man Model National Opinii

Papa ar fi ascultat de Papahagi, Papaconschi și Papanescu. Pr. Sorin Croitoru către Papa Francisc: Degeaba vă așezați epitrahil ortodox pe gât, prin asta nu deveniți ortodox!

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Pr. Sorin Croitoru, care s-a întrebat public, recent, de ce i se permite unui civil să ofenseze atât de grav un arhiereu, membru al Sfântului Sinod, cu referire la scandalul suburban declanșat de Vasile Bănescu contra ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, face noi observații pertinente, într-un text pe care îl reproducem de pe contul său de Facebook:

„Tocmai am văzut pe Facebook o poză de-a Papei Francisc cu epitrahil ortodox pe gât. Bine, să zicem că nu era „ortodox”, ci poate era „greco-catolic”, adică luat de la vreun preot ucrainean, bulgar, sau din Ardeal, adică din acele zone unde Ortodoxia s-a băgat de bună voie, dar foarte silită de împrejurări istorice, sub „părinteasca oblăduire” a Vaticanului. Totuși se știe ca Papa este un ROMANO-catolic, deci epitrahilul cu formă bizantină nu-i este propriu, nu-l caracterizează. Mesajul este foarte intuitiv: „Iată, fraților creștini, noi suntem deja uniți, catolici, ortodocși sau protestanți, tot una suntem”.

Cam asta vrea să transmită Papa prin gestul său. Adică să nu ne mai cramponăm de fleacurile acestea identitare, doctrină, cult, vestimentație, artă creștină, data serbării Paștelui, mă rog, astea sunt mici flecuștețe, importantă este înțelegerea și iubirea între creștini.

Sua Santità, adică Sanctitatea Voastră, pentru voi catolicii, poate nu sunt importante micile detalii ale vieții religioase. Pentru noi ortodocșii, în schimb sunt fundamentale. Mai ales cele legate de doctrină.

Oare nu știți că pentru o singură literă a unui cuvânt, o singură literă, nu cuvântul întreg, în anul 325 la Niceea s-a prelungit primul Sinod Ecumenic cu câteva luni?.

Luni întregi de ședințe a unor venerabili episcopi obosiți și slăbiți de ajunările lor extenuante, luni întregi de ședințe de dimineață până seara, sub privirile exigente ale Sfântului Împărat al Imperiului Roman, Constantin cel Mare. Se osteneau pentru o literă, literă care însă schimba complet sensul cuvântului care trebuia să sintetizeze dogma Întrupării lui Hristos.

A trebuit să se aleagă între „omiousios” și „omoousios” adică între „asemănător după ființă cu Tatăl” și „deoființă, de aceeași ființă cu Tatăl”. Și au ales varianta b, cea pe care o cunoaștem din Crez. „I” sau „o”.. L-au ales pe „o”.

Vedeți cât de importantă este în Ortodoxie o „simplă” literă a unui cuvânt?

Degeaba vă așezați epitrahil ortodox pe gât, prin asta nu deveniți ortodox.

Ortodoxia înseamnă mult mai mult decât o piesă de veșmânt liturgic. Ortodoxia înseamnă tocmai hotărârea nestrămutată de a păstra comoara credinței neschimbată și nealterată!

Ortodoxia înseamnă să fii dispus să-ți dai viața pentru o vocală a unui cuvânt.

Ortodoxia înseamnă să respecți înțelepciunea iluminată de Duhul Sfânt a marilor noștri înaintași, să recunoști că ei au fost mai luminați de Dumnezeu decât noi, cei de azi, pentru că au avut viață mult mai sfântă decât noi, cei de azi.

De aceea Dumnezeu i-a ales pe ei, pe sfinții primelor opt secole creștine, ca să transmită prin ei întregii Sale Biserici adevăratele dogme ale credinței.

Ortodoxia înseamnă să înțelegi că nu ești proprietar al Bisericii, ci numai un umil iconom al ei. Adică nu inventezi tu, nu schimbi tu dogmele și tradițiile bisericești după bunul plac al inteligenței tale, ci te îngrijești doar de aplicarea și de propovăduirea celor pe care le-ai primit de la înaintașii tăi, care ți-au fost mult superiori în spiritualitate creștină.

Așadar Sanctitatea Voastră, menținând toate modificările aduse în decursul veacurilor de către Catolicism credinței creștine primare, dar așezându-vă în jurul gâtului epitrahilul ortodox, nu ați devenit ortodox.

Ne-ați demonstrat încă o dată că nu ați înțeles nimic din Ortodoxie. De aceea mergem mai departe fiecare pe drumul lui.”, conchide Pr. Sorin Croitoru.

Citiți și Vacciniști, ecumeniști, globaliști: Globalismul antihristic strecurat în Facultățile de Teologie. Azi, Cazul Sibiu

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *