Ridicând miza, adică propunând Occidentului de a se înțelege în mod operativ cu privire la garanțiile de securitate – sau prin înaintarea unui ultimatum, cum se exprimă susținătorii politicii de descurajare a Rusiei, Vladimir Putin a acționat pe potriva situației care s-a format astăzi.Aici nu este vorba că “o perioadă lungă am bătut în retragere pe tăcute”, ci despre faptul că nu am pus problema răspicat. Și e simbolic faptul, chiar dacă e o simplă coincidență, că “ultimatumul lui Putin” a coincis cu cei 30 de ani de la lichidarea URSS. Pe 24 decembrie 1991 Rusia a înlocuit URSS în Consiliul de Securitate al ONU, a doua zi de pe Kremlin a fost coborât drapelul roșu, iar cel de-al 26-lea parlament unional a adoptat o rezoluție (absolut formală) cu privire la desființarea URSS.Nu doar suntem un succesor și urmașul Rusiei istorice în toate formele și etapele ei (de la Rusia Kieveană, până la URSS), dar anume noi suntem această Rusie. Și în această calitate noi trasăm în fața adversarului nostru istoric – așa-numit Occident, o linie roși concretă. În acest fel dăm de înțeles că nu avem de gând să cedăm sau să ne retragem – nici după Brest, nici de la Nipru, pierdut temporar. După publicarea proiectelor de acorduri s-a declanșat un nou tam-tam despre planurile lui Putin de a reface URSS – însă noi nu avem nevoie de reanimarea a ceea ce a murit, vrem să construim ceva nou. Însă pe aceleași teritorii, care sunt parte a lumii ruse, a influenței ruse, a spațiului rusesc. Decesul URSS nu a fost în stare să anuleze și nu a anulat acest fapt – acum doar îl aducem la cunoștința întregii lumi.O iluzie naivă și periculoasă – pentru ea ignoră în același timp două din cele mai importante tendințe geopolitice.Slăbirea generală și criza Occidentului, eșecul proiectului lui global – adică atlantiștii, pur și simplu, nu mai dispun de suficiente forțe pentru a menține în sfera lor de influență teritoriile străine, nu pot să transforme frontiera temporară între Vest și Rusia în una permanentă. Occidentul nu a luat în calcul nici legea atracției centripete în istoria rusă, prin care spațiul destrămat al statului se reunește din nou. Anglo-saxonii și-au propus să distrugă aceste două legi – și au continuat să persiste în această direcție până de curând.Dacă, înțelegând legile evoluției noastre, adică a vieții civilizației rusești, se va încerca să ne plaseze în patul lui Procust, întitulat “lichidarea URSS”, singurul răspuns posibil și absolut onest va fi declarația că nu recunoașteți o astfel de abordare, nu intenționați “să stați cuminți”. Destrămarea Uniunii Sovietice a avut loc din propria noastră vină (a conducătorilor noștri – însă acest detaliu contează mai puțin), nu din cauza unei înfrângeri imaginare în războiul rece – iată de ce și chestiunile legate de refacerea lui reprezintă, în primul rând, problema noastră internă.Iată de ce cerințele noastre nu trebuie tratate ca un ultimatum sau o poziție de negociere – e doar o constatare a unui fapt, trasarea unei linii sub complicata perioadă a istoriei noastre postsovietice și declarația de revenire a Rusiei istorice și a credinței ei în propriul viitor. În anul în care se împlinesc 300 de ani de la proclamarea Imperiului Rus (ceea ce a fost și până atunci) și 30 de ani de la prăbușirea URSS, o astfel de abordare este mai mult decât adecvată.
About Post Author
