
CHIȘINĂU, 29 iul – Sputnik Aleșii poporului au aprobat astăzi, 29 iulie, cu vot unanim Hotărârea cu privire la încheierea primei sesiuni ordinare a anului curent. Propunerea a venit din partea Biroului permanent și a fost aprobată în încheierea ședinței de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a.Potrivit Regulamentului Legislativului, Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.Totodată, Parlamentul poate să se convoace în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.