Life Lifestyle man National Politics Technology

ULTIMA ORĂ: Parlamentul a instituit stare de urgență

CHIȘINĂU, 22 oct – Sputnik. Începând de astăzi, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este instituită stare de urgență în domeniul aprovizionării cu gaze naturale. O decizie în acest sens a fost luată de deputați la propunerea Guvernului. Se întâmplă după ce în această dimineață premierul Natalia Gavrilița și vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi au declarat în cadrul unui briefing că instituirea stării de urgență vine după ce nu s-a ajuns încă la o înțelegere cu Gazprom, dar discuțiile cu concernul rus continuă. În context, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale s-au întrunit în ședință, ulterior miniștrii au aprobat, în cadrul unei ședințe de urgență la Guvern, proiectul de hotărâre privind starea de urgență. Inițiativa a fost transmisă Guvernului spre aprobare. Astfel, deputații s-au întrunit în ședință pentru a examina acest subiect. De la tribuna Parlamentului, Gavrilița a reiterat necesitatea instituirii stării de urgență și achiziționării, chiar de astăzi, a gazului natural din surse alternative. Nici de această dată prim-ministrul nu a anunțat o cifră exactă pentru o mie de metri cubi de gaz procurat din surse alternative, dar nici care sunt aceste surse. Opoziția parlamentară a criticat guvernarea și a acuzat-o de lipsă de transparență în negocierea prețului la gaz natural.Legislatoarea PCRM Elena Bodnarenco a precizat că guvernarea este gata să cumpere gaz din orice sursă indiferent de preț, doar pentru a nu „procura gaz din Federația Rusă”.Gavrilița a spus că nu cifrele sunt problema în momentul de față, ci asigurarea cetățenilor cu gaze naturale, iar cea mai elocventă cifră în acest sens este deficitul de aproximativ 16 milioane de metri cubi. Gavrilița a mai spus că toate cifrele vor fi publicate ulterior.În replică, Gavrilița a menționat că Chișinăul poartă discuții inclusiv cu Gazpromul și că se dorește semnarea unui contract pe termen lung cu furnizorul de gaze din Rusia. Cât privește sursele de alternativă.Potrivit premierului, către ora 15:00 Republica Moldova urmează să primească ofertele de preț pentru gazul natural achiziționat din surse alternative. În contextul alegerilor noi din mai multe localități din țară, Gavrilița a declarat că, potrivit legii, în perioada stării de urgență alegeri nu pot fi desfășurate. Acest lucru a fost confirmat de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, deși în cadrul ședinței Guvernului acesta a propus ca Parlamentul să să stipuleze expres că starea de urgență nu va afecta organizarea scrutinelor locale. Acesta a reiterat această propunere și în cadrul ședinței Parlamentului. Ulterior, Parlamentul a aprobat un amendament în acest sens. Astfel, starea de urgență nu va afecta organizarea alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021.Trebuie precizat că pentru declararea stării de urgență în domeniul gazelor naturale au votat doar deputații PAS. Opoziția parlamentară s-a abținut de la vot.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *