ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
În Duminica a V-a după Paști, fiind
numită și Duminica Samarinencei, Biserica Ortodoxă face pomenirea femeii
samarinence. Cine este această anonimă contemporană cu Mântuitorul, ca din
sutele de mii de contemporane anonime, să fie amintită în Evanghelie?
Ca să înțelegem de ce, trebuie să ne
ducem puțin înapoi, în atmosfera întâmplării care a făcut-o să ajungă în
istorie, și prin istorie până la noi. Era o săteancă dintr-un ținut al Țării
Sfinte, socotit blestemat și spurcat de către evrei. Se numea Samaria. Era o
femeie oarecare din partea locului. Samaria era și este și azi o provincie
situată în mijlocul Țării Sfinte, între provincia de nord, Galileea, unde este
Nazaretul, și provincia de sud, Iudeea, unde sunt Betleemul și Ierusalimul.
Mântuitorul o întâlnește pe această
femeie la fântâna lui Iacob și i s-a adresat cu cuvintele: „Dă-mi să
beau”. Femeia a fost foarte contrariată. Nu i se mai întâmplase așa ceva.
El nu respectase rânduielile tradiționale. Ea îl înfruntă: „Cum tu, care ești
iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt samarineancă?După un dialog aprins de flacăra duhului, într-un final Iisus îi spune: „Dumnezeu este duh, și cei ce se închină
Lui, se cuvine să se închine cu duhul și cu adevărul”.
Cea mai mare nevoie a omului s-a
dovedit a fi aceasta: de a comunica cu celălalt, de a iubi și a fi iubit. Mai comunică oamenii în zilele noastre? Da,
încă foarte mult, dar paradoxal interacționează foarte puțin sau deloc. S-a
întrerupt firul întâlnirilor și poveștilor de altădată. Din păcate, astăzi,
mulți oameni aleargă neîncetat după valorile materiale neglijând partea
spirituală. Iubirea înseamnă și o mare suferință pentru cel pe care îl iubești,
de aceea, sunt unii care fug, pur și simplu de iubire, pentru a nu suferi. Suferința
aduce lacrimi care pot fi lacrimi de pocăință, lacrimi de întristare, lacrimi
de bucurie. Sufletul îndrăgostit e blând, smerit și plin de răbdare. Acolo unde
este iubire domnește pacea și înțelegerea. Dacă dragoste nu este nimic nu e,
iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. Iată, de ce momentele vieții în care
trăiești cu adevărat sunt acelea în care faci lucrurile în spiritul iubirii.
Numai acel om care este capabil de iubire este doritor de fapte bune, de fapte
eroice până la sacrificiu suprem. De fapt, a iubi înseamnă a trăi viața
celuilalt. Putința de a trăi noi înșine în sufletul altuia este singura și
adevărata valoare omenească. Cea mai mare binecuvântare pentru un om, în
această viață este aceea ca o altă persoană să-l poarte în gând, în suflet, în
rugăciune toată viața, chiar și dincolo, în veșnicie.
Creștinul autentic se deosebește de
ceilalți prin atitudine, gesturi, comportament, dar și prin modul cum își
îndeplinește misiunea sa zilnică, fie că este la locul de muncă, în familie sau
societate. Prin vorbele sale dă dovadă de înțelepciune, prin faptele sale, prin
lucrurile de calitate pe care le face la locul de muncă, prin harul care-l
răspândește în jurul său, el face dovada faptului că tot ce face și spune este
îmbrăcat în haina înțelepciunii, pentru că toate le dedică lui Dumnezeu. Omul
priceput la toate este omul lui Dumnezeu.
Închinarea în adevăr se referă la
răstignirea patimilor trupești, adică să lepezi și să sacrifici poftele cele
iraționale, să te răstignești pe tine însuți. Iată ce ne spune Sfântul Ioan
Gură de Aur referitor la aceasta: „Dacă cele mai înainte erau tip
(prefigurare), tăierea împrejur, arderile de tot, sacrificiile, acum nu va mai
fi așa, ci totul va fi în adevăr. Căci nu trupul trebuie tăiat împrejur, ci
gândurile cele rele …”. Inchinarea în duh și adevăr este un dar al lui
Dumnezeu care i se dă celui care face voia Sa.
Omul credincios care are smerenie și
pocăință, care își plânge păcatele în fiecare zi, care moare și înviază zilnic,
care știe să se bucure de lucrurile cele mici și fără importanță, care se
consideră sub toată zidirea lui Dumnezeu, care are o măsură în toate lucrurile,
unul ca acesta se cunoaște pe sine și a ajuns la maturitatea duhovnicească
deplină. Practic, în sens duhovnicesc, aceasta înseamnă să te cunoști pe tine
însuți și să ai o închinare în duh și adevăr.
About Post Author
