Life Lifestyle man National Politics Technology

Cine ar putea fi noul ministru al Justiției

CHIȘINĂU, 26 iul – Sputnik. Sergiu Litvinenco ar putea deveni noul ministru al Justiției. Cel puțin acest lucru îl afirmă mai mult analiști politici, dar și politicieni. Deputatul socialist Vasile Bolea susține că a auzit zvonuri precum că fostul său coleg din Comisia juridică, numiri și imunități Sergiu Litvinenco ar putea fi noul ministru al Justiției.Sergiu Litvinenco s-a născut în data de 11 iulie 1981, în satul Hârtop, raionul Cimișlia. El a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova în anul 2005. Înainte de aceasta și-a făcut studiile la Colegiului Republican de Informatică și Drept.Litvinenco a activat în calitate de consultant juridic în mai multe proiecte cu finanțare externă, venită de la structuri precum Banca Mondială, UNICEF sau USAID, prin intermediul cărora se acorda consultanță unor instituții de stat. El a acordat asistență juridică și Ministerului Educației, în perioada în care Maia Sandu a fost ministru. Ulterior, Litvinenco a devenit membru al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și membru al Biroului Permanent Național al formațiunii.În cadrul alegerilor parlamentare din data de 24 februarie 2019, Litvinenco a devenit deputat în lista Blocului electoral ACUM, format din PAS și Platforma Demnitate și Adevăr. În Parlamentul de legislatura a X-a, Litvinenco a fost președintele Comisiei juridice, numiri și imunități.Litvinenco a figurat în garnitura guvernamentală a Nataliei Gavrilița și a lui Igor Grosu, când cei doi au fost propuși în calitate de prim-miniștri.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *