ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Și cum să nu legi delirul neo-calendaristicilor de problemele școlii, când de o lună încoace o parte din cei care erau considerați – cam pe nedrept, dar nu mai contează – intelectuali conservatori și primi apărători ai tradiției și ai credinței se exhibă în mod indecent pe rețelele de socializare mai ceva decât elevii care umileau profesoara care preda la o școală din Prahova. Se filmează unii pe alții postând cuvinte batjocoritoare la adresa credincioșilor de rând și se alimentează și încurajează reciproc ignorând orice regulă de bună cuviință. Dacă mai apare și vreun preot sau ierarh care să încerce să-i calmeze, cum a fost chiar părintele Ioniță publicat de „Basilica” și „Lumina” cu binecuvântarea Patriarhului, isteria devine paroxistică, școala din Prahova devine Gadara. Acei copii au scuza lipsei de educație. Ce scuză au intelectualii care țin atât de mult la erudiția lor? De mult nu am mai văzut atâta mahalagism la scenă deschisă, combinat cu smiorcăiala wokistă a celor care încep prin a produce tulburare, după care se auto-victimizează și se dau cu claritatea morală de pământ.
Nu e nevoie să continue, am înțeles deja foarte clar ce ne transmite acest scandal – se vrea occidentalizarea Bisericii prin instituțiile de forță reprezentate inclusiv la nivel de purtător de cuvânt al Patriarhiei, revoluția cadrelor din 1989 nu trebuie să se oprească la eliberarea din comunism și trebuie să asigure integrarea cu succes în noul totalitarism că nu degeaba a fost plătită crearea „societății civile” românești. Am priceput cu toții, așa că această farsă poate înceta. Dacă ar mai avea o minimă jenă ai noștri intelectuali de caviar și jacuzzi și-ar da seama că încercarea de a-i umili pe ceilalți nu face decât să arate propria lipsă de educație, aceasta știe orice copil ai cărui părinți n-au renunțat la a-l crește și forma. Toți văd din ce aluat sunt făcuți și ce roadă aduc – tulburare, durere, false probleme.
Apoi vedem și reluarea aceleiași gândiri autoritariste din „pandemie”. A fi intelectual te face ireproșabil, te pune deasupra greșelii, ești înger în trup, la fel cum autoritățile sanitare erau în „pandemie”. Vedem, ca și în cazul celor care decideau măsuri de „protecție” pentru întreaga populație, că sunt departe de a merita un astfel de statut – care oricum n-ar trebui acordat nimănui niciodată –, de la asocieri politice dubioase și nu numai, la atitudini și comportamente care numai sfinte nu sunt. Dar poate că li se face și erudiților o campanie publicitară în care să fie puși pe vitralii virtuale în locul sfinților, pentru a-i netezi și a le aduce din pilă neprihănirea. În loc de „și sfinții pot greși” avem intelectualii infailibili, papa-intelectualii. Dacă în „pandemie” trebuia să ascultăm fără cârtire de autoritățile sanitare și nu de medici, acum suntem puși la colț în propria Biserică de intelectuali, nu de preoți sau ierarhi. Din Biserică mai lipseau tehnocrații.
În viitor, vom avea și un nou instrument care va decide când e bine și când nu copilului – Observatorul Național al Copilului. Am intrat într-o lume de „preoți” tehnocrați infailibili ai noii lumi – economiști, bancheri, intelectuali, autorități sanitare și parentale, urbaniștii și polițiștii orașelor de 15 minute etc. Numai poporul greșește, din nou și din nou, și trebuie adus la ordin. Și câtă ură a iubiților noștri intelectuali față de „mahalaua ineptă”. Să fie aruncată în afara societății civilizate dacă refuză vaccin, calendar, camere cu recunoaștere facială, societate fără bani lichizi”! Noua lume nu are mahala.
Sunt mai multe povești fantastice sau s.f. în care o civilizație străină încearcă să paraziteze oamenii sau chiar să îi îndepărteze din propriul univers, dar eșuează pentru că pleacă de la premisa că omenirea se ține pe rațiune, nu pe puterile sufletești. Astfel de intelectuali, ca și ceilalți activiști ai crizelor actuale, par agenți ai unor astfel de puteri, par alienii din Dark City.
Deși sunt erudiți, ai noștri intelectuali decorativi nu au vrut să înțeleagă ce a adus aggionarmento în biserica catolică, și asta nu pentru că nu au avut inteligența de a o face, ci lipsindu-le deschiderea sufletească. Guillaume Cuchet, de exemplu, explică foarte clar cum încercarea de acomodare la spiritul vremii a dat Conciliul Vatican II, care a dat apoi lovitura de grație credinței în Franța. S-a creat o distanță atunci între organizarea bisericii și felul în care credincioșii tradiționali se raportau la credință, ca urmare a dorinței ierarhiei de a se da după duhul lumii și a modifica biserica pentru a plăcea lumii. Prin aceasta, biserica catolică a pierdut tocmai ceea ce o separa de lume, iar acea distanță față de credincioșii tradiționali nu a mai fost recuperată niciodată. S-a dovedit că acel nucleu dur de credincioși care țineau posturile, se spovedeau și se împărtășeau des reprezenta inima ce ținea biserica vie. Deci nu intelectualii în sine, ci intelectualii care nu se defineau prin erudiție, ci prin dăruire și, horribile dictu, smerenie și urmare a tradiției. Cuchet consideră dispariția între 1952 și 1975 a categoriei celor care se spovedeau des drept un fapt major în decăderea bisericii. Îndepărtându-i pe ei prin diverse modernizări, s-a pierdut și inima comunității și nici alții nu au fost atrași care să le ia locul. Căci dacă modernitate ar fi căutat oamenii, era mult mai multă în altă parte. Oamenii care Îl caută pe Dumnezeu sunt atrași și rămân în biserică nu prin adaptări la lume, ci tocmai prin respingerea căii pe care a apucat-o lumea. „Unde a fost respectată pietatea tradițională era destul de bine. O pedagogie mai puțin preocupată de provocările evanghelice și mai puțin elitistă ar fi putut evita crearea unor deșerturi spirituale, unde se pot implanta secte” (Serge Bonnet). A fost părăsit firescul, s-a trecut la împărtășania în mână și s-a adăugat prea mult fals și prețiozitate. Mai ales „o serie de adevăruri străvechi ce țin mai ales de „vremurile de pe urmă” au căzut brutal în uitare, ca și cum chiar clerul ar fi uitat de ele sau nu ar mai fi știut prea bine ce să spună, după ce mult timp a vorbit atât de dramatic despre ele” (Guillaume Cuchet). Deci iată ce citim la un catolic cu inima grea pentru decăderea propriei credințe – că nu actualizările și modernizările salvează biserica, ci rămânerea în tradiție și raportarea acută la Judecată. Ia să vedem unde s-ar încadra aici „urgenta” problemă a calendarului. Iar în fața asaltului teribil al ideologiilor salvaționiste și al tehnicii alienante, suntem și mai acut decât acum un secol în fața nevoii de a ne salva credința și a o duce curat, fără alterări, mai departe. Falsele discuții despre aggionamente și calendare nu sunt nicidecum minore, ci lovesc în nucleul bisericii creând înstrăinare și tulburare.
Altfel e imposibil a nu vedea că se dorește unirea întru calendar cu frații de credință care au creat rituri prin toate bisericile creștine „surori” mai mici care au îndrăznit să stea în calea planurilor papale mai puțin misionare – căci viza tot creștini – și mai mult politice: rit grec, copt, armean, maronit, siriac etc. Nu văd absolut nici o dorință de renunțare la acest imperialism din partea Apusului și a catolicismului, ci doar un jalnic provincialism din partea unor ortdocși care nu-și înțeleg credința și chemarea și care și-ar dori și ei să fie băgați în seamă de mai-marii lumii. De Cezar, nu de Dumnezeu. Facem câte o schimbare în tipic pentru fiecare proiect politic al Europei?
Da, calendarul are și o componentă științifică, una utilitară și, în cazul discutat, duhovnicească. Acum nu se cere decât reducerea –isterică – a discuției la părțile lumești și a face o unire simbolică în calendar, când toate celelalte apropieri, respectiv renunțarea catolicilor (nu mai vorbim de restul) la erori, au eșuat. Dar spiritul progresist și new age a prins, avem gânditori superiori care știu mai bine ce înseamnă binele, privesc larg și politic și ar avea câte ceva să-L învețe și pe Dumnezeu.
Sfântul Palama a vărsat râuri de lacrimi și cerneală încercând să îndrepte Apusul. Dar, desigur, priceperea, inteligența și arderea inimii sunt mai puternice în ai noștri intelectuali care vor uni creștinătatea. Nu în jurul Ortodoxiei, dar ce mai contează. Când vom fi hăituiți pentru creditul nostru social scăzut din cauza nerespectării dictaturii green cashless și nu vom ști cum să ne mai ferim copiii, vom uita și de astfel de detalii. Sau poate că din contră. Măcar intelectualii noștri vor fi apucat între timp să bea o cafea la terasă cu restul creștinătății vaccinate și calendarizate la adăpost de mahala înainte de a simți efectele secundare. Între timp, „mahalaua ineptă” va aștepta cuminte green pass de la Dumnezeu care va veni să îi ridice restricțiile.
About Post Author
