Adepții unei strategii dure, adică cei care insistă pe o continuare a demonizării Rusiei și pe o confruntare totală cu rușii, au temeri că lipsa unei reacții echivoc negative, cu atât mai mult acceptarea unor discuții despre propunerile rusești, va deveni nu doar o cedare în fața Rusiei, dar și o încurajare a lui Putin, care va fi împins „să atace Ucraina”.Rusia nu vede niciun sens să-i convingă pe atlantiști de faptul că nu intenționează să atace Ucraina. Mai mult decât atât, în condițiile actuale, într-o atmosferă în care Occident chiar a început să creadă în veridicitatea imaginarei “amenințări rusești”, nu ne este convenabil să ne arătăm o dorință de pace. Să-i lăsăm să se enerveze, cum a spus acum o lună Vladimir Putin, “totuși, avertizările noastre din ultimul timp au un anumit efect” și este nevoie ca “tensiunea bine-cunoscută” să se mențină în Occident o perioadă cât mai lungă.Nu peste tot și nu în toate este realizabil, însă dacă există o dorință de a lua în calcul interesele reciproce, nu doar dorința de a acapara ceva sau de a dăuna adversarului, atunci pot exista și șanse de a ajunge la o înțelegere. Acest lucru vizează diverse probleme și conflicte regionale.Rusia are interese nu doar în spațiul postsovietic – aici noi doar trasăm mult mai dur linii roșii. Avem interese în toate regiunile lumii, iar luând în considerație poziționarea noastră geografică, aceste regiuni în mare parte sunt vecine. Într-adevăr, Rusia nu este doar o superputere eurasiatică, care se învecinează și cu Norvegia, și cu Mongolia – suntem și o superputere în zona Asia-Pacific. Cu alte cuvinte, nu doar China și Japonia, dar și întreaga regiune Asiei de Sud-Est – statele ASEAN, sunt apropiate nouă.Pentru Occidentali n-ar fi rezonabil să trateze întreaga lume ca un spațiu de confruntare cu Rusia, așa cum a fost în perioada sovietică. Și pentru faptul că Rusia nu își propune să construiască un sistem global alternativ (de fapt, nici URSS, în cea mai mare parte a istoriei, nu și-a propus un astfel de scop, însă Vestul continua să creadă în acest fapt) și pentru că Occidentul nu mai dispune nici de forțe, nici de mijloace necesare pentru o dominare globală. Mai mult, în calea spre o nouă lume multipolară Rusia se poziționează drept un jucător constructiv și responsabil, nu un distrugător și piroman scelerat.Doar în mitologia propagandistă Rusia visează să se răzbune pentru destrămarea URSS și umilire, fiind gata să dăuneze cu orice preț SUA și Europei, prin subminarea pozițiilor lor pe arena internaționațional și prin destabilizarea situației în interiorul lor. Nu, desigur, Rusia n-ar avea nimic împotrivă să se joace cu contradicțiile, să exploateze greșelile și crimele Occidentului, însă pentru noi este important să nu admitem degenerarea în haos a ordinii mondiale sau destabilizarea situației în anumite regiuni ale lumii. Chiar și pentru simplul fapt, că o mare parte a acestor regiuni sunt vecine cu noi, iar nou nu ne dorim un incendiu pe strada vecină.Rusia își dorește o nouă ordine mondială și lucrează asupra edificării ei, suntem convinși de faptul că o putem construi împreună cu alte puteri-civilizații.Are nevoie de o retragere controlată de pe pozițiile unui hegemon nerealizat, spre poziția de un jucător global influent, de un plan de retragere ordonată din Orientul Mijlociu, pentru ca să nu se degenereze într-o fugă haotică cum s-a întâmplat în Afganistan.De ce repetăm mereu că Rusia încearcă să submineze ordinea internațională, se întreabă Lieven:Lieven scrie – “calculul rusesc poate fi considerat antidemocratic, însă ar fi mai exactă caracterizarea lui ca un sentiment profund de vulnerabilitate a statelor și o frică în fața haosului și războiului civil, în îmbinare cu scepticismul față de schimbările revoluționare rapide”:Anatol Lieven amintește faptul că Vladimir Putin se pronunța împotriva invaziei americane în Irak, împotriva operațiunii din Libia și împotriva oricăror tentative de “export al democrației”, prezicând haosul și distrugerea statelor. În cele din urmă, așa și s-a întâmplat, adică rușii au avut dreptate, iar americanii – nu. Totodată și americanii sunt uneori realiști: Lieven amintește că în 2011 Joe Biden și Hillary Clinton l-au sfătuit pe Obama să nu susține cererile de demisie a președintelui egiptean Mubarak, pentru că nu vor avea pe cine pune în loc. Erau speriați de un eventual haos într-o țară importantă pentru ei în lumea arabă, exact așa cum și Rusia, care nu-și dorea răsturnarea lui Assad în Siria.Incendiul general în Orientul Mijlociu a izbucnit din vina SUA: anume americanii au deschis cutia Pandorei prin invazia lor în Irak. E greu de înțeles de ce Rusia merită să fie condamnată pentru faptul că își menține aceeași linie, de care se mențin și consilierii americani raționali, scrie Lieven, însă aici totul e clar – Washingtonul, pur și simplu, acționează conform unei logici a descurajării Rusiei și de combatere a ei. Acum administrația Biden declară că își dorește o cooperare cu Rusia acolo unde interesele celor două țări coincid, amintele Lieven:Există o șansă pentru o astfel de recunoaștere? Răspunsul la această întrebare este important, mai întâi de toate, nu pentru Rusia, ci pentru SUA – pentru că anume ei trebuie să iasă din acea groapă din Orientul Mijlociu, în care s-au pomenit din propria vină.Dacă nu-și conștientizează greșelile, Statele doar își vor înrăutăți situația. În plus, a devenit absolut imposibil să acționeze în regiune fără a ține cont de interesele Rusiei. E vorba nu doar de Orientul Mijlociu, însă anume acolo există o șansă de a trece la o politică de coordonare a intereselor ambelor părți. Noua ordine mondială vine deja, nu trebuie ignorată.
About Post Author
