
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Scriitorul și traducătorul Răzvan Codrescu (Adolf Vasile Marian) a murit la vârsta de 62 de ani. Răzvan Codrescu era infectat și internat la Spitalul Victor Babeș din Capitală, informează Antena 3.
Potrivit unui mesaj al Biroului de Presă al Patriarhiei, Răzvan Codrescu a murit după ”o intensă suferință”.
„Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viață, după o intensă suferință, a domnului Răzvan Codrescu”, scrie Biroul de Presă. „Adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor îndurerați de plecarea sa timpurie dintre noi. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!”, a mai transmis Biroul de Presă al Patriarhiei într-un comunicat publicat pe Basilica.ro.
Răzvan Codrescu s-a născut în 7 mai 1959 la București. A studiat la Facultatea de Litere a Universității București și a fost scriitor, publicist, editor, director literar al editurii Christiana și redactor șef al revistelor Puncte Cardinale și Lumea Credinței, mai transmite sursa citată.
Site-urile care au anunțat decesul publicistului au uitat să menționeze că era vaccinat, după cum a afirmat și prietenul lui, Adrian Papahagi.
Dumnezeu să-l ierte!