
CHIȘINĂU, 1 nov – Sputnik. Vicepremierul Andrei Spînu a declarat că Moldova a început astăzi, 1 noiembrie, să recepționeze gaz conform noilor prevederi stipulate în contractul semnat cu Gazprom, care a fost prelungit cu 5 ani. Spînu a fost întrebat de jurnaliști dacă are există vreo condiție în contractul semnat cu Gazprom pe care o regretă. „Eu sunt cu inima împăcată. Începând de astăzi consumatorii au gaz la un preț mult mai mic”, a spus oficialul.Vicepremierul a refuzat să explice care este formula în baza căreia se va calcula prețul la gaz, invocând secretul comercial. Pe data de 29 octombrie, negocierile cu Gazprom s-au încheiat, iar în urma acestora contractul cu concernul rus a fost prelungit cu 5 ani. Părțile au agreat formula de preț propusă de partea moldovenească.