
CHIȘINĂU, 29 sept – Sputnik. Un șef din cadrul Serviciului Înmatriculare a Transportului a ASP, un director al unei parcări specializate în vânzarea mașinilor de lux, dar și o persoană fizică, sunt bănuiți de escrocherii prin deposedarea și comercializarea automobilelor. Aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.Potrivit unui comunicat emis de Poliție, membrii grupării s-au dovedit a fi persoane cu vârstele cuprinse între 35 și 40 de ani, doi fiind cu funcții de răspundere, dar și o persoană fizică cu rol de intermediar.Pe parcursul a trei luni, forțele de ordine au monitorizat activitatea grupului infracțional, perioadă în care au fost acumulate probe ce ar demonstra complicitatea indivizilor în comiterea escrocheriilor.În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile și locurile de muncă a bănuiților, oamenii legii au depistat mai multe certificate de înmatriculare a automobilelor, plăcuțe de înmatriculare, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, dar și telefoane mobile.Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei suspecți riscă până la 15 ani de închisoare.Actualmente, polițiștii și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea criminală.


