
CHIȘINĂU, 26 oct – Sputnik. Expertul în energetică Sergiu Ungureanu a declarat în emisie la Radio Sputnik Moldova că autoritățile trebuiau să se gândească din timp de unde luăm cantitățile suficiente de gaz, dar și ce vom face în cazul în care un contract sau altul nu va fi semnat.Ce ține de importul de păcură în Republica Moldova, expertul de asemenea este de părerea că acesta trebuia făcut ceva timp în urmă.Ieri, Republica Moldova a efectuat prima achiziție de gaz natural din surse alternative. Cu un anunț în acest sens a venit Guvernul Republicii Moldova care a informat că, Energocom a semnat un contract de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale cu compania poloneză PGNiG.Livrarea gazului din alte surse este necesară după ce negocierile autorităților de la Chișinău cu Gazpromul au eșuat, spun autoritățile. Nici după mai multe încercări nu s-a reușit semnarea unui nou contract de livrare a gazelor din Federația Rusă. În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a declarat că va merge miercuri la Sankt Petersburg pentru a se întâlni de această dată cu șeful concernului rus, Alexei Miller.Precizăm, contractul cu Gazprom expiră, duminică, 31 octombrie.Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a spus că a cerut să fie păstrat prețul vechi pentru gazele naturale livrate Republicii Moldova.În context, a fost formată o echipă de experți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ai Moldovagaz și Gazprom. Amintim, ministrul Spînu a mai fost în Federația Rusă. Prima dată s-a întâlnit cu Elena Burmistrova, vicepreședintele de management Gazprom și directorul general al Gazprom Export.În cadrul celei de-a doua vizită, Spînu la însoțit pe Vlad Kulminski, reprezentantul Guvernului delegat să discute cu Gazprom despre asigurarea Moldovei cu gaze naturale. Nici această vizită nu a adus rezultate pozitive. Pentru luna octombrie țara noastră achită un preț de piață de 790 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz natural. Din 1 noiembrie Moldova riscă să nu mai importe gaz de la compania Gazprom, care ar putea sista livrarea gazelor către Republica Moldova, dacă statul nu va achita datoria de 709 milioane.