
CHIȘINĂU, 6 sept – Sputnik. Ministrul de Externe, Nicu Popescu, va efectua o vizită de lucru la București, la invitația omologului său român, Bogdan Aurescu.Astfel, în perioada 6-7 septembrie, oficialul va avea consultări bilaterale cu ministrul român de externe Bogdan Aurescu, va fi primit la Palatul Cotroceni de către președintele României, Klaus Iohannis, și va participa în calitate de invitat special la Reuniunea anuală a diplomației române, ediția anului 2021.Totodată, Nicu Popescu va susține un discurs la Reuniunea anuală a diplomației române, alături de omologul român Bogdan Aurescu și ministrul de Externe italian, Luigi Di Maio, în cadrul panelului „Reziliența în timpul pandemiei. Întărirea cooperării între parteneri”.