Life Lifestyle man National Politics Technology

De când începe vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 și administrarea dozei a treia

CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. Copiii de peste 12 ani vor fi imunizați împotriva COVID-19 doar la solicitarea părinților. Declarația a fost făcută de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, în cadrul unei conferințe de presă. Precizarea ministrului vine în contextul în care, marți, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a dat aviz pozitiv pentru vaccinarea copiilor de peste 12 ani din Republica Moldova cu serul Pfizer-BioNTech.Astfel, în curând, copiii de peste 12 ani vor fi vaccinați împotriva noului coronavirus. dar menționăm că acest vaccin se va administra doar la solicitarea părinților. Ala Nemerenco a precizat că vaccinul va putea fi administrat la orice centru de vaccinare, iar părintele care își va însoți copilul va trebui să semneze un acord prin care permite imunizarea copilului său împotriva noului coronavirus. În context, ministru a vorbit și despre vaccinarea cu cea de-a treia doză. Nemerenco a menționat că Comitetul de Experți a analizat posibilitatea începerii etapei de vaccinare cu doza trei, dar este necesar să vină cu un document oficial în acest sens pentru a autoritățile să poată stabili deja data începerii etapei respective. Ministrul Sănătății susține că Comitetul de Experți va trebui să ofere schema clară după care autoritățile din Sănătate trebuie să se conducă, inclusiv care vaccin poate fi combinat cu vaccinurile care au fost deja administrate de persoanele imunizate. Amintim că marți Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a dat aviz pozitiv pentru vaccinarea copiilor de peste 12 ani din Republica Moldova cu serul Pfizer-BioNTech.În ultima perioadă, tot mai mulți copii din țara noastră sunt testați pozitiv cu noul tip de coronavirus. În total, în țara noastră au fost înregistrate circa 21 000 de cazuri confirmate în rândul copiilor. Iar cea mai afectată categorie sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *