
CHIȘINĂU, 15 nov – Sputnik. Alte 54 de decese au fost raportate astăzi de Ministerul Sănătății. Două din acestea sunt încă din luna octombrie, iar restul din luna noiembrie curent. Este vorba de bărbați și femei din diverse regiuni ale țării cu vârste între 35 și 98 de ani. Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății, toate victimele sufereau și de alte comorbidități. Totodată, alte 956 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, după procesarea a 6 470 de teste. Din numărul total de cazuri, nouă cazuri sunt asociate cu contact în afara țării. Mai exact, trei persoane au adus virusul din România, alte tre din Rusia și câte una din Rusia, Franța, Belgia și Iran.Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 353 778 de persoane infectate. Din numărul total de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore, 21 sunt în rândul lucrătorilor medicali. Este vorba de șase medici, șase asistenți medicali și nouă persoane angajate în calitate de personal auxiliar.