Părintele Gheorghe Calciu, agent CIA? O MĂRTURIE ABSOLUT INEDITĂ publicată în exclusivitate de ActiveNews. Demnitarul comunist Petre Gigea Gorun, martor în biroul lui Nicolae Ceaușescu la momentul eliberării părintelui anticomunist

Generalul (r) Aurel I. Rogojan, specialist în informații și cunoscut publicist, preocupat și de naționalismul interbelic, după cum stă dovadă serialul pe care îl publică în Cotidianul, ne oferă în exclusivitate o mărturie a oficialului comunist de rang înalt Petre Gigea Gorun, acum nonagenar, extrasă din memoriiile sale nepublicate, despre vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu.

Petre Gigea, cunoscut în lumea literară ca Petre G. Gorun (n. 31 martie 1930, Goicea, Dolj, România) – conform Wikipedia „este un economist și fost ministru al finanțelor, al 130-lea ministru al Finanțelor Publice ale României, demnitar și diplomat român din perioada Republicii Socialiste România, autor de lucrări de nonficțiune, autor de lucrări de specialitate, expert contabil (din 1965), negociator de credite pentru România, memorialist, monograf, poet și scriitor român, membru și președinte a varii organizații profesionale, educaționale și culturale”.

Redăm integral mărturia demnitarului comunist deși nu achiesăm la concluzia autorului – sugerată președintelui Nicolae Ceaușescu de fostul ministru de Interne comunist Tudor Postelnicu – ci mai curând considerăm că prin această linie, a CIA, s-a făcut cererea de eliberare a cunoscutului preot ortodox anticomunist Gheorghe Calciu Dumitreasa, primit apoi adeseori la Casa Albă (spre deosebire de agenți bolșevici ca Vladimir Tismăneanu). Sfânt părinte care ne-a lăsat personal de pe patul de moarte, pentru posteritate, vorbele de foc devenite prorocie „O să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”.

Dar, cine mai știe?, este posibil să fie și adevărat ca neobositul părinte să fi avut contacte cu CIA, având în vedere că Mișcarea Legionară a colaborat cu OSS / CIA până s-a băgat KGB-ul din MI-6 pe fir (în paranteză fie spus, notăm și prezența lui Silviu Curticeanu, socrul lui Vasile Bănescu, la momentul relatat în continuare). (V.R.)

MARTOR FĂRĂ VOIE LA PLECAREA
PREOTULUI GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

Zilele acestea (21-23 noiembrie 2006), ziarele publică
știrea dar și un necrolog, anunțând decesul preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

Despre persoana sa, până în anul 1985 nu aveam prea
multe informații și acelea negative, iar după 1990 am aflat aspecte din viața
sa, într-o interpretare pozitivă. Aș putea spune că, deocamdată, aprecierea mea
este că a fost o persoană controversată, cu lumini și umbre, a cărui
caracterizare sub aspect politic nu poate fi decât într-o oarecare măsură și cu
aspecte subiective. Depinde pe ce poziții se situează cel ce îi face
caracterizarea activității sale.

După anul 1990, a revenit în România din Statele Unite
ale Americii unde se afla de cinci ani și printre alte onoruri, i s-a conferit
și înaltul titlu de membru de onoare al Academiei Române.

Preotul Gheorghe
Calciu-Dumitreasa s-a născut într-o comună dobrogeană în anul 1921, a fost
condamnat politic cu o pedeapsă de 19 ani de închisoare, fiind eliberat în anul
1964, prin decretul de amnistie al deținuților politici.

A fost apoi slujitor al bisericii în calitate de
preot, a desfășurat activități didactice fiind condamnat apoi la 9 ani de închisoare
în anul 1979, probabil tot pe motive politice.

Într-o știre de presă, apărută în aceste zile, se
menționează că în anul 1985 „a fost
nevoit să emigreze în Statele Unite ale Americii, unde i s-a acordat cetățenia
de onoare”.

Se mai precizează că pentru plecarea sa in SUA, au
intervenit o serie de personalități politice ale vremii printre care Margaret Thacher, Ronald Reagan, Monica
Lovinescu ș.a.

Din anul 1985, a fost preot la biserica „Sfânta Cruce”
dintr-o localitate din Statul Virginia din SUA, după cum se spune în știrea de
presă. Trupul său neînsuflețit se află depus la această biserică, urmând a fi
adus peste câteva zile în România, unde potrivit dorinței și testamentului său,
va fi înmormântat. În aceste zile, ar fi împlinit 81 de ani.

*

*       *

Citind toate acestea, mi-am adus aminte că în anul
1985, fără voia mea și cu totul întâmplător, am fost martor la luarea deciziei
de emigrare în Statele Unite ale Americii, a preotului Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Ori, îndemnul meu de memorialist, m-a
determinat să scriu aceste rânduri, apelând la memorie și la notițele mele de
atunci, după o tăcere de 21 de ani.

Nu știu dacă fac bine sau fac rău, scriind acest
episod în calitate de martor, aproape stenografiind evenimentul, fără niciun
fel de patimă în spiritul adevărului absolut.

Aceasta o fac acum, nu înainte de a spune, ca bun
creștin ce sunt, ca Dumnezeu să-l odihnească în pace iar semnul veșnic liniștit
să-i fie.

*

*       * 

Cum s-au întâmplat lucrurile?!

În anul 1985, îndeplineam funcția de ministru de
Finanțe al României, în al cincilea an de activitate în această calitate.

În acea zi sunt sunat de către „nea Costică Manea”,
șeful de cabinet al lui Nicolae
Ceaușescu, președintele României.

Telefonul scurt nu aducea aproape niciodată vești
bune. Avea un sunet aparte, strident, care auzindu-l, simțeam cum inima bate
mai tare, a neliniște. Cel puțin, așa am simțit eu dar și alți colegi, mi-au
mărturisit la fel.

Îmi spune grăbit:

–
Nea Petrică, vino urgent, la Șefu’.
Este o ședință.

De fiecare dată, urmam întrebările pe care i le-am pus
și de această dată.

– Unde se ține
ședința și cine participă? Răspunsul dat, grăbit, îmi precizează:

– In „Cabinetul
unu”, la Șefu. La ședință participă: Agachi,
Pungan, Bârlea, Curticeanu și
Dumneata. Îi mulțumesc și telefonul se închide.

Întrebările mele erau foarte importante, pentru acel
timp.

În primul rând dacă ședința se ținea în biroul
președintelui său la „Săliță”,
participarea era cu puține persoane. În aceste cazuri, ședințele erau
comunicate „urgent” erau scurte dar
foarte dure. Știam atunci, că era vorba de luat „la pilă”, adică cu critici aspre și cu deznodământ, uneori
neprevăzut. Dacă ședința se ținea la „Sală”,
atunci erau peste 20-30 participanți și „critice”
fiind împărțită pe mai multe sectoare de activitate. Se „scăpa” mai ușor decât la ședințele din „cabinet” sau „săliță”
unde erau prezenți 5-10 persoane.

Acestea, în legătură cu locul desfășurării ședinței.

În legătură cu „cine
participă” era foarte important de știut întrucât bănuiai ce probleme vor
fi dezbătute, analizate.

Astfel, eu aflând că la ședință vor fi prezenți
Nicolai Agachi, ministrul Metalurgiei, Vasile
Pungan, ministrul Comerțului Exterior, Ștefan
Bârlea, președintele Comitetului de Stat al Planificării și eu de la
Ministerul Finanțelor, am bănuit că este vorba de vreun import de minereu de
fier pentru Combinatul Metalurgic de la Galați sau poate vreum export din
același sector. În consecință m-am pregătit cu documente de import-export
legate de îndeplinirea planului pe anul 1985.

În cadrul ședinței aveam să constat că bănuielile mele
s-au adeverit, fiind vorba de un import de minereu din India, de care toți cei
prezenți eram implicați, legat de contractare, plata minereului, transportul și
producția de produse metalurgice.

La ora fixată, toți cei convocați am fost prezenți și
am intrat, ca de fiecare dată, cu teamă în cabinetul președintelui.

Aceasta, pentru că nu știai niciodată în ce condiții
ieși de acolo, discuțiile trecând de la o problemă la alta și vina se putea
găsi de unde nici nu te așteptai.

Trebuiai să ai o inimă tare, întrucât teama ce o
răspândea președintele Ceaușescu era
mare. Avea putere absolută, era exigent, dur și niciodată nu știai ce se poate
întâmpla de la o astfel de ședință.

Desigur, acum, când doarme somnul morții, unii fac pe
„grozavii” calificându-l în fel și
chip, mai ales dintre aceia care nu au tremurat atunci, care nu l-au cunoscut
îndeaproape.

La ședință, a participat, dealtfel în mod obișnuit Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei
prezindențiale și dacă nu mă însel a fost chemat și Gheorghe Oprea, prim viceprimministru al Guvernului, care coordona
problemele metalurgiei.

Am intrat cu toții în birou, în același timp și ne-am
așezat la masă pentru ședință.

Președintele NicolaeCeaușescu avea un birou lung, de
12-15 metri și lat de circa opt metri, luminos, cu multe ferestre mari
orientate spre sud.

În birou, în afară de această masă de ședință, cu câte
patru scaune tapițate, pe cele două laturi dreptunghiulare și unul în capul
mesei, mai erau două canapele simple dar elegante, biroul de lucru care era ca
o masă simplă dar ornamentată de mici dimensiuni, cred lungă de 1, 20 metri și
lată de un metro care avea în față o măsuță cu două scaune, iar pe pereți câteva
tablouri celebre ale pictorilor români, Nicolae
Grigorescu și Theodor Aman.

În spatele său era tabloul lui Theodor Aman intitulat „Mihai
Viteazu și solii turci”.

Când am intrat, președintele era supărat, puțin
încruntat la față, fiindcă avea câteva cute pe frunte și ne-a răspuns la salut
printr-un „salut”, abia perceptibil.

De la biroul său de lucru, străbătând biroul s-a
așezat pe scaunul din capul mesei de ședință.

Aș aminti, că în acest birou, ședințele erau destul de
rare, erau scurte și aveau caracter urgent.

După ce a aruncat o privire asupra noastră a început
cu criticile sale:

–
V-am chemat aici, pentru că voi nu vă faceți datoria cum trebuie. Agachi nu se ocupă de producție și se
plânge că nu are minereu de fier iar voi nu-l ajutați cu realizarea
contractelor economice cu partenerii externi, nu faceți plata facturilor la
timp, iar producția de la Galați, suferă.

Și tot așa, ne-a luat pe fiecare la rând, mie
imputându-mi că nu asigur plata facturilor către exportatorii de minereu.

Se adresa și de această dată, că eram „luați la pilă”, pentru a fi mobilizați
în continuare, să rezolvăm problemele țării.

Acesta era obiceiul „casei”.

Am căutat fiecare să ne justificăm, mai ales că unele
contracte nu erau finalizate și în acest caz nu se putea face nicio plată și
nici un transport, de minereu.

Bietul Nicolae
Agachi, de altfel un om bun, conștiincios și muncitor a ieșit puțin cam
șifonat din această discuție.

Dar ce legătură este între această ședință și cazul
preotului Gheorghe Calciu- Dumitreasa,
mă veți întreba?!

Eu zic, doar, să aveți puțintică răbdare.

În timp ce noi eram în această ședință, ușa se
deschide și intră nepoftit Tudor
Postelnicu, ministru secretar de Stat și șeful Departamentului Securității
Statului.

Toți, am rămas uimiți, deoarce potrivit „cutumei”, nimeni, absolut nimeni, nu
putea intra în Cabinetul Unu, neanunțat și mai ales când era o ședință. Acest „consemn” nu-l încălca nici chiar „Coana Leana”, oricâtă autoritate avea
dumneaei.

Președintele Ceaușescu,
fără a scoate o vorbă, și-a exprimat nedumerirea că se intră neanunțat și nu se
respectă regulile stabilite.

