
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Isteria pandemică, coronaidioțenia ce-a cuprins lumea occidentală este neîndoielnic un dezastru, panica a fost folosită pentru a distruge libertatea, dar și pentru a ascunde dezastrul economic în care ne-au adus zecile de ani de politici socialiste, mă refer în special la socializarea monedei, anume la socialismul financiar.
Însă pandemia a însemnat pentru unii dintre noi și o oportunitate, aceea de a ne regăsi copiii, de a ne regăsi rolul tradițional de părinți, căci noi, părinții, nu suntem doar cei care le dăm bani de buzunar și telefon celular celor mici, suntem în primul rând responsabili pentru buna creștere și pentru educația acestora.
În ciuda vocilor care insistă pentru redeschiderea școlilor – și este de înțeles că este greu să avem grijă de cei mici atunci când avem o slujbă iar taxarea muncii este în zona +/- 65% – există din ce în ce mai mulți părinți cărora închiderea școlilor le-a oferit ocazia de a-și regândi rolul de părinte, de a evalua rolul școlii în viața celor mici. Dacă înainte de pretextul pandemic ce-a dus la închiderea școlilor puteam număra pe degetele de la o mână pe aceia care fac educație parentală în regiunea noastră, acum auzim din ce în ce mai des despre copii educați acasă, uneori de la oameni de la care nu ne-am fi așteptat să ia o astfel de decizie.
Nu este aici locul să reiau exemple ale proastei educații și a lipsei de educație ce definesc școala în sec. XXI, nu este vorba doar de școala românească, este la fel peste tot în occident. Orice părinte care-a deschis manualul de matematică, fizică, chimie sau română al copilului său va constata o degradare semnificativă a nivelului educației comparativ cu cea de care a avut el însuși parte. Egalitarismul educațional, credința că putem cu toții trece prin școală, războiul împotriva memorizării a ceea ce generații în șir considerau a fi important de ținut minte, distragerile de natură informatică sau sexuală au făcut ca învățătura să fie absentă din școală mai peste tot în occident. Am trăit mulți ani în orient, în orientul extrem. Un copil japonez are de învățat peste 1000 de caractere în școala primară, este limpede că, pentru a învăța să citească, copiii japonezi trebuie să se străduiască, să muncească din greu, să facă efort. Ideea modernă a educatorilor occidentali, anume că putem învăța fără să ne străduim, că putem învăța jucându-ne, că educația este în mare parte joacă și plăcere a distrus nu doar școala, dar le-a dat copiilor noștri o idee extrem de greșită despre viață și despre ce va urma după ce vor fi încheiat școala. A-i scoate cât mai curând din școală este, cred, o îndatorire pentru fiecare dintre noi, părinții.