
CHIȘINĂU, 3 dec – Sputnik. Marina Tauber cere implicarea partenerilor externi și a ambasadelor acreditate în Republica Moldova în cazul solicitării CEC de a o exclude din cursa electorală de la Bălți.Anunțul a fost făcut de canditatul Partidului Șor, Marina Tauber în timpul protestului din fața Judecătoriei Bălți. Astăzi, magistrații vor examina solicitarea CEC de eliminare din alegerile locale noi din Bălți a Marinei Tauber. Actualmente, avocatul candidatului examinează probele prezentate de CEC, iar la 12:30 va continua ședința.Astfel, candidatul Partidului Șor, Marina Tauber a ieșit astăzi în fața sutelor de simpatizanți adunați în fața judecătoriei, unde a adresat un mesaj partenerilor externi, dar și ambasadelor acreditate în Republica Moldova prin care a cerul implicare în acest caz.Amintim că Comisia Electorală Centrală a cerut miercuri excluderea Marinei Tauber din cursa pentru fotoliul de primar al Capitalei Nordului.CEC a examinat reflectarea veniturilor și cheltuielilor Marinei Tauber în campania electorală pentru alegerile locale noi din Bălți.Candidatul Partidului „Șor” consideră că solicitarea din 1 decembrie a Comisiei Electorale Centrale a fost o comandă politică.Candidatul Partidului „ȘOR” Marina Tauber a câștigat detașat primul tur al alegerilor locale noi pentru Primăria municipiului Bălți.Pentru Marina Tauber au votat 15 918 de persoane (47,93%). Pe locul doi s-a poziționat candidatul independent Nicolai Grigorișin, cu 6 951 de voturi (20,93%).Astfel, Marina Tauber și Nicolai Grigorișin ar urma să lupte pentru fotoliul de primar al municipiului Bălți în turul doi al scrutinului, care ar urma să se desfășoare în data de 5 decembrie. Asta în cazul în care instanța de la Bălți nu va decide scoaterea Marinei Tauber din cursă.