După ce a închis ușa, Tudor Postelnicu, face 4-5 pași și de acolo din mijlocul biroului
atât de spațios, ia „poziție d drepți”,
pune mâinile militărește pe vipușca de la pantaloni și spune cu glas tare:

–Să trăiți
tovarășe Comandant Suprem. Permiteți să vă raportez.

Președintele Ceaușescu,
se scoală de pe scaunul de unde conducea ședința și se deplasează în mijlocul
biroului unde șeful Securității stătea în poziție de drepți.

-Ce
este așa urgent de ai venit șa mine valvârtej?

Tudor
Postelnicu, aruncă o privire la masa unde stăteam noi, parcă
deranjat de prezența noastră și fiind invitat să vorbească în acele clipe,
raportează:

–Tovarășe Comandant Suprem, în
douăzeci de minute trebuie să dăm un răspuns favorabil conducerii C.I.A. din
America.

De
aceea, a trebuit să vă deranjez, ca să-mi dați dezlegarea respectivă.

Lungind vorba, se vedea că nu-i convenea să spună ce
avea de „cerut dezlegarea”, fiind noi
de față.

În acele momente, eu la rândul meu, îmi făceam niște
calcule, având în vedere trei ipoteze: ori noi cei de la masă, eram invitați să
părăsim biroul pentru a avea loc discuțiile, ori se retrăgeau amândoi în camera
din spatele biroului unde era sufrageria „particulară” ori îl îndemna să
vorbească în prezența noastră.

Eram nerăbdător să aflu soluția pe care o adoptă.

Aceasta, pentru că Nicolae Ceaușescu avea un stil de conducere specific.

El nu vorbea și nu analiza problemele de armată, de
securitate, de externe sau speciale decât cu factorii de resort.

Astfel, el analiza problemele de resort decât cu cei
in cazul respectiv armata cu cel de la armată, agricultură cu cel de la
agricultură, externele cu cel de la externe, securitatea, cu cei de la
securitate ș.a.m.d.

Ca președinte, nu amesteca „urda cu brânza”, având pârghii separate pe care le împreuna doar el
singur.

Era un stil de conducere.

Eu, îmi făceam ipoteze in acest caz unde era vorba de
un „secret de securitate” și  care de altfel și ultimul la care am fost
prezent fără voia mea ca martor nepoftit.

Președintele Nicolae
Ceaușescu, s-a gândit câteva secunde, poate mai multe decât în situația în
care se dă un răspuns imediat, fără reținere, spunându-i:

–Spune
Postelnicule ce ai, că față de ei nu am secret. Sunt membri ai Guvernului.

La o astfel de situație, Tudor Postelnicu a fost oarecum descumpănit.

Spre cinstea președintelui, consider că poziția lui a
fost cea mai bună, deși indica, într-un fel, o anumită cutumă de a discuta
problemele specifice numai cu cei în cauză.

Șeful Securității Statului neavând altă soluție, decât
respectând îndemnul respectiv, continuă:

–Conducerea
C.I.A. ne-a cerut ca în termen de 48 de ore, preotul Gheoghe Calciu-Dumitreasa să plece din România pentru a se stabili
în SU.A.

Ei
recunosc că acesta fiind agent C.I.A., doresc să-l recupereze.

În
telegrama primită ne-au comunicat că în caz de refuz, relațiile de cooperare
între C.I.A. și Departamentul de Securitate, se vor deteriora, întreaga
răspundere revenind României.

Cele de mai sus, au fost spuse aproape pe nerăsuflate.
A mai adăugat „că răspunsul trebuie dat
în 20 de minute”.

După cum se vede, americanii jucau de pe poziții de
forță.

Ascultând „cele
raportate”, Nicolae Ceaușescu a
plecat din fața lui Postelnicu și
venind în fața mesei unde noi eram așezați pentru ședința întreruptă,
descrețându-și fruntea, ni se adresează:

-Uitați-vă
și voi ce situație avem. Americanii recunosc că preotul Calciu-Dumitreasa, legionar notoriu, este agent C.I.A. și nu numai
asta.

Ei
vor să-l recupereze în 48 de ore. După cum se vede, țin la oamenii lor”.

După cele spuse, se deplasează din nou în fața lui Postelnicu, dându-i dezlegare:

„-Dă-l , mă, pe Calciu americanilor mai ales că este
agentul lor. Uite, asta eu nu o știam.

Dă-l
și să se spele cu el pe cap. În loc să avem noi grijă de el, să aibă ei grijă.
N-o să ne certăm noi cu americanii din cauza lu’ Calciu.

Comunică-le
răspunsul nostru favorabil”.

Din nou îl lasă pe Postelnicu care era tot în poziție de drepți și se apropie de noi,
continuând perorația:

„-Deci,
Calciu este agent CIA și noi nu știm. Noi știm doar că a făcut politică
legionară.

Este
interesant că americanii îl descomspiră acum și îl recuperează.

Treaba
lor. Să se spele cu el pe cap”.

Expresia aceasta, repetată, am auzit-o când eram
copil, la mine în sat, tipic țărănească, care devenea lipsa de interes pentru
ce se întâmpla mai departe.

Din nou se duce în fața lui Postelnicu și îl întreabă:

-Ai
înțeles, deci. Mai ai ceva de spus?

Imediat, Postelnicu,
a mai făcut un pas apropiindu-se de președinte și pe un ton scăzut, pentru ca
noi să nu auzim, intervine:

– Vă rog, să-mi permiteți, tovarășe Comandant Suprem
ca să le cerem și noi în schimb pe tovarăsul colonel……, care este reținut de
americani.

Așa de încet a spus numele colonelului respectiv, că
nu am reținut numele.

Răspunsul a venit imediat:

„-Sigur
că da. Să ni-l dea la schimb așa cum se obișnuiește în toată lumea”.

Tudor
Postelnicu s-a plecat cu respect, s-a întors militărește și a
ieșit din birou cu problema rezolvată.

Fiind problemă „delicată”,
la care eram martor fără voie, douăzeci și unu de ani, nu am scris un rând
despre asta.

De altfel, în anul 1990, când o mineriadă se desfășura
la București, am auzit la televizor cum, șeful minerilor, Miron Cozma, a declarat că în București s-au răspândit manifeste
care chemau la un meeting pe cetățeni, la care Gheorghe Calciu-Dumitreasa venit din SUA, urma să ia cuvântul.

Ca urmare a acestei intervenții televizate, meeting-ul
nu a mai avut loc.

Atunci mi-am adus aminte de cele petrecute în anul
1985, gândindu-mă la ce misiune ar fi putut avea.

Eu mi-am văzut de treburile mele, neamestecându-mă în
politică, așa cum de altfel o fac din 1990 și până în prezent, trecând astfel
de atunci, 16 ani.[1]

În paginile ziarelor de la începutul anului 1990, se
poate citi despre intervenția minerilor în acest caz.

Cele relatate mai sus, au în vedere numai adevărul
despre un eveniment la care, fără voia mea, am fost martor, fiind astfel, un
cronicar al vremii, sincer și fără a urmări un scop anume, cât și fără
prejudecăți.

*

*    *

Și acestea, determinat în principal de evenimentul
morții lui Gheorghe Calciu-Dumitreasa,
care a trecut apa Styx-ului spre veșnică odihnă în aceste zile.

Un ziar central a anunțat că trupul neînsuflețit al
părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasava fi adus în țară în ziua de 30 noiembrie 2006[2].

*

*    *

Totodată, familia lui Gheorghe Calciu Dumitresa a anunțat programul procesiunii funerare
în cazul părintelui decedat, săptămâna trecută, în Statele Unite. Trupul
parohului va fi adus în țară joi, 30 noiembrie. Comunicatul precizează: „Astăzi, vineri, 24 noiembrie 2006, familia
părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa,
în bună rânduială și cu binecuvântare, vă facem cunoscut programul preliminar
al aducerii în țară a trupului părintelui Gheorghe
Calciu.

