
CHIȘINĂU, 6 sept – Sputnik. În cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei, Ion Ceban s-a arătat nemulțumit de felul în care sunt tratați medicii după ce s-au descoperit schemele cu certificatele false de vaccinare și a îndemnat autoritățile să nu pună toate cadrele medicale „într-o oală”. Mai mult, el a menționat că în prezent se fac verificări de amploare ale mai multor lucrători medicali, iar acest lucru îi sperie și îi umilește pe cei nevinovați, a spus edilul-șef. Primarul Capitalei a menționat că autoritățile centrale vorbesc despre mii de cazuri de falsificare a certificatelor de vaccinare, dar niciun caz nu s-a făcut public. În context, el a declarat că dacă sunt asemenea cazuri concrete, atunci oamenii legii să le investigheze și să le facă publice.Ion Ceban a venit cu un mesaj și pentru cei care ar fi recurs la procurarea unui certificat fals de vaccinare. Amintim că în data de 1 septembrie oamenii legii au intentat primele cinci cauze penale pentru eliberarea certificatelor falsificate de vaccinare anti-COVID. În dosare sunt vizate atât persoane juridice, cât și persoane fizice care eliberau buletine negative false de analiză a probei biologice ori transportau peste hotare persoane despre care se cunoștea că dețin certificate false.