ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.
Este imperios necesar sa cunoaștem cu toții, că Biserica își are originea în Cuvântul lui Dumnezeu și că nu poate fi subordonată niciunui interes, care n-are legătură cu vocația, chemarea si obligația sa, aceea de a lupta pentru mântuirea credincioșilor.
În ultimul timp, observăm cu ușurință felul în care propaganda secularistă, cât și concepțiile globaliste și neomarxiste, atacă foarte puternic, prin manipulare și dezinformare Biserica Ortodoxă Română, pentru că aceasta nu urmează ceea ce se dorește prin comandamentele în care nu se regăsește Cuvântul lui Dumnezeu.
Biserica cea Una este datoare să propovăduiască numai Cuvântul Adevărului, să apere, prin mesajele sale darul suprem al libertății, oferit omului de către Sfânta Treime și, evident să susțină drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor, care trebuie să beneficieze în mod nediscriminatoriu de libera opțiune în deciziile care îi vizează.
Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al îngrădirilor, al obligativităților, ori al atitudinilor restrictive, care să promoveze interdicții de tot felul. Așa cum protopărinții noștri Adam și Eva au beneficiat dintru început de libera alegere, asumându-și consecințele greșelii făcute, întocmai și omul zilelor noastre este împodobit cu aceeași libertate deplină, după ce a fost restaurat de Mântuitorul Hristos și doar dacă dorește Îl alege pe Cel Care îi oferă veșnicia fericită – adică pe Mesia.
Prin urmare, mărturisesc în mod sincer, că salut atitudinile care pun pe primul loc libertatea, nediscriminarea, și absența oricărei obligativități pentru că este inadmisibil să existe segregare, în funcție de urmarea sau nu a unor tratamente medicale sau împărțirea oamenilor între vaccinați și nevaccinați. Așa cum cel care alege să facă un tratament medical beneficiază de respectarea deciziei luate, tot la fel, trebuie să se bucure de respect și cel care optează să nu își asume un anumit tratament.
Conștiința este aceea care joacă rolul esențial în administrarea sănătății și de aceea este obligatoriu să se respecte și opțiunea celui care nu consideră că trebuie să urmeze o anumită procedură sau tratament medical.
Ca o concluzie, trebuie să spunem că singura noastră nădejde se înalță către Dumnezeu, pe care trebuie să-L rugăm cu lacrimi să izbăvească Biserica și pe credincioșii Săi de acest veritabil asediu, ateu și neomarxist, pentru că Însuși Mântuitorul Iisus Hristos făgăduiește că „porțile iadului nu vor birui Biserica Sa”.