
CHIȘINĂU, 17 dec – Sputnik. Din data de 16 decembrie, doza booster de vaccin anti-COVID este disponibilă pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Un anunț în acest sens a fost făcut de Ministerul Sănătății, care a comunicat despre extinderea categoriilor de vârstă eligibile pentru booster.Astfel, printr-un ordin emis de Ministerul Sănătății, persoanele din categoria de vârstă 18-59 de ani, care au încheiat schema completă de vaccinare împotriva COVID-19, pot beneficia de doza booster de vaccin anti-COVID.În mod prioritar, aceasta este recomandată persoanelor, care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme grave de boală și deces, inclusiv cele cu vârsta de peste 60 de ani, persoanele cu boli cronice, precum și persoanele din anumite categorii profesionale – angajații din instituțiile medico-sanitare, personalul și beneficiarii din cadrul azilurilor și centrelor de plasament temporar sau de lungă durată, angajații structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, lucrătorii din domeniul de educație și din cadrul serviciilor sociale.Anterior, Ministerul Sănătății a făcut publică schema de vaccinare cu doză booster (a treia pentru preparatele cu două componente) în Moldova. Potrivit instituției, nu este obligatoriu ca imunizarea cu a treia doză să se facă cu același vaccin, poate fi ales și un alt ser.Astfel, la șase luni de la prima vaccinare completă cu Pfizer/BioTech, în locul acestui vaccin poate fi aleasă Moderna. Și invers, Moderna poate fi înlocuită cu Pfizer/BioTech.Pentru cei care și-au administrat vaccinul rusesc Gam-COVID-Vac („Sputnik V”), în conformitate cu schema Ministerului Sănătății, va fi disponibilă vaccinarea booster doar cu vaccinuri Pfizer/BioTech, Moderna sau Janssen de la Johnson & Johnson.Cei vaccinați cu Vaxzervia (Astra Zeneca) sau Janssen de la Johnson & Johnson vor putea alege și Pfizer / BioTech sau Moderna pentru a treia doză.Persoanele imunizate cu preparatele chinezești CoronaVac (Sinovac) și Sinopharm pot opta în locul acestora pentru Pfizer / BioTech, Moderna sau Janssen de la Johnson & Johnson.Până în prezent, în țara noastră au fost administrate 35.718 doze booster.