ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Sfinții Apostoli: Sila, Silvan, Crescent și Andronic – Au făcut parte din cei 70 de apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În anul 50, s-a desfășurat la Ierusalim sinodul apostolic, în cadrul căruia s-a discutat problema tăierii împrejur a celor care vin la credința în Hristos. Sfântul Sila fost trimis de la Ierusalim la Antiohia împreună cu Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba, pentru a înștiința pe antiohieni asupra hotărârilor sinodului.
Din acest lucru se poate observa că Sila era un adânc cunoscător al învățăturilor sfinte, căci sfinții apostoli au avut multă încredere de i-au încredințat această misiune. Sila a mai însoțit pe Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare și a păstorit ca episcop în Corint, așezat de Sfântul Apostol Pavel.
Silvan a însoțit în propovăduirea cuvântului evangheliei pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care îl amintesc în epistolele lor (I Petru 5, 12; II Cor. 1, 19). Silvan a fost episcop în Tesalonic și a îndurat multe pericole în propovăduirea credinței. Crescent, amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola a II-a către Timotei (4, 9), a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit în Galia.
A așezat un episcop în Viena, un oraș la sud de Lyon (nu Viena de astăzi, capitala Austriei), pe Zaharia un ucenic al său. Apoi, întorcându-se în Galatia a primit moarte martirică în timpul împăratului Traian. Andronic este amintit în epistola către Romani (16, 7). Acesta a fost episcop în Panonia.
Tot astăzi. Biserica Ortodoxă îl prăznuiște pe. Sfântul Sfințit Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei (sec. III) – Sfântul Valentin a fost episcop în Umbria (Italia). Se învrednicise de la Dumnezeu cu darul facerii de minuni. A tămăduit foarte mulți oameni, mulți dintre ei, în urma vindecărilor, au primit și botezul creștin.
Între cei tămăduiți s-a aflat și Leontie, guvernatorul orașului. Datorită faptului că acesta a primit și sfântul botez, Episcopul Valentin a fost întemnițat și apoi a fost trecut prin sabie, primind astfel cununa muceniciei.
Tot pe 30 iulie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe următorii sfinți: Sfânta Muceniță Iulita, Cuviosul Gherman din Soloveț, Cuvioasa Anghelina.
About Post Author