ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
În
22 noiembrie 2007 s-a născut în Ceruri Părintele Ioanichie Bălan
Luptătorul, unul dintre marii duhovnici pe care bunul Dumnezeu i-a
dăruit neamului românesc. L-am cunoscut pe Părintele Ioanichie în
anul 1993. A fost singura dată când am stat față către față cu
Părintele. Eram atunci studentă în anul întâi, curioasă și
dornică de a transmite colegilor mei de generație un sfat, o vorbă
plină de duh dintr-un suflet plin de duh. Părintele ne îndemna
atunci la luptă, o luptă fățișă, crâncenă, cu agresiunile la
care era supusa generația noastră. M-am simțit asemeni unui copil
dojenit cu dragoste, dar în același timp cu asprime de părintele
său.
Am
avut impresia că peste oamenii dragi mie timpul nu va trece. Că
părintele Ioanichie mă va aștepta mereu să mă întorc la
Sihăstria și să-mi dea alte și alte sfaturi pentru tinerii
brașoveni. M-am înșelat – Părintele Ioanichie a plecat pe
urmele fraților săi mai mari, Părintele Cleopa, Părintele
Stăniloae, Prea Fericitul Teoctist, să stea la taifas cu Dumnezeu.
Vestea plecarii sale la cele veșnice a picat ca un trăznet în
sufletul meu. Cuvintele sale, însă, pe care le transmitea tinerilor
atunci răzbat și dincolo de mormânt, parcă mai puternice, către
un altul și totusi același tineret român. Acesta este motivul
pentru care am hotărât astăzi restituirea unor frânturi de
gânduri din cele împărtășite mie în urmă cu ani mulți, în
impresionanta bibliotecă a mănăstirii.
Dumnezeu
să-l odihnească în pace și fie să avem parte de rugăciunile lui,
spre mântuirea noastră și a neamului românesc! (Crina Palas)
Mărturia
Părintelui Ioanichie Bălan:
„Dacă nu vă țineți
serios de Biserică și de ortodoxie, prăpăd e cu noi!”
„În viață să fiți tineri care să
sfințească un loc, o casă, o societate, o generație, un cartier
și locul de muncă unde veți lucra. Prin comportament creștin mai
întâi. Ori ești creștin azi, ori ești păgân, una din două. Și
creștin ortodox, căci România e țara ortodoxă. Țineți cont ce
vă spune un călugăr bătrân și rău: dacă nu vă țineți
serios de Biserică și de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă
vecinii, și străinii, și păgânii. Dacă vă țineți de
Biserică, nici rușii, nici tătarii, nici nemții, nici alte țări
din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpați și
să ne dezlipească de Hristos.
Practicile
acestea care acum afectează și au îmbolnăvit societatea și
tineretul, cum sunt yoga, practicile Baha’i, karatele, toate aceste
practici teosofice, spiritiste, oculte, masonice, însamnă,
vrând-nevrând despărțirea de Biserică, de Hristos, de preoți,
de duhovnici. Nu
mai aveți acces la Sfânta Spovedanie, nu vă mai faceți vreme de
Sfânta Împărtășanie, nu aveți bucuria vieții cum o au cei care
trăiesc întru Hristos. Veți avea bucuria plăcerilor, a
sexualității, a ispitelor și patimilor trupești, dar nu bucuria
întru Hristos. Bucurii trupești, orizontale, care se consumă
într-o zi, și nu bucurii veșnice, verticale, axate pe Hristos.
Treziți-vă! Sunteți tineri și nouă ne e milă de ce se va
întâmpla cu țara asta care se cheamă încă România. Treziți-vă!
Sunteți tineri și nouă ne e milă de ce se va întâmpla cu țara
asta care se cheamă înca România, dacă foarte mulți din tinerii
de astăzi merg la ședințe de Baha’i, de yoga, numai nu la
Biserică. Am rămas la Biserică tot cu o bunicuță, tot cu o
țărăncuță cu 7-8 copii, tot acestea merg la Biserică. Gem
cârciumile și stațiunile de desfrâu, de păcate, de fărădelegi,
iar tineretul
și intelectualitatea au alunecat pe panta prostituției, a decăderii
morale, a înstrăinării de Hristos, a uitării de Dumnezeu, a
ignorării Bisericii.
Ce să ne
mai lăudăm cu Ștefan cel Mare și Sfânt și cu atâția sfinți
ce-a dat Țara asta, când noi nici pe mama noastră n-o mai
respectăm. Cunosc la Iași tineri studenți care practică intensiv
yoga și au ajuns la Socola, la spitalul de nebuni. În
ce istorii, în ce manuscrise românești găsim într-o țară așa
de ortodoxă și de frumoasă ca România asta din Carpați măcar un
rând de budism? Un
rând măcar să facă aluzii că românii pe vremuri apelau la
filosofia lui Buddha. De ce apelează acum toți, mai cu seamă
intelectualii? De ce nu merge și țăranul? Cine e bolnav la minte?
Iertați-mă. Gândiți și hotărâți. Vreți să mai rămână
România Românie? Întoarceti-vă la ortodoxie, la Biserică, la
ținuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna, nu
la aceste surse satanice, ateiste pe care le-au semănat acum tot
occidentalii în locul comuniștilor de ieri. Știți că comunismul
vine din Apus? Și-acum tot Apusul l-a dărâmat, c-a zis că nu mai
dă randament.
Și-au
zis: le dăm ceva și mai rău,
și ne-au dat pornografie, prostituție, casete video cu toate
spurcăciunile, muzică rock, Michael Jackson, omul acela diavolizat
care spurcă pământul pe unde trece. Totul e dirijat de Apus. N-au
avut tezaurul ortodoxiei în veacul veacurilor. De
ce s-a făcut experiența comunismului, venită din Apus, tocmai
într-o țară cu experiență ortodoxă ca Rusia? Acolo au pus bomba
atomică. Să distrugă ce au făcut prin jertfă milioane de
martiri, de oameni închiși și omorâți de vii. Nu i-au omorât
rușii.Știți
cine a inventat comunismul, știți care sunt filosofii. Vă rog să
vă uitați la biografia lor. De
ce origine au fost Marx, Engels, soția lui Stalin, soția lui
Gorbaciov… și veți afla cine ne vrea binele și cine răul. Și
de unde vin fericirea și nefericirea.
Vreți
să avem binecuvântarea și fericirea pe pământ și în cer?
Întoarceți-vă la o trăire curată întru Hristos, la Biserică în
fiecare Duminică, la duhovnici unde să vă spovediți regulat. Vin
Sfintele Posturi. Treziți-vă, tinerilor! Luați aminte ce timpuri
trăiți. Se
aproprie venirea lui Antihrist. Ce înseamnă venirea lui Antihrist?
Când vine acesta? Când nu se vor mai iubi oamenii creștinește
între ei, când nu vor mai veni oamenii la Biserică, când nu vor
mai merge Duminică la Sfintele Slujbe, când nu vor mai posti, când
vor trăi în desfrâu de mititei, când copiii își vor bate
părinții sau părinții-i vor lepăda pe copii și va găsi lumea
ca acuma: criminalitate, avorturi pe toate drumurile, divorțați pe
toate străzile, oameni diavolizați, oameni bolnavi și sufletește
și trupește. Asta-i societatea noastră, fraților! Treziți-vă,
frați români, până nu-i prea târziu!
Acei
studenți, acei tineri care nu știu ce e Duminica, care nu știu
frumusețea unei Sfinte Liturghii, care nu au un duhovnic sfânt, un
om care să le spună ce e sufletul, să le mângâie inima, să le
spună păcatele, să primească dezlegare și binecuvântare,
studenții care nu primesc Sfânta Împărtășanie, cei care sunt
vrednici, înainte de Paște, înainte de Crăciun, înainte de alte
sărbători mari, ei nu sunt ortodocși, ei nu sunt români decât
după buletin, poate.
Faceți
un comitet, mergeți duminica pe la spitale, la casele de bătrâni,
ajutați cu cuvântul, mângâiați, sfătuiți, combateți casele de
desfrâu. Mergeți la mănăstiri, la preoți batrâni care să vă
lumineze, să vă binecuvinteze, să vă călăuzească. Ortodoxia
activă e o misiune.
