Life Lifestyle man National Politics Technology

Ceban a comentat achizițiile de gaz făcute de Guvern: Miroase a crimă

CHIȘINĂU, 30 dec – Sputnik. Negocierile dintre autoritățile moldovenești și Gazprom cu privire la noul contract de furnizare a gazelor naturale au fost transparente, iar schema de cumpărare a gazelor naturale din surse alternative, organizată de Guvernul Republicii Moldova în perioada crizei energetice, prezintă semne ale unei scheme criminale. Declarația a fost făcută de primarul Ion Ceban într-un interviu pentru Sputnik Moldova.Edilul șef a precizat că în timpul campaniei electorale reprezentanții actualului Guvern vorbeau despre prețuri prea mari la gazele naturale, însă în urma negocierilor pe care le-au avut cu Gazprom costul combustibilului a crescut și mai mult.Livrarea gazelor de la Gazprom a expirat în data de 30 septembrie, iar negocierile pentru prelungirea lui au intrat în impas.La Moscova au plecat să poarte negocieri vicepremierii Vlad Kulminski și Andrei Spînu, care au discutat cu șeful adjunct al Administrației Prezidențiale, Dmitri Kozak, directorul general al SRL ”Gazprom” Elena Burmistrova și ministrul rus al Energiei, Nikolai Șulginov. Părțile nu au reușit să ajungă la o înțelegere.Totodată, Moldova a început să caute surse alternative de furnizare a combustibilului albastru în țară. Pe 25 octombrie, Moldova a făcut prima achiziție de gaze de la alt furnizor decât Gazprom: a fost semnat un contract pentru achiziția de probă a un milion de metri cubi de gaz de la PGNiG din Polonia. În cursul săptămânii, Moldova a achiziționat gaz de asemenea de la compania olandeză Vitol, de la compania elvețiană DXT Commodities și de la Naftogaz din Ucraina.Ulterior, autoritățile noastre au reușit să se înțeleagă cu Gazprom și să semneze un contract de livrare a gazului rusesc pentru cinci ani.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *