Cele două fețe ale lui Fauci – Structura pseudoștiințificei revoluții Covid

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Una dintre cele mai interesante baze de informații jurnalistice americane – REVOLVER.NEWS – publică un material exclusiv din care traducem o mare parte pentru cititorii ActiveNews.

„Nu poți controla comportamentul oamenilor, dar poți să educi și să încerci să modifici comportamentul. Singurul mod în care poți face acest lucru în mod eficient este să creezi un mediu în care să nu forțezi oamenii care sunt subiecții sau țintele educației tale și a modificării comportamentului să se ascundă sub pământ. Trebuie să creezi o situație în care oamenii să înțeleagă că nu vor fi stigmatizați, că nu-și vor pierde drepturile fundamentale atunci când vor afla că sunt infectați. Dacă faci educație într-un mediu de opresiune, nu vei ajunge la oamenii la care trebuie să ajungi. Cheia este neoprimarea sau forțarea oamenilor să facă lucruri, pentru că nu funcționează astfel”, afirma Anthony Fauci în urmă cu aproape două decenii, în cadrul unui program TV de apeluri în direct pe tema SIDA, potrivit Revolver.

Viitorul „doctor al Americii” încerca, în cadrul unei emisiuni „Washington Journal”, de pe C-SPAN, din 2002, să răspundă la întrebarea unui interlocutor cu privire la legătura dintre comportament, inclusiv relațiile sexuale în băile publice, și răspândirea SIDA. Interlocutorul dorea să știe „cum putem controla comportamentul oamenilor din țări străine, când nu putem controla comportamentul din țara noastră”. VIDEO

Fauci a respins categoric ideea de a controla comportamentul oamenilor și a invocat drepturile omului și autonomia individuală. Având în vedere sprijinul său pentru închiderea lăcașurilor de cult și a întreprinderilor, interzicerea adunărilor mari de persoane, impunerea purtării măștilor și alte edicte guvernamentale date în contextul pandemiei cu noul coronavirus, opiniile lui Fauci din 2002 privind comportamentul uman și SIDA sunt cel puțin curioase, observă autorul articolului de pe site-ul Revolver, întrebându-se, totodată, ce s-a întâmplat între timp.

Interludiu istoric

În timpul celei de-a doua dezbateri prezidențiale din 1988, Ann Compton de la ABC i-a întrebat pe candidații Michael Dukakis și vicepreședintele de atunci George H.W. Bush „care sunt eroii care există în viața americană de astăzi?”. „Mă gândesc la Dr. Fauci”, a răspuns Bush. „Este un cercetător foarte bun, un doctor de top, la Institutele Naționale de Sănătate, care muncește din greu pentru a face ceva în domeniul cercetării acestei boli, SIDA.”

Fauci a devenit cunoscut la nivel național în contextul crizei SIDA, deși primele recenzii ale lucrărilor sale nu au fost tocmai pozitive. În „And the Band Played On”, autorul Randy Shiltz a scris despre modul în care Fauci a declanșat o mică panică în primăvara anului 1983, când a sugerat într-un editorial din revista JAMA (The Journal of the American Medical Association) că SIDA s-ar putea răspândi prin contacte casnice de rutină. Autorul unei lucrări pe care Fauci o citase pentru această afirmație „a fost uimit de faptul că Anthony Fauci ar putea fi atât de prost încât să spună că un contact casnic ar putea avea vreo legătură cu răspândirea SIDA”, a relatat Shiltz. [Ibidem, p. 300.] Potrivit autorului studiului, „mama a infectat în mod evident copilul în uterul ei”. [Ibid.]

Care a fost problema lui Fauci?

În urma unei investigații, Rubenstein a aflat că Anthony Fauci nu se deranjase să-i citească lucrarea înainte de a scrie editorialul din JAMA. În schimb, a citit pur și simplu concluziile lui Oleske și a început să dea din gură.

Mecanismul prin care se transmitea SIDA nu era o simplă discuție academică. La acea vreme, era o afecțiune pe care comunitatea pentru sănătate publică o recunoștea ca fiind practic o condamnare la moarte pentru cei care o contractau. Se credea că activitatea homosexuală în cadrul băilor publice ar putea contribui la răspândirea bolii, după cum a explicat Shultz:

„Din punct de vedere pur medical, băile publice constituiau un teren extrem de favorabil dezvoltării bolilor. Oamenii care frecventau aceste băi aveau pur și simplu mai multe șanse de a contracta o boală – și de a-i infecta pe alții – decât un homosexual obișnuit de pe stradă. De exemplu, un studiu realizat în Seattle asupra bărbaților homosexuali care sufereau de shigeloză a descoperit că 69% dintre aceștia își selectau partenerii sexuali din băile publice.”

Nu că ceva din toate acestea ar fi inspirat CDC să acționeze. Comentatorul conservator David Horowitz a descris abordarea agenției în autobiografia sa, „Radical Son”:

„La sfârșitul anilor ’70, o serie de boli contagioase făceau ravagii în comunitățile de homosexuali, printre care gonoreea rectală, sifilisul, CMV și hepatita B. Unele dintre epidemii erau legate de cancer și de tulburări ale sistemului imunitar și erau atât de extinse încât serviciile pe care le necesitau îi costau pe contribuabili mai mult de un milion de dolari pe zi. Când l-am intervievat pe Don Francis, un înalt funcționar al Centrelor pentru Controlul Bolilor, acesta a explicat politica CDC: „Nu am vrut să interferăm cu un stil de viață alternativ”. [Ibidem, pp. 338-339]”

În 1983, când epidemia de SIDA era în plină desfășurare, Horowitz a făcut un raport despre condițiile din băi. Pe scurt, nu exista nimic care să semene cu o distanțare socială.

Aceste locuri au devenit un adevărat reper cultural în America lui Ronald Reagan. Unii au cerut închiderea. Alții le-au văzut ca pe un simbol al eliberării sexuale. Cine a câștigat? Potrivit lui Horowitz, „ca urmare a obstrucționării testării, raportării, urmăririi contactelor și închiderii focarelor de infecție de către liderii homosexuali și aliații lor din partidele democrate care controlau administrațiile din aceste orașe, autoritățile din domeniul sănătății publice nu au putut avertiza comunitățile despre epidemia care îi amenința. [David Horowitz, „An American Killing Field”, în Left Illusions, p. 331.]

Așadar, unde era Doctorul Americii în toate acestea? În contextul COVID-19, Fauci a considerat că este potrivit să se pronunțe în privința relațiilor amoroase de pe Tinder. A numit oare băile publice focare de răspândire? I-a criticat pe proprietarii acestora? A cerut să fie închise? Revolver a căutat, dar nu a putut găsi nicio dovadă că Fauci a făcut-o în anii 1980, când vocea lui ar fi putut conta.

Declarațiile sale din 2002, citate la începutul acestui articol, referitoare la pericolele „controlului comportamentului” sugerează că nu. Ceea ce se apropie cel mai mult de un astfel de răspuns este replica lui Fauci la o întrebare pusă de The Scientist în 2003:

[Î.:] La ce vă gândeați când ați vizitat băile pentru homosexuali la sfârșitul anilor 1980?

[R.:] Am colegi homosexuali și prieteni homosexuali, dar într-o lume heterosexuală nu ai cum să înțelegi cultura lor. Chiar aveam nevoie să văd asta. Am trecut prin acele băile și mi-am spus: este un subiect care va necesita mult mai mult decât să spun pur și simplu nu. [The Scientist]

Să fie clar, același om care a recomandat închiderea școlilor și a întreprinderilor și interzicerea adunărilor religioase, a spus că ar fi nevoie de mai mult decât un „nu” pentru băile publice, un mediu incontestabil de transmitere nu numai a SIDA, ci și a altor boli cu transmitere sexuală. Ce valoare comparativă mai mare a văzut Fauci în băile publice atunci când a decis perturbarea fibrei sociale a zeci de milioane de americani din toate mediile, mulți dintre ei cei mai vulnerabili concetățeni ai noștri, prin închideri prelungite?

„Îl va întreba cineva? Îi pasă cuiva?” – se întreabă autorul reportajului Revolver, pe care îl puteți citi integral aici și care analizează modul în care țara oamenilor liberi a devenit patria celor închiși. Articolul amintește răspunsul instituțiilor de sănătate publică din SUA la crizele anterioare, arătând că, înainte de pandemia COVID-19, Fauci și alte persoane din cadrul instituției de sănătate publică din SUA au pus la îndoială eficacitatea închiderilor și utilizarea măștilor pentru a preveni răspândirea bolilor respiratorii, au recunoscut imunitatea naturală și au rezervat închiderea școlilor doar pentru cele mai extreme scenarii pandemice. Ceea ce reiese din acest portret este faptul că închiderile – măsurile care i-au condamnat pe bătrâni să moară singuri în azile de bătrâni, i-au trimis pe cei care trăiau deja la limită înapoi în ghearele abuzului de substanțe și au închis mici întreprinderi – s-au bazat mai puțin pe știință și pe dovezi convingătoare, și mai mult pe pseudoștiință și speculații. Arma fumegândă în acest caz este ansamblul de declarații și dovezi ale „experților” înșiși înainte de 2020.