Bunul
Dumnezeu a rânduit ca trupul părintelui Gheorghe
Calciu Dumitreasa să ajungă în România, în ziua Sfântului Apostol Andrei, Sfânt pentru care părintele
nostru a avut o cinste și prețuire deosebite, legându-l mai multe evenimente de
această dată. Joi, 30 noiembrie 2006, seara târziu, părintele va sosi în țară
după care va fi condus de mai mulți preoți la Biserica Radu Vodă a Seminarului
Teologic din București, unde părintele a fost profesor mai mulți ani.

Părintele
va rămâne la Biserica Radu Vodă până sâmbătă după-amiază. Preliminar, vă putem
spune că dorința noastră ar fi ca vineri seara, 1 decembrie 2006, să aibă loc
Slujba Privegherii, iar sâmbătă dimineață, 2 decembrie 2006, să aibă loc Sfânta
Liturghie urmată de Slujba Prohodirii (înmormântării). Slujbele vor avea loc cu
participarea mai multor ierarhi și a numeroși preoți.

Sâmbătă,
2 decembrie 2006, după-amiazăă, părintele va fi condus spre Mânăstirea Petru
Vodă.

Sâmbătă
noaptea, părintele va fi privegheat la Mănăstire, urmând ca duminică, 3
decembrie, la prânz, după Sfânta Liturghie, să fie înmormântat.

Mulțumim
tuturor prietenilor părintelui care au ajutat la împlinirea acestei dorințe
dragi. Știm că părintele s-a rugat și se va ruga pentru noi toți și pentru
strădaniile noastre.”

Ziarista Daniela
Șontică a fost martoră la ceasurile când Părintele Calciu a fost dus pe ultimul drum.

Am reținut relatarea sa publicată în presă:

„Peste 1.000 de credincioși din întreaga țară și din SUA l-au condus
ieri pe ultimul drum pe părintele Gheorghe
Calciu Dumitreasa, care a fost înhumat la Mănăstirea Petru Vodă din Neamț.
La slujba de înmormântare săvârșită sâmbătă la Mănăstirea Radu Vodă din
București au participat mulți dintre foștii elevi care l-au admirat, cunoscuți,
prieteni și simpli credincioși. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a slujit ajutat de Episcopul Irineu Duvlea din partea Bisericii Ortodoxe din America și de
Episcopul Iosif al Europei Centrale
și Meridionale. Slujba de la Petru Vodă, de ieri, a fost oficiată de părintele Iustin Pârvu, starețul mănăstirii
nemțene, alături de care au fost prezenți alți 30 de preoți. Părintele Calciu și-a exprimat dorința să-și
doarmă somnul de veci la Mănăstirea Petru Vodă, aproape de părintele Iustin, care i-a fost bun prieten”.

Totodată a socotit necesar să-l
prezinte pe cel plecat în cele veșnice, cu o scurtă biografie, numindu-l „luptător” pe care o prezint în
continuare:

„A fost unul dintre cei mai cunoscuți preoți români din
întreaga lume, datorită luptei sale împotriva regimului comunist, pentru care a
și făcut 21 de ani de temniță.

În 1977 a protestat față de dărâmarea Bisericii Enei din
Capitală și a rostit o serie de predici în Biserica Radu Vodă din București,
cunoscute sub titlul „Șapte cuvinte către tineri”, care au deranjat
autoritățile și care l-au condamnat la închisoare.

A urmat exilul în America, unde a fost preot la Biserica
ortodoxă română Sfânta Cruce din Alexandria, Washington DC. Scrierile lăsate de
părintele Calciu sunt: „Șapte
cuvinte către tineri”, „Christ is calling you. A course in catacomb
pastorship”, „Rugăciune și lumină mistică. Eseuri și meditații
religioase”, „Războiul întru cuvânt” și „Homo americanus. O
radiografie ortodoxă”.

Dumnezeu să-l ierte!

Dacă nu aș fi fost prezent la
acea ședință cu metalurgia, dialogul între cei doi ar fi rămas secret. Dar, cei
prezenți, atunci, majoritatea fiind în viață, pot să confirme cele scrise de
mine.

Petre Gigea Gorun