Life Lifestyle man National Politics Technology

Accident pe calea ferată în România: Sunt victime

BUCUREȘTI, 13 sept – Sputnik, Evan Răutu. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgență Prahova a anunțat că duminică, în jurul orei 21.00, avut loc un accident feroviar în urma căruia un bărbat şi mai multe animale au murit.Accidentul a avut loc între staţiile Buda şi Ploieşti Vest, iar din primele informații ar fi vorba de trenul Regio 3012.Potrivit IPJ Prahova, victima este un bărbat de 60 de ani, iar odată cu el au fost omorâte 17 oi şi o capră.Traficul feroviar din zonă a fost restricționat, fiind oprit trenul implicat în accident. La momentul producerii accidentului, în tren se aflau 13 călători care, nu au suferit vătămări.Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.Incidentul demonstrează haosul din zona transporturilor românești – în ultima vreme fiind înregistrate și alte incidente, în general din cauza unor defecțiuni. De fiecare dată, intervenția autorităților feroviare a lăsat de dorit, pasagerii trecând prin momente extrem de grele, trebuind să aștepte în câmp multe ore, în condiții improprii.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *