
CHIȘINĂU, 2 sept – Sputnik. Încet dar sigur, Republica Moldova își revine la capitolul exporturi, după criza în care s-a pomenit în anul 2020. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, cele mai multe mărfuri au fost exportate în țările Uniunii Europene.Astfel, valoarea acestora constituie 858,8 milioane de dolari, adică cu 15,7% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, printre principalii parteneri comerciali fiind România, unde au ajuns 28% din totalul mărfurilor moldovenești și Germania, care ocupă locul doi ca țară de destinație a mărfurilor moldovenești, cu o cotă de 10%.„În ultimii ani, România este pe primul loc la capitolul exporturi, fiind urmată de Germania. În România noi avem toată paleta de exporturi, inclusiv fructe, legume și automotive”, a declarat expertul economic Veaceslav Ioniță într-un interviu pentru Radio Sputnik Moldova.Pe locul trei în lista principalelor parteneri ai Republicii Moldova la capitolul exporturi de află Federația Rusă, unde în primele șase luni ale anului au ajuns 9,7% din mărfurile exportate.Expertul economic dă asigurări că odată cu ridicarea calității produselor agricole moldovenești și promovarea corespunzătoare a acestora, Moldova va fi mult mai prezentă pe piețele din exterior.