
CHIȘINĂU, 2 nov – Sputnik. Tariful pentru un metru cub de gaz pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea ajunge la 8-13 lei. De această părere este liderul PSRM, Igor Dodon, care a fost invitat la o emisiune de la un post privat de televiziune.Opinia fostului președinte al Republicii Moldova a fost solicitată în contextul în care Republica Moldova a semnat un contract de livrare a gazelor naturale cu Gazprom pe un termen de 5 ani.Fostul președinte al Republicii Moldova consideră că în această situație guvernarea are două posibilități de a compensa această creștere. Este vorba despre compensarea tarifului prin împrumuturile externe sau prin alocări din buget și anularea TVA-ului pentru gaz în Republica Moldova. În cel de al doilea caz, țara noastră ar putea economisi aproximativ 300 de milioane de lei, care ar putea fi utilizați pentru compensarea tarifului pentru consumatorii finali.Potrivit fostului șef de stat, compensarea trebuie făcută pentru toți – și pentru populație, și pentru agenții economici.Și expertul în energetică Victor Parlicov este de părere că ne așteaptă o creștere substanțială a tarifului la gazele naturale. Potrivit lui, prețul unui metru cub de gaz ar putea să crească de la 4 lei și 30 de bani, cât este acum, la aproximativ 10 lei.Ieri, în cadrul unei conferințe de presă vicepremierul Andrei Spînu a declarat că este inevitabilă ajustarea tarifului la gazul natural, însă a dat asigurări că Guvernul va oferi compensații consumatorilor, pentru a slăbi povara financiară.Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a menționat că Moldovagaz va merge peste câteva zile la Agenția Națională pentru Reglementare Energetică să ceară majorarea tarifului, dar în paralel la Guvern se vor examina măsurile de susținere a populației.Pe data de 29 octombrie, negocierile cu Gazprom s-au încheiat, iar în urma acestora contractul cu concernul rus a fost prelungit cu 5 ani. Părțile au agreat formula de preț propusă de partea moldovenească. Vicepremierul Andrei Spînu a menționat însă că nu poate face publice detaliile despre formarea prețului, invocând secretul comercial.