Misionarismul
se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie să vă curățiți
de păcatele tinereții, să citiți cât mai multe cărți
teologice. Să știți voi întâi câte ceva din frumusețea
Ortodoxiei, din trăirea întru Hristos, ca să puteți trage și pe
alții spre Hristos, să puteți fi o luminiță aprinsă acolo unde
veți trăi. Trebuie să faceți ceva. Eu sunt un om mai de baricade.
Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.
Sfânta
Evanghelie spune că la sfârșitul lumii vor fi chemate toate
neamurile. Deci nația rămâne până la sfârșitul lumii. Ba mai
mult, fiecare neam și țară are îngerul său păzitor.
Neamurile
creștine trebuie să rămână. Iar creștinii trebuie să fie la
locul lor, echilibrați, serioși și să nu se dezlipească pentru
nimic în lume de pământul străbun în care i-a născut Dumnezeu.
De ce există tentația de a pleca în altă țară? Credeți că,
afară de Dumnezeu, ne vrea binele cineva din lume? Cine își pune
nădejdea în Răsărit și Apus se înșeală amarnic. Numai în
Dumnezeu, în smerenia, răbdarea și deviza părinților noștri, a
românilor dintotdeauna, ne putem pune speranța. Nu ne-au scos de
aici nici turcii, nici tătarii, nici rușii, nici nemții, nici
austro-ungarii, și nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni.
Doar Dumnezeu, dacă ne vom îndepărta de El. Așa că, treziți-vă,
luați aminte și, cot la cot cu preoții, cu călugării, treceți
la post, la rugăciune, la spovedanie. Așa trebuie să fie o țară
creștină care poartă Crucea de doua mii de ani.
Treziți-vă,
frați români, până nu-i prea târziu! Ori creștini buni, ori
pierim. Luați aminte ce vă spun: numai Dumnezeu din cer ne
salvează. Priviți în sus, fraților, nici într-o parte, nici în
alta! Fericirea noastră este să rămânem aici, unde ne-a născut
Dumnezeu, cu Hristos în brațe și în brațele lui Hristos”.
CĂLUGĂRUL
de Avva Ioanichie Bălan
Iubite frate muritor,
De vei vedea un călător
Cu hainele cernite, singurel.
Desculț, flămând
Și însetat
Te rog să ai milă de el
Că poate-i un călugăr!
De întâlnești la vreo răscruce
Un om străin, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva în lume…
De-l vezi mereu
Oftând din greu
Să nu-l întrebi atunci de nume,
Că poate-i un călugăr!
De vei vedea trecând prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traistă goală în mâna lui
Te rog acum
Să-i ieși în drum
Și un cuvânt mai bun să-i spui
Că poate-i un călugăr!
Sau când e frig și plouă afară,
De vei vedea că așteaptă-n gară
Un călător înfrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist și-ngândurat
Că poate-i un călugăr!
De vei vedea în multe rânduri
Un om la muncă stând pe gânduri
Privind cu ochii-n depărtare,
Mereu tăcut și abătut
Nu-l întreba ce cată-n zare,
Că poate-i un călugar!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, dacă tu vei întâlni
Un om în lume fără rost
Ce plânge-ades
Neînțeles,
Să știi, iubitul meu, c-a fost
În viața lui călugăr.
C-acela care a trăit
Și-n mănăstire-a-mbătrânit,
Orice i-ai spune și i-ai da,
Să nu socoți
Că o să poți
Să-i schimbi cumva inima sa,
Că el e tot călugar!
De-i vei cânta de bucurie
De asta el nu vrea să știe.
De jale de îi vei cânta,
El tot mereu,
Oftând din greu,
Plângând încet va suspina
Cu lacrimi de călugar!
Deci nu căta să-i mângâi plânsul,
Ci roagă-te și tu cu dânsul,
Căci el de-atâta pribegie,
De toți uitat
Și-ndepărtat,
Va suspina după pustie
Căci este tot călugar!
Iar dacă lumea-l va-nșela,
Tu, frate, nu te bucura,
Nici să vorbești de el oricui,
Căci el oricând
Mustrat de gând,
Se va scula din calea lui
Căci încă-i tot călugar!
Iar dacă va îmbătrâni
Și-n lume frate, va muri,
Să-l pui atunci într-un mormânt,
Și nimănui
Să nu mai spui
Că sub acest străin pământ
Se află un călugăr!
About Post Author
