națiunea MAGA (Make America Great Again) ar trebui să se ridice și să se opună acestei exagerări flagrante a guvernului federal. Democrații sunt atât de incredibil de fericiți cu obligativitățile – se discută despre măsura obligării vaccinării copiilor de la școală în acest an în Detroit și în alte locuri conduse de democrați.”
Într-un discurs chiar pe 6 ianuarie 2022, Joe Biden l-a atacat pe predecesorul său, care a ”încercat să împiedice un transfer pașnic al puterii” și s-a angajat să nu lase ”pe nimeni să pună cuțitul la gâtul democrației americane”, spunea Biden.