Life Lifestyle man National Politics Technology

Satul fantomă din raionul Soroca în care a mai rămas un singur locuitor

Satul figurează pe hartă, însă doar ruinele locuințelor mai amintesc de vremurile prospere de altădată. Și astfel de localități fantomă sunt sute în Moldova. În doar zece ani, peste 150 de sate au dispărut – sunt nelocuite de ani buni, deși încă mai figurează în registrele naționale.Copacii sălbatici și lăstarii practic au invadat întreg satul Vanțina Mică. Ogrăzile altădată îngrijite arată acum sinistru. Arborii cresc chiar și în interiorul caselor părăsite. În unele locuințe, din cauza crengilor viguroase nu mai poți intra.Oficial, satul încă mai există, fiind parte a comunei Pârlița. Recensământul din 2004 arăta că aici sunt înregistrați șase locuitori, însă în aproape 20 de ani și aceștia s-au împrăștiat. Astăzi în sat mai locuiește de fapt un singur bărbat. Și acela obișnuiește să stea mai mult în localitatea vecină, unde mai are o casă, iar în Vanțina Mică vine din când în când.Satul nu mai are nici măcar un drum de acces practicabil, așa că echipa Sputnik Moldova s-a rătăcit în timp ce se îndrepta spre localitatea situată la 13 kilometri de orașul Soroca. Urmând indicatoarele, a ajuns în satul Vanțina, care face parte din aceeași comună. Aici a întâlnit localnici care sunt de baștină din Vanțina Mică sau, așa cum îi mai spun localnicii, Hrușca.Mai multe persoane din Vanțina Mică au plecat să locuiască în localitatea vecină Vanțina, iar în satul de baștină le-au mai rămas doar pământurile.Urmând indicațiile celor două bătrâne, echipa Sputnik Moldova a mers pe un drum improvizat pe un imaș. Priveliștea este cu adevărat dezolantă. În Vanțina Mică timpul parcă s-a oprit în loc, iar natura sălbatică a pus stăpânire pe gospodării.În Republica Moldova, soarta satului Vanțina Mică o împart zeci de localități. Într-un comentariu pentru Sputnik Moldova, demograful Valeriu Sainsus a declarat că anual, în rezultatul migrației, pierdem populația la două sau trei sate. Asta este echivalentul la 10 mii de persoane.Datele ultimului recensământ arată că cea mai gravă situație este în raioanele din nordul țării.Satul Vanțina Mică a fost întemeiat în anul 1912. Satul nu a fost niciodată foarte mare, însă pe parcursul anilor problema legată de populație s-a agravat. Oamenii au mers la studii, la muncă, dar și peste hotare, în căutarea unei vieți mai bune.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *