Life Lifestyle man National Politics Technology

Moldova a recepționat primul lot de vaccin Spikevax produs de Moderna

CHIȘINĂU, 28 nov – Sputnik. Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin Spikevax, produs de compania Moderna. Este vorba despre 50.400 de doze de vaccin, donate prin intermediul Platformei COVAX.Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Sănătății, dozele de vaccin au fost recepționate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică și urmează să fie distribuite proporțional în toate centrele de vaccinare din Republica Moldova.Vaccinul produs de compania farmaceutică Moderna utilizează tehnologia care se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul uman să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul SARS-CoV-2.În Republica Moldova, vaccinul Spikevax se va administra persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, conform unei scheme de două doze la un interval de 28 de zile.Ministerul Sănătății a precizat că doritorii de a se vaccina cu Moderna trebuie să se adreseze medicului de familie sau la orice centru de vaccinare din țară. Fără programare, doar cu buletinul de identitate.Vaccinul Spikevax, produs de compania Moderna a fost aprobat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) pentru utilizare în stare de urgență. Totodată, în urma studiilor clinice, acest vaccin a demonstrat o eficacitate de 94,1% pentru protecția împotriva COVID-19, după 14 zile de la administrarea primei doze.Amintim că în țara noastră campania de imunizare împotriva infecției cu coronavirus a început la 2 martie. Până în prezent au fost vaccinate peste 931 mii de persoane cu schema completă.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *