
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.
Timișoara a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, intrând astfel în scenariul roșu, care determină impunerea de noi restricții. Printre acestea, condiționarea accesului la spații și activități publice de pașaportul de vaccinare. Orașul de pe malurile Begăi este al doilea din România, după Satu Mare, unde este impus certificatul Covid sub pretextul depășirii ratei de infectare de 3 la mia de locuitori.
Duminică dimineață, în spitalele din județul Timiș erau internați 226 de pacienți infectați cu COVID-19 și 37 de cazuri la terapie intensivă. Subprefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, a subliniat, pentru Antena3, importanța paturilor de la ATI care să facă posibilă tratarea pacienților.
„În județul Timiș, este o adevărată cursă a spitalelor pentru a avea paturi ATI pentru a trata populația, dar și pentru a calcula condițiile de intrare în carantină pentru că la ratele de incidență sunt și alte criterii pe care DSP le ia în calcul – cu cât vom avea mai multe paturi ATI, condițiile vor fi mai ușoare”, a spus Ovidiu Drăgănescu.
Tot el a anunțat duminică condiționarea, începând de marți, a vieții sociale de pașaportului de vaccinare în Timișoara:
„De astăzi, Timisoara a depășit pragul de 3/1000 persoane infectate cu virusul Sarscov2, dincolo de care se vor aplica o serie de măsuri de diminuare a impactului tipului de risc. Dacă până ieri la această incidență se închideau activitățile în industria horeca, după H.G. 990 se permite continuarea acestor activități până la o incidență de 6/1000, cu respectarea unor condiții.
Începând de marți se va prezenta certificatul verde la accesul în localuri, cinematografe, la concerte, spectacole, festivaluri, competiții sportive, nunți, botezuri, conferințe, adunări publice, mitinguri, cursuri și alte tipuri de activități. Pentru fiecare există și număr un maxim de participanți și cerințe sanitare minimale.
Implementarea dictaturii politico-farmaceutice în orașul libertății nu pare să-i îngrijoreze prea mult pe timișoreni, care au venit în număr destul de mic la protestul de duminică din Piața Operei. VIDEO:
S-ar părea că în aceeași direcție se îndreaptă și municipiul București. Rata de infectare raportată duminică a fost de 2,44 la mia de locuitori. Peste 300 de persoane au fost confirmate pozitive la SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, în Capitală.
[embedded content]