
CHIȘINĂU, 21 octombrie – Sputnik. Situația epidemiologică din Capitală devine tot mai alarmantă, iar experții au prognoze sumbre pentru următoarele luni. Se întâmplă în condițiile în care zilnic cresc cazurile de infectare și decese provocate de coronavirus, iar sistemul medical se confruntă cu o lipsă de cadre. În ultimele săptămâni numărul cazurilor de coronavirus a depășit zilnic cifra de 1 500, iar ieri au ajuns la 2 068. Despre situația dramatică din Capitală a vorbit șeful interimar al Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate a Primăriei Chișinău, Boris Gîlca, în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău.Se atestă o situație complicată și în legătură cu paturile din secțiile de terapie intensivă, unde nu mai sunt locuri libere.Gîlcă susține că majorarea numărului de cazuri de infectare ar fi din cauza tulpinii Delta.”Se adeverește faptul că acest val este cel mai contagios și mai ușor se infectează persoanele nevaccinate. Înțelegem că nu avem posibilitatea de depistare a tulpinii Delta, iar Moldova efectuează aceste teste la un laborator din Germania”, a spus Gîlcă.Șeful interimar al Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate susține că spitalele din țară au probleme cu lipsa cadrelor medicale, iar unii medici lucrează câte 2-3 ture consecutiv pentru a salva viețile omenești. Potrivit funcționarului, unica soluție în lupta cu pandemia de coronavirus rămâne vaccinarea populației.De la începutul pandemiei de coronavirus în țara noastră s-au îmbolnăvit peste 321 682 de persoane, iar 7 346 au murit.